Nina Elena Plopeanu-”Vise în cioburi de oglindă”-Editura editgraph Buzău-notă de lectură *( Dorina Stoica)

Profesor de istorie la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Focșani, scriitoarea Nina Elena Plopeanu, pe lângă performanțele profesionale remarcabile, desfășoară o susținută și meritorie activitate culturală fiind autoare de cărți, de numeroase articole publicate în reviste literare, naționale dar și în presa scrisă locală. Este coordonatoare a Cenaclului ”Dimitrie Dăscălescu” de pe lîngă Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” din anul 2022 și face parte din redacția cunoscutei reviste, ”Cioara vopsită” Pe lângă cele două cărți, ”Personalități vrâncene de ieri și de azi”, Editura Olimpus din Râmnicu Sărat-2010 și ”Itinerarii istorice și spirituale”, Ed. Pim, Iași, 2017, lucrare de reportaje, eseuri și scrieri cu caracter istorico-geografic, publică trei cărți de proză (beletristică) și anume: *”Vise în cioburi de oglindă”, proză scurtă, apărută în 2013 la Editura Editgraph, Buzău.* ”Moirele și alte povestiri” la Editura Pim-2018 și* ”Solomonarul”, carte de proză scurtă pentru copii și tineret, publicată la Editura ”Salonul literar”, 2021. Talentul, seriozitatea și calitatea certă a scrierilor autoarei Nina Elena Plopeanu sunt calități recunoscute și validate printr-o serie de premii obținute la concursuri naționale de literatură. Am citit de curînd cartea de proză scurtă ”Vise în cioburi de oglindă”, pot spune pe nerăsuflate cele unsprezece povestiri scrise în stil minimalist, scrise excelent, povestiri ce pot capta interesul oricărui cititor pasionat de lectură. Veți înțelege sensul titlului abia după ce veți parcurge povestirile din această carte, iar după ce îl veți înțelege vă veți întoarce să recitiți unele dintre ele prin prisma acestor două componente ale titlului și anume: ”visul” ca un fel de realitate paralelă și ”oglnida” ca un portal spre o posibilă altă dimensiune! Lecturarea acestor proze mi-a amintit de cartea renumitului scriitor american Raymond Carver, ”Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire”, o carte, despre lumea (trecută sau prezentă), în care ne învîrtim fiecare dintre noi, o lume obișnuită, aparent banală ce ascunde însă, povești de viață incredibile, fascinante, misterioase de cele mai multe, ori tragice, cu final neașteptat ce lasă imaginaâia să lucreze, așa cum sunt și cele din cartea doamnei Elena Plopeanu. Minimalisul este un curent literar ce a apărut ăn America secolului 20, având și în proza românească scriitori reprezentativi precum: Dan Lungu, Radu Paraschivescu, Marius Chivu, Lucian Dan Teodorovici și alții și este caracterizat prin simplitatea exprimării, avînd drept oglindirea esenței, a misterului, precum și a unicității vietii de zi cu zi. Citind cartea doamnei Elena Plopeanu descoperi o proză pe alocuri poetizată, metafore surprinzătoare, o adevărată artă de a creea din oameni neînsemnați personaje insolite ce ies la un moment dat în evidență, doar pentru ca prin ei să se înfăptuiască miraculos, dreptatea lui Dumnzeu. Citez un scurt fragment din povestirea ”Ciobul de oglindă”: ”Era vară şi era soare, aşa că n-au stat prea mult în locul de popas. Când fata a urcat în căruţă, din buzunar i-a alunecat pe nesimţite ciobul de oglindă adunat din şanţ. A căzut pe asfaltul fierbinte şi din el au început să iasă raze mari de foc ce s-au oprit pe cabina unui camion care se apropia grăbit din spate. Şoferul şi-a pus amândouă mâinile peste ochi în timp ce camionul s-a prăvălit în şanţ şi luat foc. Căruţa a apucat să se îndepărteze îndeajuns încât Gheorghe şi Monica să scape de primejdie. Au apucat să strige într-un glas: - Vai, doamne!.” Pentru descifrarea mesajului celor unsprezece texte literare, felul în care interpretează cititorul este vital și îndrăznesc să afirm că aceste povestiri pot satisface pretențiile unui cititor experimentat și cunoscător, oferind bucuria unei lecturi de calitate. Personajele, deși nu sunt descrise cu foarte multe amănunte au trăsături pregnante, ele rămân în mintea cititorului mult timp după terminarea lecturii, iar situațiile în care îi pune viața, sunt cu adevărat fortuite. Pe marginea oricărei poevestiri din această carte ar putea fi purtate discuții interesante despre sensurile existenței, despre rolul divinității, si chiar despre misterul vieții și al morții, despre vis ori oglindă, presupuse potaluri spre o altă lume. Aș vrea să rețin atenția cititorilor cu un fragment din povestirea ”Doftoroaia”, o povestire despre altruism, miracol,bunătate, har de la Dumnezeu, dragoste nepusă de oameni și reacția oamenilor atunci când primesc un mesaju profetic și totodată să recomand cu toată convingerea cartea ”Vise în cioburi de oglindă”. ”Într-una din serile liniștite în care stătea la taifas cu păsările ce-și aveau cuiburile de mulți ani între ramurile bradulu fără sfârșit, a aflat despre molima fără leac ce se răspândea cu repeziciune nemaiîntâlnită și lovea fără cruțare. Cântecul morții cu chip de ciumă ce se apropia grăbită de cei pe care doftoroaia îi avea în grijă. ...... - Sunteți în mare primejdie. Dacă vreți să trăiți și voi și copii voștri, veniți cu mine în pădure unde molima ce se apropie nu va putea ajunge. - Ce? Ce tot spune Marița? A luat-o razna, au început să îngaime oamenii, care priveau mirați spre chipul răvășit, cu părulvâlvoi al femeii-vraci. - Ascultați-mă bine, nu vă spun minciuni, vrăjitoarea cu coasa este foarte aproape și nu va cruța pe nimeni. - Nu e zdravănă. S-a sălbăticit asemeni locurilor prin care trăiește. Nu-i mai ascultați poveștile. Lăsați-o în plata necuratului și haideți să ne vedem de treburi s-a auzit vocea preotului. - Are dreptate părintele a ținut să-i întărească vorbele doctorița, nemulțumită de influența pe care tușa Marița o avea printre săteni. - Ia, mai lasă-ne, hârco. Du-te de unde ai venit și nu ne mai tulbura tihna cu profețiile tale mincinoase, a adăugat Dodiță milițianul și s-a îndepărtat scuipând și înjurând, cu ceilalți săteni după el. - Stați, stați, a încercat să-i oprească doftoroaia. Nu vă luați după unul și după altul, a încercat ea să-i oprească. Câțiva dintre cei tineri și fără minte, au început, mai în joacă mai în serios, să arunce cu pietre în bătrâna ce abia mai avea putere să îngaime: - Vă rog, veniți cu mine, ascultați-mă, veniți în pădure. Vorbele i s-au stins pe buzele uscate, când o piatră colțuroasă i s-a oprit drept în frunte. S-a prăbușit cu gura deschisă, mușcând din praful drumului, cu brațele desfăcute îmbrățișând pământul, ca o cruce deasupra mormântului, singurul de la care mai aștepta alinare. Ochii întunecați ai cerului își prăvăleau lacrimile amare și grele peste trupul contorsionat al doftoroaiei. De după un nor plumburiu, un cap de înger cu scutece albe îi zâmbea printre suspine.” Discretă în lumea virtuală și chiar în viața de zi cu zi, Nina Elena Plopeanu este înzestrată cu inteligență peste medie, cu multă profunzime și cu acel talent narativ rar, dăruit de Dumnezeu spiritelor alese.