O carte de poezie autentică
publică Dorina Stoica la Editura “Cronica” din Iaşi, prefaţată de un citat din
înţeleptul Solomon prin care se resping deşetăciunea
şi minciuna, două din cărările
cele mai frecventate în lume. Scrisul poetei Dorina Stoica este apropiat de
metrica populară, curge adesea ca un cântec, cu o exprimare firească, deoarece
se elimină din start orice fel de retorică. Poeta cultivă cel mai adesea versul
liber, încheiat nu o dată pe rimă, ba chiar îmbogăţit de rime interioare care
potenţează sensurile şi reţin atenţia cititorului. Întru totul, gândul poetic
se desfăşoară în doar două sau trei stofe o viziune sublimă, delicată.
Poeziile din placheta
ingenios intitulată Daruri sunt tot
atâtea stări de conştiinţă, descărcări pline de amărăciune, scurte meditaţii
înfiorate, fie a tensiunilor şi exaltărilor interioare, fie a vieţii de care se
izbeşte la fiecare pas. Din loc în loc răzbate fiorul poetic, ca în poemul
Nu pot să uit:
“Din ochi curg lacrimi grele/ Spre cearcăne adânci, Râu
liniştit, ce cade/ Bezmetic de pe
stânci!”
Sau: “Mă uit prin Frunze/ Ca printr-un
vitraliu.”
Sau: “Mi-am scos sufletul/ Ca pe o haină de
nuntă”
Sau: “E primavera/ Şi nu mă pot defini,”
Sau, cu mult
patos, frapant: “Dorinţele mele, jăratec
încins”, şi multe altele asemenea metafore
ori formulări demne de reţinut.
Tema predilectă e viaţa şi
scurgerea anilor, relele de pe pământ şi din ziua de astăzi în ţară, credinţa şi râvna auto-purificării, năzuinţa spre
înaltul cerului. Multe poezii sunt angajante, adevărate pamflete, Dorina Stoica
se erijează drept om al cetăţii, vezi Altfel
de căutare, Cum este azi, din care nu putem să nu cităm:
“Se fură, se minte, se-nşeală,/ Din zori de zi până în
seară,/ Iar cinstea?” se înteabă poeeta, şi îşi răspunde, atrăgându-ne atenţia: /“E viciu suprem!”/ oare ia cineva
seama?
Fire sensibilă şi romantică,
poeta se auto-flagelează şi îşi impune rigori care ţin de religia creştină
neinterpretată, netrecută prin filtrul filosofiei universale şi al civilizaţiei
şi cuceririlor moderne, ci primită aşa cum este ea propovăduită de Sfinţii Părinţi.
Mai ales ultimele poeme se înscriu pe linie religioasă, vezi: “Stele, cu orice preţ”, “Îngerul păzitor”, “Dacă aripile-mi sunt
frânte”, iar “Te caut” se înscrie
drept unul dintre cele mai reuşite poeme creştine din literatura română.
La acest capitol, semnalăm o
întâmplare relatată de autoare, care dovedeşte că cei care se ocupă cu
lucrurile sfinte nu sunt toţi şi întotdeauna sfinţi. Dorina Stoica a publicat
pe internet, la 29 August 2009 poezia “Îţi mulţumesc, Doamne”, reluată
în cartea proprie: “De la poezie la rugăciune”, Editura Sfera, 2010.
Poezia s-a bucurat de un real succes şi a fost preluată de mulţi oameni,
inclusiv în reviste şi antologii de poezie creştină. Pusă pe muzică, cineva a
realizat un videoclip etc.
La 4 ani de la întâia apariţie, în anul
2013, Editura “Cristimpuri” Ploieşti a editat cartea “Părintele Arsenie
Boca, Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă, Mărturii de dată recentă”,
iar la secţiunea “Rugăciuni special” a introdus poezia “Îţi
mulţumesc, Doamne”, fără a specifica numele poetei, mai mult, într-o notă
explicativă, lansează ideea eronată şi profanatoare că poezia ar aparţine
părintelui Arsenie Boca. Până în prezent, editura nu a cerut scuze, nici public
şi nici în privat. Ne întrebăm cum au procedat cu părintele Arsenie Boca, pe
care l-au ofensat dincolo de moarte, chiar dacă au făcut-o cu o poezie de rară
vocaţie religioasă şi creştină, dar niciodată nu e târziu să-şi recunoască
greşeala, iar poeta Dorina Stoica, aşa cum o ştim, este gata de clemenţă.
Cartea de poezie “Daruri” adună între coperţi poezii
scrise cu vocaţie, de un om cu suflet mare şi inimă bogată. Tocmai de aceea,
poemele nu prea seamănă cu nimic pre-existent, nu imită lumea, natura, nu caută
să descopere sensuri neobişnuite din cotidian, ci, credem noi, se constituie ca
o altă lume, firească, bună, cu credinţă în Dumnezeire.
Ea abordează orice temă, în
desăvârşită împlinire artistică. De notat că este şi o prozatoare de talent.
Lipseşte poezia de dragoste,
surprinzător pentru un poet – femeie. Ici colo, în nostalgia trecerii anilor,
se simt vagi trimiteri la iubire, dar adevărata dragoste transpusă în versuri
de autoare este cea pentru Tatăl Ceresc şi este limpede, deoarece noaptea: “îngerii îmi vorbesc”!
Aresnalul poetic propriu
cuprinde timpul, cerul, ploaia, norii, frunza, luna care la ea nu scapătă, ci
se stinge, ochii, sufletul mai ales. Poeziile Dorinei Stoica nu sunt o simplă
transcriere lirică a unei atitudini poetice, estetice şi ideologice (citeşte:
religioase), nu sunt nici concretizarea unei orientări artistice, ci, înainte
de orice, proiecţia unui conţinut emotiv specific, deoarece transcede până la
anulare biograficul. Ea se introspectează pe sine şi descoperă lumea, căreia îi
relevă neajunsurile, dar se află în permanent contact cu Cel de Sus.
Poemele pot fi citite şi ca
un jurnal poetic intim. Sunt scrise cu sufletul, de aici sinceritatea
ne-estompată, dureroasă. Poezia acestei cărţi ar putea fi numită creaţia setei
individuale de trăire.
Constantin Lupeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu