Întodeauna am considerat poeții ființe
speciale, așezate cu un scop doar de Dumnezeu știut la granița dintre teluric
și astral trăind în ambele stări, sfidând sau doar oglindind într-un mod aparte
ipostasurile aceleiași realitați.
Anna
Nora Rotaru este poeta fără vârstă, medic de profesie salvând vieți
dar privind adeseori și prin ochii fără expresie ai morți spre lumea de dincolo
de lume . Poeta este și pictoriță. Ea consumă realitatea, frumusețea ce este
palpabilă dar și iluzorie, o transcede purificată de lumina interioară
redândune-o trecută prin filtrul percepții sale asupra vieții, privitorilor ori
cititorilor ei. Pictura și poezia sunt două fețe ale aceleiași monede sau două
surori gemene ce lucrează la spiritualizarea și dematerializarea celor
materiale.
Dacă în primul poem ce dă titlul
volumului de versuri‚ poeta se imaginează (ori
poate este!) “La răscruce de lumi”,
se unește cu praful stelelor “Mă unesc
cumva cu praful călătorind în spațiu ca fulgerul răzleț”,”Ca și cum aș trece
din vis în alte visuri”, în alte poeme are pesimismul, convingerea că viața
nu este decât “noroi” și nimicnicie.”Constați că nimic nu ești, decât
noroaie...un noroi”, este sfâșietor, ucigător de orice speranță că dincolo de moarte ar putea fi și Înviere.
Același capăt de drum l-am întâlnit și în poemul “Balada unui cerșetor” unde își pune întrebările esențiale la care
filosofii au tot căutat și încă mai caută răspunsuri: „Ce-ai adunat, ce ți-a rămas din amintiri, la urma toată?”.../ „Căci
vreau să știu, de-ai căutat tu ce-ai găsit prin lume?/ Am fost făcuți dintr-un
capriciu, trimiși aici ca glume?/ Fiecare precum ar pricepe, să-nvârt-a lumii
roată?”
Poezia Annei Nora Rotaru este o
poezie în stil clasic ce are rima și ritm. Sunt unele poeme cu tentă religioasă
dar fără a se face referire la vreo religie anume ci doar la raportul dintre om
și Divinitate, viață, moarte și într-o oarecare măsură sacralitatea sufletului
omenesc. Multe dintre poeme sunt filosofice de meditație asupra morții, a
vieții veșnice precum și a existenței unei alte lumi pe care o bănuiește, în
care se simte atrasa ori chiar face parte din ea uneori.Cele mai multe dintre
poezii sunt poeme de dragoste, o iubire pe alocuri neîmplinită din cauza unei
permanente și obositoare așteptări, a unui imaginar iubit ce se află departe în
spațiu și timp, ori poate nici nu există.
Satul natal, aflat în partea de centru a dulcei Moldove, casa părintească
cu cei adunați în jurul mesei cu toate ale ei, înfrumusețată, parfumată de
trecerea anilor, de prea marea depărtare și dor, bunicii, părinții ce nu mai
sunt în viață, constitue subiectele unor poeme pline de substanță,
sensibilitate, de adevăr.
Că uneori viața poate fi aspră și urâtă o
știm cu toții! Atunci poeta își construește o lume a ei, doar a ei. În
comuniune cu Îngerul Păzitor găsește mereu resursele necesare continuării
drumului prin viață. ( Îngere ia-mă cu
tine).
Alegerea titlului volumului de poeme, consistent atât ca număr de pagini
cât și în ceea ce privește conținutul, „La
răscruce de lumi” îmi pare cât se poate de inspirat, arătând starea în care
trăiește poeta ce călătorește de la real la imaginar și invers. Dacă în
imaginar, în lumea ei poetică așa s-au așezat lucrurile, în lumea reală își
consumă existența undeva la un țărm de mare, între cele două elemente
primordiale pământ și apă.
Anna Nora Rotaru este înțeleaptă, matură,
mamă bună, soție iubitoare. Frământările din suflet le știe însă numai ea. Prin
acest volum de poezie, dacă este citit fiecare poem cu atenție și intenția de a
cunoaște complexitatea ființei umane ai atât de multe de învățat, de aflat
căci, sufletul oricărui om este un univers ce se vrea descoperit, apoi cucerit.
Dar cine mai are timp în această lume mult prea grăbită, indiferentă, să-și
odihnească privirea preț de câteva ore pe o carte de poezie? De cele mai multe
ori nici acei apropiați, dragi nouă, cărora le-am dăruit picătura de veșnicie
versificată, scăldată în Har, pe care o numim poezie ( „pentru că trebuia să poarte un nume”), nu-și găsesc timpul ori
interesul de a citi.
Trecerea timpului o înspăimântă, provocându-i tristețe, disperare. Această curgere
este asemănată uneori cu firul de paianjen (atât de fragil și efemer), alteori cu
o clepsidră ce se tot golește în scurgerea sa într-o singură direcție.
Depărtarea dintre ea și imaginarul iubit pe care și l-ar dori mereu aproape, ca
să le treacă viața împreună consumand o iubire ideală, e dureroasă și face ca
nopțile să fie lungi, insomniace și pustii.”
La fereastra casei mele,/ Frig, pustiu s-așterne-n casă/ Nici curajul n-am
să-mi pese,/ flori uscate cad pe masă/ și-un paianjen firu-și țese” versuri triste ce mi-au
amintit poezia lui Octavian Goga “Cade-o
lacrimă”,” – “Cade-o lacrimă din ochi-i/ Leneș prelingând fereastra/ Suflet
obidit și singur,/ Ce mai cați pe lumea asta?”
Versul Annei Nora Rotaru nu este
dulceag nici excesiv de setimental și ne permite să cunoaștem o femeie
puternică, deșteaptă, cultă, biruitoare în lupta cu viața și chiar cu moartea
(dacă luăm în considerație profesia de medic) . “Nu vreau să am soarta trunchiului ce putrezește,/Chiar dacă-n jurul
lui domnește-un PARADIS!/EU am și minte și grai și sufletul ce mă trezește/ Și
mă îndeamnă să cred în mine, nu numai în vis!”(“Nu mi-e deajuns”).
Setea de a dărui și a primi iubire, atât de caracteristică firii omenești
este și la poeta volumului „La răscruce
de lumi” copleșitoare ca de altfel la orice femeie matură, conștientă de
puterea tămădiutoare, mântuitoare a dragostei.
În poezia „Poze și roze”,
tristețea așteptării e sfâșietoare, dureroasă, nesfârșită parcă. O poezie
foarte frumoasă din care redau două strofe spre încântarea cititorului ce nu
are timpul ori disponibilitatea de a citi tot volumul. /“Am răsfoit prin gălbejitele de vreme poze din album,/ Încercând să
mai trăiesc aievea vreo dulce amintire!/ Păstrau încă suav al trandafirilor
presați parfum/ Cu-ale noastre clipe ferecate pe veci în nemurire,”// “Și-așa mi se topise seara, ca alte și alte
seri,/ Tot așteptându-te la foc de
suflet și de lumânare!/ Trecură toamne, rând pe rând și ierni și
primăveri,/ Cu ochi pierduți în gol,
cerșind o umbră pe cărare.” Citind volumul, filă cu filă, atentă, plăcut
surprinsă, am căutat puțină primăvară, un pic de vară (iubesc mult vara), ori
chiar începuturi de toamna bogată în sensuri, rod ori culoare. Am găsit multă
iarnă, oameni acoperiți de fulgi de nea (care la poetă sunt zile ce trec),
transformați în cele din urmă în oameni neîsuflețiti de zăpadă, înghețați de frigul
nevieții, și o mulțime de nesfârșite, triste ploi bacoviene.
Incompatibilă în structura sa interioară cu lumea în care trăiește (dar
oare ce poet este?), Anna Nora Rotaru se
întreabă fără însă a aștepta răspuns, /“Ce
caut eu pe lumea asta așa de cenușie și nebună.../ Cu fețe false, ascunse sub
măști zâmbitoare, cuvioase,/ Ce mi se
rânjesc în juru-mi, slute, crude și răutăcioase,/ Învăluindu-mi sufletul, cu ațe colorate vrând
să-mi coase,/ Goblen brodat frumos,
ce-ascunde o lume plină de minciună?”/ ( “Aievea sau coșmar”). Întrebarea
rămâne, găsește însă motivația, puterea de a merge înainte cu o doză nesperată
de optimism, dovadă că pacea, armonia, binele și lumina înving de fiecare dată./
“Treptat... îmi pare lumea că devine colorată și frumoasă,/ Departe de cenușiul dinainte și plin de
controverse!/ Îmi simt prin vene un
fluviu de fericire să reverse,/ În toată
făptura ce pare a pluti prin paralele UNIVERSE,/ Cuprinsă de-o senzație de
euforie și pace-armonioasă!”
Nu sunt critic literar, nici filolog, nci macar coleg de breasla cu poeta ,
ci doar o pasionată de lectură, un mânuitor al condeiului, o consumatoare și
creatoare de poezie. Cred că orice om are dreptul să se manifeste prin artă
dacă simte nevoia să o facă, lasând în urma sa o dovadă a trecerii sale pe
Pamânt, fie doar și numai pentru cei din neamul său.
Am căutat să pătrund în universul poetic al vasluiencei stabilită pe
meleaguri elene, medicul Anna Nora
Rotaru, „cu pași de porumbel” ca
să nu-i tulbur armonia întregului la care ne-a făcut părtași, citind cu
sufletul, așa cum numai un poet poate citi poezia altui poet și cu întreaga
considerație ce se cuvine a o da truditorului în cele încântătoare pentru iubitorul
de frumos.
(A consemnat Dorina Stoica 24 aprilie 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu