Dorina Stoica - De la vârsta copilăriei la împlinirea prin cuvânt

​În cadrul emisiunii „Mărturii de ieri pentru azi”, difuzată la Radio Trinitas și realizată cu multă aplecare de Daniela Șontică, ascultătorii au descoperit nu doar o voce caldă de poet, ci și o poveste de viață fascinantă, presărată cu amintiri, nostalgie și o profundă trăire spirituală. Parcursul biografic al doamnei Dorina Stoica se dezvăluie ca o călătorie în care destinul, geografia natală și harul literar s-au împletit în mod miraculos. ​​

Născută în anul 1952 în comuna Răchitoasa, județul Bacău, Dorina Stoica păstrează în suflet nostalgia acelor locuri binecuvântate. Cu toate acestea, amintirile legate de primii ani de viață sunt însoțite de o confesiune emoționantă despre originile sale geografice, clarificate abia prin investigațiile genealogice ale familiei și ale comunității culturale din Bârlad: ​

„Deși eu am fost născută la Răchitoasa, județul Bacău, absolut fortuit, tatăl meu a lucrat în acea perioadă la primăria din această localitate și au stat acolo cinci sau șase ani. La vârsta de trei ani, când am plecat de acolo, trebuie să vă spun, nu am prea multe amintiri... Copilăria mea este în comuna Pungești, într-un loc mirific.” ​

Legătura cu satul Pungești a rămas vie în scrierile sale, inspirând pagini memorabile adunate în volumul Raul în care am fost, unde câteva povestiri au fost apreciate și publicate ulterior în presa literară. Tot acolo, în vatra copilăriei, a avut loc și prima întâlnire tainică cu poezia, o chemare simțită încă din anii în care a învățat primele litere:

 ​„Încă de când am învățat alfabetul, cuvintele au început să se împerecheze. Deci primul meu contact cu poezia a fost această împerechere a cuvintelor, mă jucam și cuvintele își căutau pereche.

” ​Mutată mai târziu în Bârlad – orașul care a devenit „acasă” din 1955 —, Dorina Stoica a urmat cursurile celebrului Liceu „Gheorghe Roșca Codreanu”, o instituție de mare prestigiu. Talentul său s-a făcut remarcat încă din anii de școală: ​

„Am fost remarcată în școală, m-am ocupat de gazeta de perete, am publicat acolo poezii și chiar am debutat în clasa a XI-a în revista Debuturi și Tradiții.

” ​În acea perioadă fastă pentru viața culturală a Bârladului, tânăra poetă a avut privilegiul de a interacționa cu mari scriitori ai vremii, precum Marin Sorescu sau Nina Cassian, care au vizitat Casa de Cultură din oraș. ​

Deși a scris neîncetat de-a lungul întregii tinereți, poeziile Dorinei Stoica au stat mult timp ascunse, ferite de lumina tiparului. Autoarea explică cu o metaforă cutremurătoare acest hiatus editorial: ​

„Am scris poezii toată perioada liceului, am scris și apoi după, dar nu am publicat... Le-am pus, le-am așezat undeva într-o cutie și spun, într-o poezie care deschide cartea mea de debut... am scris când eram foarte tânără: «Sufletul nu-mi era întinat de otrava existenței, dar peste versurile mele s-au așternut unul câte unul anii ei. Le-am ascuns sub grinda mâncată de caria casei bătrânești...»

” ​Momentul de cotitură – adevărata „explozie” creatoare care a marcat anul 2006 – a fost strâns legat de trecerea în veșnicie a tatălui său. Stând lângă patul de suferință, având pe masă cartea de rugăciuni a mamei, autoarea a început să transforme rugăciunile în versuri: ​

„Tot ce citeam se transforma în poezie. Citeam rugăciunea, citeam canonul și se făcea în versuri... Și așa s-a născut cartea mea de debut, De la poezie la rugăciune.” ​

Un aspect cu totul simbolic și de o profundă frumusețe relevat în emisiune este legat de momentul intrării sale oficiale în lumea literară mare. Deși a scris o viață întreagă, debutul său editorial în volum s-a produs abia în toamna vieții: ​

„Ceea ce este oarecum pronietor e că debutul meu a fost cu poezia Toamna, iar eu am debutat în volum și m-am dezvoltat ca scriitor în toamna vieții, la vârsta de 54 de ani.

” ​Fără îndoială, cel mai luminos, profund și emoționant moment al acestui interviu a fost acela în care poeta a ales să recită chiar ea poezia sa devenită celebră, „Îți mulțumesc, Doamne”. ​

Când o voce de poet se apleacă asupra propriilor versuri și începe să le rostească sub cupola sacră a undelor radiofonice, timpul pare că se oprește în loc. Ritmul firesc al cuvintelor nu mai este doar o simplă lectură literară, ci devine o prelungire vie a tămâiei care urcă din strană către cer. În acele clipe de o rară intensitate duhovnicească, simți cum fiorul credinței coboară lin, atingând strunele cele mai ascunse ale sufletului și făcându-se aproape tangibil. Ascultând-o pe Dorina Stoica dăruindu-și poezia cu o blândețe sfietnică, înțelegem că adevărata literatură cu aromă de rugăciune nu se citește doar cu ochii minții, ci se ascultă cu inima deschisă: ​

Îți mulțumesc Doamne! 

Îți mulțumesc azi, că sunt, pentru ziua de mâine. 

Îți mulțumesc că am pe masă o pâine. 

Îți mulțumesc pentru stropii de ploaie, 

pentru fructe, păsări, flori, 

pentru soarele care răsare în zori, 

pentru cerul cu licăr de stele, 

pentru toate zilele vieții mele, 

pentru firul de apă izvorât din fântână, 

pentru harul ce-mi poartă a mea mană 

pe-arcuș de vioară, pe pânză, pe piatră, 

pentru viersul ce curge din mine spre cer. 

Mulțumesc pentru omul blajin și sincer. 

Mulțumesc pentru haina pe care o port, 

pentru tot ce mă doare și totușı suport. 

Îți mulțumesc pentru cântecul de păsărele 

pentru toate încercările vieții mele. 

Mulțumesc pentru puiul de om ce se va naște. 

Îți multumesc că ai înviat în noaptea de Paște. 

Am atâtea lucruri pentru care să-ți mulțumesc 

că nu ar fi de-ajuns o mie de ani să trăiesc! 

Dorina Stoica; De la poezie la rugaciune ​

Deși, prin confuzii frecvente în mediul virtual, versurile au fost atribuite uneori unor mari duhovnici, poezia îi aparține în întregime Dorinei Stoica. 

 Fiorul acesta al credinței, care prinde trup și viață prin rostire, ne reamintește o taină mare: aceea că omul nu este niciodată singur în fața încercărilor sale. Atunci când poeta rostește versurile de mulțumire către Părintele ceresc – pentru pâinea de pe masă, pentru stropii de ploaie sau pentru crucea fiecărei zile –, ea devine glasul nostru, al tuturor, învățându-ne că orice rană a vieții, privită prin prisma crucii și a Învierii, se poate preface în lumină. ​

De la debutul din 2008 și până la volume precum Daruri, Pâinea lui Bragiu sau Minunea credinței, activitatea literară a Dorinei Stoica a continuat să rodească din plin. Membră a Uniunii Scriitorilor din România și laureată a numeroase premii naționale (precum cel obținut în 2023 la Concursul Național „Vasile Voiculescu” de la Buzău), poeta ne lasă moștenire o operă de o rară alesețe. ​Ascultând mărturia Dorinei Stoica și mai ales momentul în care glasul i s-a împletit cu propria poezie, realizăm că literatura adevărată este, în fond, o candelă aprinsă în tăcere. Versurile sale nu sunt doar rodul unui talent literar, ci o prelungire a tămâiei care urcă din strană către cer. În genunchi, în fața tainei suferinței și a trecerii, autoarea a înțeles că fiecare clipă a vieții – fie ea luminată de bucurie sau cernită de încercări – este un dar al Părintelui ceresc. Iar poezia „Îți mulțumesc, Doamne” rămâne acea rugăciune curată prin care sufletul românesc își găsește liniștea, învățând că, prin credință, recunoștința devine cel mai frumos veșmânt al omului în fața Eternității. 

Adina Cristina Mihălcioiu de Castellane Paris,1 noiembrie 2026

Reuniunile Culturale “Alecsandriada” – ediția a X a 28-30, mai 2026 Bacău organizate de – Universitatea “Vasile Alecsandri”, Societatea Cultural-Științifică “Vasile Alecsandri”, Uniunea Scriitorilor, Consiliul Județean Bacău.

La aceste Reuniuni Culturale au participat profesori universitati, cercetători științifici, istorici, scriitori, preoti, jurnaliști, profesori universitari, oameni de cultură din România și din Republica Moldova, elevi și studenți iubitori de literatură. N-a onorat cu prezența și doamna Cristina –Emanuela Dascălu- Deputat în Parlamentul României, scriitoare, membră a Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, dar și președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vozganian care și a lansat cartea “150 de proeme”-Editura “Junimea”, volum cu tonalități aproape biblice despre identitătatea și condiția umană. Un moment important al Reuniunilor Culturale “Alecsandriada” a fost decernarea premiilor ediției a-X-a, pentru merite culturale deosebite, unor sciitori prezenți la manifestare și aici trebuie să amintesc personalități din domeniul literaturii precum: Gelu Dorian, Valeriu Stancu, Ștefan Mitroi, Elena Dabija, precum și unor scriitori din Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Am ascultat disursuri academice despre opera scriitorului Vasile Alecsandri ce au subliniat rolul avut de scriitor la dezvoltarea literaturii romane moderne, activitatea sa patriotică, prieteniile literare, contribuția la formarea conștiinței naționale, a limbii române moderne. Merită evidențiat faptul, că de fiecare data evenimentele culturale de anvergură în care este partener și Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l președinte pe poetul Dumitru Brăneanu, nu-i uită pe scriitorii plecati dintre noi, cărora li se face creștinește pomenirea. Suntem privilegiați de a-l avea coleg de filială pe preotul-poet și artist plastic, Cornel Paiu de la Roman, ce oficiază la deschiderea activităților o slujbă de pomenire, de această data împreună, cu preotul romașcan Tuscanul Florin. Această face ca atât noi, cât și acei ce fizic nu mai sunt printre noi, de fiecare data să fim într-o comuniune cultural-spirituală. Au fost depuse flori la bustul poetului din holul Facultății de Litere “Vasile Alecsandri”, și coroane la statuia poetului din centrul orașului Bacău, au fost conferințe, colocvii, dezbateri, comunicări științifice, lansare de carte, prezentarea unor documente din colecția preotului profesor universitar Tuscanu Florin din Roman, recitaluri poetice ale participanților, lansări de reviste și cărți apărute anul precedent și cel în curs, momente muzicale, schimburi de păreri, de cărți, de impresii, discuții amicale și o slujbă de pomenire a familiei Alecsandri Vasile și Petra ce-și dorm somnul de veci în biserica Muzeului “Vasile Alecsandri” de la Mircești. Am simțit minute în șir gustul de pâine bună cu sare, oferită din colacul rumen cu care am fost înîmpinați de gazde. Am îmbrățișat stejarul uriaș din curtea muzeului ca și cum am fi îmbrățișat trecutul acelui loc cu parfum de flori de mai, am ascultat cântecul păsărilor și vântul! Vântul ce parcă șoptea poezii! Am mângâiat stânjeneii albi, grei de foare, am făcut poze! Sâmbătă, 29 mai ne-am adunat (câți am mai rămas) la restaurantul hotelului din apropierea statuii lui Vasile Alecsandri, ce de dimineță a fost împodobită cu ghirlande de flori albe, pentru a prezenta reviste, cărți și a citi din creațiile noastre. Se cuvine recunoștință și mulțumiri celor doi anfitrioni pentru reușita acestei ediții, respectiv- domnilor: profesor universitar, Ioan Dănilă și președintelul de la Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din Romînia, Dumitru Brăneanu ce s-au străduit să organizeze ireproșabil această activitate. Trei zile de frumos, întâlniri cu personalități din domeniul culturii, spiritualității și colegi scriitori, mi-au întărit convingerea, că într-adevăr cultura și credința pot face ca grijile cotidiene să nu mai fie apăsătoare! A consemnat, Dorina Stoica

În ”Freamăt de Codru și Ape”, munții ne spun poezii…Dorina Stoica

Din anul 2023, de Ziua Culturii Naționale într-un ținut de o frumusețe aparte, în orașul Stațiune Slănic Moldova, are loc Festivalul Concurs Internațional de Creație Literar- Artistic ,,Freamăt de codru și ape ", dedicat poetului național Mihai Eminescu. Festivalul se desfășoară timp de două sau trei zile sub egida Primăriei, în parteneriat cu Asociația ,,Prietenii Slănicului". Festivalul ajuns la ediția III are drept organizator pe doamna Ionica Bandrabur, poet și artist plastic, cunoscută și recunoscută drept organizator de evenimente culturale naționale, cu o participare generoasă și a unor oameni de cultură și creatori din Basarabia. Drept recunoaștere a calității evenimentelor culturale organizate de doamna Ionica Bandrabur, în anul 2024 i s-a conferit, la Festivalul ”Avangarda XXII” de la Bacău, Premiul pentru contribuția la promovarea literaturii române pentru organzarea - Festivalului internațional de literatură „Freamăt de codru și ape”, Slănic-Moldova, 2023. Și anul acesta, trimiterea materialelor *o poezie dedicată poetului Mihai Eminescu de maxim 5 strofe și *o alta la alegere, s-a derulat pe parcursul lunii octombrie având termen de trimitere a textelor, 10 nov 2025. Concursul se adresează adulților fără limită de vârstă, dar și elevilor, fiind un concurs de manscrise cu tipărirea volumului pentru câștigători ai primelor trei locuri (I, II, III), dar mai sunt și multe alte premii speciale acordate de sponsori printre care și Premiul Special oferit de Primăria Bârlad, premiu promis de domnul Laurențiu Chiriac în vara anului 2025, cu ocazia Festivalului ”Ion Creangă” tot de la Slănic Moldova unde a participat și dumnealui. Numărul invitaților, dar și al participanților la concurs a crescut de la o ediție la alta, valoarea creațiilor este indiscutabil una remarcabilă, ceea ce face dificilă sarcina juriului compus din cinci personalitați literare ce sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Organizatorii mi-au acordat încerederea de a fi membru în juriul acestui concurs ce este unul corect din punct de vedere al evaluării creațiilor, ce sunt trimise în momentul începerii jurizării la toți membrii juriului, fără numele autorului, doar cu un număr de ordine în dreptul creațiilor. Dacă ar fi să mă refer la ediția precedentă pot să-mi exprim aprecierea pentru numărul mare de participanți, cu predilecție adulți, din toate părțile țării, din Moldova de peste Prut, dar și pentru calitatea majorității acestora. Departajarea a fost din acest motiv anevoioasă și a necesitat discuții între membrii juriului pentru stabilirea premiilor. Meritorie a fost și partciparea elevilor! Am semnalat faptul, că unii participanți, pornind de la titluri ori versuri din poezii cunoscute ale poetului Mihai Eminescu, au omis folosirea ghilimelelor, nu au respectat numărul de strofe impus de regulament, nu au folosit diacritice, pe alocuri nu au dat suficientă atenție regulior gramaticale, ori au participat cu aceleași texte de două ori. Am avut bucuria de a constata, că texte notate cu note mari de mine au fost apreciate și de alți membri ai juriului. Câștigarea premiului I de către bârlădeanca Nadia Căpriță, o poetă despre care știam că scrie bine, dar care nu debutase încă în volum, este pentru mine o bucurie. Reușita dumneaei a fost motiv de confirmare a faptului, că orașul Bârlad este în continuare o adevărată ”pepinieră de talente” și de ce nu, de bucurie și mândrie. La fiecare ediție evenimentul este găzduit de Complex Panoramic, în Sala de conferințe, prin bunăvoința familiei Șova Bogdan și Alina, patroni ai acestui complex hotelier în calitate de sponsori. Evenimentul este intens mediatizat de presa din zona Bacău, Galați, dar și în mediul on-line de către participanți la Festival. Prezența Primarului orașului-stațiunie Slănic Moldova, Benone Moraru pe toată perioada de desfășurare a evenimentului cultural, dar și sprijinul financiar substanțial alocat, acestea sunt lăudabile și dovedesc interes sporit pentru cultură! Bun organizator, doamna Ionica Bandrabur a reușit să adune de la un festival la altul personalități din țară, dar și din Moldova de peste Prut, cuvintele de ordine fiind aplecarea spre actul creator, responsabilitate și dedicare. Peste o sută de invitați, oameni de cultura, finaliști ai concursului, sponsori, profesori ce au însoțit elevi câștigători de premii, artiști, mulți veniți de departe, toți ne-am bucurat de acest eveiment, de ospitalitatea gazdelor, alocuțiuni interesante, vizitarea stațiunii, recitaluri poetice, momente artistice. Orașul stațiune Slănic Moldova cu apele sale tămăduitoare nu este în prezent doar un Centru balneoclimateric, ci și un centru cultural unde au loc manifestări culturale naționale, simpozioane, omagieri ale clasicilor literaturii române ce au poposit de a lungul timpului aici, ale căror busturi sunt amplasate în parcul din centrul orașului stațiune. Acest festival de poezie organizat în plină iarnă, de Ziua Culturii Naționale, în stațiunea pe care mulți o numesc, ”Perla Moldovei” aduce un plus de valoare locului unde codri, munți și izvoare crează senzația că trăiești un vis, în care ai vrea să întârzii cât mai mult! Am participat la multe festivaluri, am cunoscut organizatori de ispravă, dar aici, la poalele Nemirei, familia Bandrabur (Constantin și Ionica) este cu adevărat un cuplu unic și de neuitat. Spun aceasta deoarece am fost uimită de ospitalitatea acestora! După terminarea activităților am fost invitați la ”casa de vis” pe care și-au construit-o cu propriile mâini, o casă ce odată vizitată nu poate fi uitată și care demonstrează cu prisosință sintagma: ”omul sfințește locul”! Ce loc! Ce casă! Ce oameni! Și cum majoritatea eram poeți, după ce am beneficiat de ospitalitatea gazdelor, în mod firesc s-a înfiripat un cenaclu ad-hoc de care ne-am bucrat toți cei prezenți și fără doar și poate ecoul muntelui din spatele casei, munții din fața casei au adăugat alte nume în șirul lung al creatorilor ce au trecut de-a lungul timpului pe aceste meleaguri, de vis moldav!

Am scris aceste rânduri din toată inima, cu toată recunoștința pentru oportunitatea de a face parte din grupul celor ce sunt invitați la acest festival. Ca membru al juriului vin cu îndemnul adresat creatorilor ce nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România să participe, să intre în competiție! Doar prin participare există șansa de a câștiga. Dorina Stoica-Bârlad

Carte nouă! ”Tăceri sihastre” Editura Mușatina, 2025

”Buletinul de identitate” - Din cartea ”Bietul om sub vremi”, de Dorina Stoica

De cum a intrat pe uşă, Mihai mi-a spus: - Mamă, eu trebuie să-mi scot buletin, săptămâna asta. A venit astăzi la şcoală şeful de post cu un tabel pe care erau trecuţi toţi copiii care au împlinit paisprezece ani. - Vorbesc eu cu şeful să văd ce spune. A doua zi, când şeful de post a intrat în birou, mi-am amintit de buletin: - Dacă eu am domiciliul în comună şi soţul în oraş, copilul unde va avea domiciliu pe buletin? - Cel mai bine ar fi să mergeţi în oraş, la Evidenţa Populaţiei, şi să discutaţi cu ofiţerul de acolo. După ce miliţianul a ieşit din birou, o nelinişte mare a pus stăpânire pe mine. Nu mai puteam lucra nimic în ziua aceea. Am căutat o maşină şi într-o oră eram în oraş, la Evidenţa Populaţiei. I-am spus funcţionarei de la ghişeu cine sunt şi am fost primită de şeful oficiului destul de repede. I-am prezentat situaţia, vorbind precipitat. - Tovarăşul ofiţer, ce domiciliu va avea fiul meu dacă eu locuiesc în comună, iar soţul în oraş? - În comună, tovarăşa, în comună! Mata ai fost de acord să te muţi cu familia în comună când te-au făcut primar. De ce soţul are domiciliul în oraş şi de ce nu ai predat apartamentul, aşa cum ţi s-a cerut? Ia daţi-mi buletinele! - Îi voi raporta primului secretar că nu v-aţi mutat cu familia în comună, a spus şi mi-a pus în faţă o hârtie. Aceasta este hotărârea C.C. al P.C.R privind stabilirea domiciliului cadrelor de partid. - Nu vă dau nici un buletin, am spus cu glas ridicat. Puteţi să raportaţi şi la Bucureşti. Cine eşti dumneata să mă întrebi despre aceasta? Simţeam că nu mă mai pot controla şi eram gata să izbucnesc în plâns. Minciuna legată de mutarea familiei mele în comună era descoperită. Fără a mai aştepta răspunsul ofiţerului, am ieşit din biroul acestuia şi am plecat spre gară înghiţindu-mi lacrimile. Supărarea mea poate era sau nu justificată, dar mi se părea nedrept ca fiul meu să aibă pe buletin un sat în care aveam un domiciliu vremelnic şi unde locuiam într-o casă a primăriei. M-am urcat în primul tren care mergea spre judeţ. În anticamera primului secretar m-a întâmpinat consilierul acestuia. Fără a-l saluta, m-am îndreptat hotărâtă spre uşa mai marelui judeţului şi am vrut să intru. - Stai, tovarăşa primăriţă! Unde intri mata aşa, fără să spui nimic? Eu ce sunt aici? a spus şi m-a apucat strâns de braţ. - Daţi-mi drumul, că iese scandal! Vreau să intru la primul secretar! - Nu poţi intra fără să fii anunţată. - Anunţaţi-mă atunci, am strigat printre lacrimi. Auzind pesemne zgomot sau fiind informat de la Bârlad de către ofiţerul de la Evidenţa Populaţiei de revolta mea, primul secretar, care era de curând instalat în funcţie pe principiul „rotirii cadrelor", a apărut în uşa biroului şi m-a invitat politicos să intru. Era a doua oară când intram în acel birou imens, elegant, prea elegant pentru acele vremuri. Noul prim secretar Pavel, nu era prea înalt, avea tenul măsliniu şi o figură care nu exprima nimic, nici bucurie, nici supărare, nici tristeţe. În acele clipe, nu mă interesa decât buletinul fiului meu. Eram hotărâtă să renunţ la primărie şi să mă întorc la vechiul loc de muncă, dacă pe buletin va fi alt domiciliu decât cel din oraş. - Mata ai încălcat legea şi ai minţit, tovarăşa Stoica, a spus după ce a studiat actele de identitate pe care mi le-a cerut. De ce nu ţi-ai adus soţul în comună? Legea e lege şi trebuie să o respecţi. Ce exemplu dai subalternilor? - Vreau să plec înapoi, în fabrică. Cei de la ţară plătesc bani grei să aibă buletinul în oraş, să lucreze într-o fabrică şi să aibă un apartament, iar eu mă mut la ţară? Ce lege e asta? Ce caut eu la ţară, tovarăşul prim secretar? M-aţi trimis acolo să-l învăţ pe agronom cum să cultive porumbul sau pe zootehnist cum să crească animale? Am venit să vă informez că de mâine eu nu mă mai duc la serviciu. Mi-aţi dat o funcţie mai mare cu răspunderi complexe, dar retribuţia a rămas aceeaşi. - Cum a rămas aceeaşi? - Aceeaşi cu cea pe care o aveam când am plecat din fabrică. Pentru ce să mă chinui la ţară şi să-mi nenorocesc familia? Primul secretar m-a ascultat tăcut, iar când am terminat m-a privit lung. Figura inexpresivă a căpătat puţină culoare. Începuse să semene a om. - Aşteaptă puţin în anticameră, mi-a spus cu telefonul în mână şi mi-a făcut semn să ies din încăpere. În anticameră, consilierul zâmbitor m-a întrebat: - Vă servesc cu o cafea, ca să vă mai liniştiţi? Mirosul de cafea naturală şi apoi gustul minunat al acesteia, dar şi speranţa că problema se va rezolva, mi-au subţiat supărarea. - Mergi mâine cu actele apartamentului, cu buletinul soţului şi cu certificatul de naştere al copilului la Evidenţa Populaţiei. Va avea buletinul pe domiciliul din oraşul Bârlad. Începând cu luna ianuarie a anului care vine retribuţia îţi va fi mărită. Soţul va face doar schimbul unu în fabrică. Să facă naveta în fiecare zi, ca să fiţi împreună. Să te ţii de treabă şi să iei note mari la facultate. Avem nevoie de femei tinere şi energice pentru construirea socialismului, a adăugat bombastic primul secretar, în timp ce mă conducea spre ieşire. Lacrimile de supărare s-au transformat în lacrimi de bucurie. Prinzând curaj, i-am spus în uşă: - Tovarăşu' prim, am nevoie de o butelie pentru aragaz. - Nu ai nici o butelie? - Am una în oraş, dar când mergem la ţară luăm butelia în spate? - Treci pe la tovarăşa secretară cu socialul, Tamaș Georgeta şi lasă o cerere să vă dea o butelie pentru camera oficială de la primărie, pe care să o foloseşti mata. În acea zi, în clădirea Consiliului Judeţean, în spatele uşilor de la birouri, mă întâmpinau numai figuri zâmbitoare. Ajunsă în gară, mă încerca părerea de rău că nu am cerut primului secretar şi nişte cafea de la bufetul din incinta Consiliului Judeţean, unde se găsea tot ce lipsea din magazine, dar nu primeam nimic decât cu aprobarea primului secretar. Ar fi trebuit să învăţ multe în acea zi despre relaţia mea cu cei din Palat! Din păcate, odată problemele momentului rezolvate, am redevenit acelaşi activist supus, umil, cuminte, mulţumit cu firmiturile care cădeau de la masa stăpânilor judeţului.

Nina Elena Plopeanu-”Vise în cioburi de oglindă”-Editura editgraph Buzău-notă de lectură *( Dorina Stoica)

Profesor de istorie la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Focșani, scriitoarea Nina Elena Plopeanu, pe lângă performanțele profesionale remarcabile, desfășoară o susținută și meritorie activitate culturală fiind autoare de cărți, de numeroase articole publicate în reviste literare, naționale dar și în presa scrisă locală. Este coordonatoare a Cenaclului ”Dimitrie Dăscălescu” de pe lîngă Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” din anul 2022 și face parte din redacția cunoscutei reviste, ”Cioara vopsită” Pe lângă cele două cărți, ”Personalități vrâncene de ieri și de azi”, Editura Olimpus din Râmnicu Sărat-2010 și ”Itinerarii istorice și spirituale”, Ed. Pim, Iași, 2017, lucrare de reportaje, eseuri și scrieri cu caracter istorico-geografic, publică trei cărți de proză (beletristică) și anume: *”Vise în cioburi de oglindă”, proză scurtă, apărută în 2013 la Editura Editgraph, Buzău.* ”Moirele și alte povestiri” la Editura Pim-2018 și* ”Solomonarul”, carte de proză scurtă pentru copii și tineret, publicată la Editura ”Salonul literar”, 2021. Talentul, seriozitatea și calitatea certă a scrierilor autoarei Nina Elena Plopeanu sunt calități recunoscute și validate printr-o serie de premii obținute la concursuri naționale de literatură. Am citit de curînd cartea de proză scurtă ”Vise în cioburi de oglindă”, pot spune pe nerăsuflate cele unsprezece povestiri scrise în stil minimalist, scrise excelent, povestiri ce pot capta interesul oricărui cititor pasionat de lectură. Veți înțelege sensul titlului abia după ce veți parcurge povestirile din această carte, iar după ce îl veți înțelege vă veți întoarce să recitiți unele dintre ele prin prisma acestor două componente ale titlului și anume: ”visul” ca un fel de realitate paralelă și ”oglnida” ca un portal spre o posibilă altă dimensiune! Lecturarea acestor proze mi-a amintit de cartea renumitului scriitor american Raymond Carver, ”Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire”, o carte, despre lumea (trecută sau prezentă), în care ne învîrtim fiecare dintre noi, o lume obișnuită, aparent banală ce ascunde însă, povești de viață incredibile, fascinante, misterioase de cele mai multe, ori tragice, cu final neașteptat ce lasă imaginaâia să lucreze, așa cum sunt și cele din cartea doamnei Elena Plopeanu. Minimalisul este un curent literar ce a apărut ăn America secolului 20, având și în proza românească scriitori reprezentativi precum: Dan Lungu, Radu Paraschivescu, Marius Chivu, Lucian Dan Teodorovici și alții și este caracterizat prin simplitatea exprimării, avînd drept oglindirea esenței, a misterului, precum și a unicității vietii de zi cu zi. Citind cartea doamnei Elena Plopeanu descoperi o proză pe alocuri poetizată, metafore surprinzătoare, o adevărată artă de a creea din oameni neînsemnați personaje insolite ce ies la un moment dat în evidență, doar pentru ca prin ei să se înfăptuiască miraculos, dreptatea lui Dumnzeu. Citez un scurt fragment din povestirea ”Ciobul de oglindă”: ”Era vară şi era soare, aşa că n-au stat prea mult în locul de popas. Când fata a urcat în căruţă, din buzunar i-a alunecat pe nesimţite ciobul de oglindă adunat din şanţ. A căzut pe asfaltul fierbinte şi din el au început să iasă raze mari de foc ce s-au oprit pe cabina unui camion care se apropia grăbit din spate. Şoferul şi-a pus amândouă mâinile peste ochi în timp ce camionul s-a prăvălit în şanţ şi luat foc. Căruţa a apucat să se îndepărteze îndeajuns încât Gheorghe şi Monica să scape de primejdie. Au apucat să strige într-un glas: - Vai, doamne!.” Pentru descifrarea mesajului celor unsprezece texte literare, felul în care interpretează cititorul este vital și îndrăznesc să afirm că aceste povestiri pot satisface pretențiile unui cititor experimentat și cunoscător, oferind bucuria unei lecturi de calitate. Personajele, deși nu sunt descrise cu foarte multe amănunte au trăsături pregnante, ele rămân în mintea cititorului mult timp după terminarea lecturii, iar situațiile în care îi pune viața, sunt cu adevărat fortuite. Pe marginea oricărei poevestiri din această carte ar putea fi purtate discuții interesante despre sensurile existenței, despre rolul divinității, si chiar despre misterul vieții și al morții, despre vis ori oglindă, presupuse potaluri spre o altă lume. Aș vrea să rețin atenția cititorilor cu un fragment din povestirea ”Doftoroaia”, o povestire despre altruism, miracol,bunătate, har de la Dumnezeu, dragoste nepusă de oameni și reacția oamenilor atunci când primesc un mesaju profetic și totodată să recomand cu toată convingerea cartea ”Vise în cioburi de oglindă”. ”Într-una din serile liniștite în care stătea la taifas cu păsările ce-și aveau cuiburile de mulți ani între ramurile bradulu fără sfârșit, a aflat despre molima fără leac ce se răspândea cu repeziciune nemaiîntâlnită și lovea fără cruțare. Cântecul morții cu chip de ciumă ce se apropia grăbită de cei pe care doftoroaia îi avea în grijă. ...... - Sunteți în mare primejdie. Dacă vreți să trăiți și voi și copii voștri, veniți cu mine în pădure unde molima ce se apropie nu va putea ajunge. - Ce? Ce tot spune Marița? A luat-o razna, au început să îngaime oamenii, care priveau mirați spre chipul răvășit, cu părulvâlvoi al femeii-vraci. - Ascultați-mă bine, nu vă spun minciuni, vrăjitoarea cu coasa este foarte aproape și nu va cruța pe nimeni. - Nu e zdravănă. S-a sălbăticit asemeni locurilor prin care trăiește. Nu-i mai ascultați poveștile. Lăsați-o în plata necuratului și haideți să ne vedem de treburi s-a auzit vocea preotului. - Are dreptate părintele a ținut să-i întărească vorbele doctorița, nemulțumită de influența pe care tușa Marița o avea printre săteni. - Ia, mai lasă-ne, hârco. Du-te de unde ai venit și nu ne mai tulbura tihna cu profețiile tale mincinoase, a adăugat Dodiță milițianul și s-a îndepărtat scuipând și înjurând, cu ceilalți săteni după el. - Stați, stați, a încercat să-i oprească doftoroaia. Nu vă luați după unul și după altul, a încercat ea să-i oprească. Câțiva dintre cei tineri și fără minte, au început, mai în joacă mai în serios, să arunce cu pietre în bătrâna ce abia mai avea putere să îngaime: - Vă rog, veniți cu mine, ascultați-mă, veniți în pădure. Vorbele i s-au stins pe buzele uscate, când o piatră colțuroasă i s-a oprit drept în frunte. S-a prăbușit cu gura deschisă, mușcând din praful drumului, cu brațele desfăcute îmbrățișând pământul, ca o cruce deasupra mormântului, singurul de la care mai aștepta alinare. Ochii întunecați ai cerului își prăvăleau lacrimile amare și grele peste trupul contorsionat al doftoroaiei. De după un nor plumburiu, un cap de înger cu scutece albe îi zâmbea printre suspine.” Discretă în lumea virtuală și chiar în viața de zi cu zi, Nina Elena Plopeanu este înzestrată cu inteligență peste medie, cu multă profunzime și cu acel talent narativ rar, dăruit de Dumnezeu spiritelor alese.

Simplitata, ca o haină curată a poeziei ”Sfinte simplități”-Ionel Rusu-Editura ”Ecou Transilvan! Cluj Napoca-2024

Cunoscut în lumea artistică din zona Galați (și nu numai) fiind aproape nelipsit de la cele mai multe manfestări culturale, pasionat de lectură, de artă, poezie, muzică, implicat și ca organizator de evenimente culturale, preotul poet Ionel Rusu, ce slujește la parohia „Sfânta Ana„ din municipiul Galați, este născut în Tecuci, jud. Galați, la data de 5 septembrie 1969 și a început să publice cărți din anul 2014. Publică atât cărți de proză, cît și de poezie, la care iată, se poate adauga volumul antologic publicat în prima parte a anului 2024, la editura ”Ecou Transilvan” din Cluj Napoca, sub titlul sugestiv, ”Sfinte Simplități”, un volum elegant, de 135 pagini unde putem lectura o selectie personală de poezii, publicate de-a lungul timpului în volume de autor. Cartea de poezie are o frumoasă dedicație adresată I.P.S Casian al Dunării de Jos, familiei, părintelui duhovnic Toader , fiilor duhovnicești și binefăcătorilor săi. ”Tradiție și spiritualitate în poezia lui Ionel Rusu„ acesta este titlul eseului scris de Ladislau Daradici, membru al Uniunii Scriitorilor din România ce prefațează volumul antologic de versuri, cuprinzând referiri detaliate asupra liricii preotului poet. ”În poemele sale, Ionel Rusu se adresează, cu sinceritate și sensibilitate, publicului larg, poemele sale nefiind pretențioase, pe înțelesul tuturor, folosirea versului popular imprimându-le un iz arhaic, un farmec aparte.” Am citit cu plăcere și fără nici un efort volumul de poezie, ”Sfinte simplități” și cred că este necesară abordarea preț de măcar o frază a acestui mod de a scrie. Deși preotul I. R are un doctorat în teologie și o activitate cultural-literară și publicistică impresionantă, totuși temele abordate și felul cum se adresează cititorului denotă modestie, chiar smerenie și mult respect pentru omul obișnuit, credincios, trăitor al vieții liturgice, implicat în viața bisericii al cărei slujitor este. Pot spune că, poezia acestul truditor al condeiului este canonică, respectă dogmele impuse de dreapta credință, prin aceasta scriitorul de poezie rămâne preot și în scrierile sale, conștient fiind că va da socoteală în fața Dreptului Judecător și pentru cuvintele scrise, Dumnezeu fiind Cuvîntul! ”La început era Cuvântul, și Cuvîntul era Dumnezeu.„ Ioan 1;1-14 Călătoria prin anotimpuri, ca reper a trecerii inevitabile a timpului devine prilej de reverie, de bucurie, tristețe, melancolii, aduceri aminte a unui timp trecut, iar omul, mai ales cel credincios, se află mereu în centrul acelui magic univers, cu predilecție rural, ca un fel de permanentă copilărire în vatra sfântă, simplă dar atît de frumoasă a satului romînesc. ”Creștinul veghează,/ Viața-i trepidează,/ Ochi-i lăcrimează,/ I se-ngemănează/ Cu cerul… ”(Brumar, pag 13). Tot în același tonalitate lirică: ”Cireșar”, ”La colindat”, ”Portret”, ”Primii fulgi de nea”, ”Troița”, ”Gutuiul copilăriei”, ”Moșii de iarnă”, ”In ajun de Rusalii”. Citez din poezia ”Gutuiul copilăriei”, pag 23: ”Il știu din copilărie.../ N-a fost an ca-n el să fie/ Doar o singură gutuie,/ De aia dulce, amăruie,/ Ci mai multe, multe, multe.../ ”. Urmează începând cu pagina 28 o serie de poeme narative despre locuri duhovnicești precum: ”Athos, grădina sfântă , a Maicii Domnului oglindă/ An de an tu mă încîntă cu podoaba ta străfundă,/ Loc de rugă...”, ”Eghina”-Un mic pământ, înconjurat de mare,”...unde Sfântul Nectarie a colindat în sus și-n jos”, ”Un colț de rai, pămînt de altădat,/ Sfințit de Dumnezeu preaminunat” (pag 30), “Prodromița”, printr-un poem, asemenea baladelor populare, preotul Ionel Rusu ne povestește în versuri despre minunea prin care s-a pictat singur chipul Maicii Domnului și ce minuni a săvârșit aceasă icoană făcătoare de minuni ce purtată în pelerinaj a ajuns și la Huși, Bârlad dar și în alte multe locuri din țara noastră. Numind aceste creații, ” Sfinte simplități”, autorul ne dă de înțeles că, transmiterea mesajului mistic (creștin ortodox), prin poezia sa este o datorie a preoției sale. Este lămuritoare în acest sens poezia ”Rugă”, de la pag 47, din care citez: ”Doamne, nu lăsa să fie/ Lumea Ta o nebunie,/ Plimbă-te în ea cum vrei,/ Ca albina-n flori de tei.// ...Doamne, trezește-o odată,/ Calea dreaptă i-o arată!/ Dă, Doamne să nu sorbească/ Otrava ereticească.//...Mai dă-i Doamne, simplitate,/ scap-o de duplicitate,/ Dă-i picioare ca să meargă,/ Nicidecum pe calea largă.” Familia, sărbătorile, anotimpurile, răgazul destinat rugăciunii personale, bucuria harului ce vine uneori să mângâie, toate acestea mișcă roata vieții ca într-un tainic, ”cerc încă ascuns”: ”Oamenii mor și-nviază./ Muncile în loc nu se opresc,/ Verbul a fi se conjugă greșit,/ Într-un cerc prea închis.” ( Un cerc încă ascuns, pag68) ”Chilia românească”, ”Miniacatist”, ”Sub pavilion românesc”, ”Odă României,” ”Balada românului înstrăinat”, ”Românească mănăstire”, ”Ostrovul românilor,” și altele, până pe la pag. 120 sunt titluri ale unor poezii ce oglindesc liric sentimentul autentic al dragostei de neam și de țară. Ca preot și duhovnic, observator deloc indiferent al acestor vremuri decadente, dar și cunoscător al suferințelor contemporanilor, preotul scriitor Ionel Rusu, prin poemele acestui volum ni se prezintă ca un harnic truditor al condeiului, priceput la rime și bun povestitor în versuri. Lăudabil este curajul de a prezenta vicii ale lumii contemporane precum: respingerea ori minimizarea credinței ca o componentă importantă în educarea tinerilor, pierderea timpului fără rost, incultura, corupția din sistemul de educație și de formare a tinerilor, fumatul, avortul, și mai nou neglijarea, chiar abandonarea familiei, a părinților batrâni prin plecarea în alte țări, după bani mai multi, după un trai mai altfel decât cel din țară, iluzorie aspirație ce duce de multe ori la destrămarea familiei, la pierderea identității naționale, personale ori religioase. Fără nici o intenție de a fi in tonul acestor vremuri, ci poate, doar cu intenția de a face să ajungă la cititori mesajul scrierilor sale, preotul scriitor Ionel Rusu face prin poezia sa un soi de catiheză, de slujire de după slujire, neputândui-se reproșa vreo abatere de la invățăturile de credință, ori vreo deviere teologică. Poezia pr. Ionel Rusu poate fi o lectură plăcută și folositoare tinerilor, celor ce se apropie de senectute, credincioșilor ce participă la viața bisericii, dar nu va fi deloc pe placul necredincioșilor, neiubitorilor de Dumnezeu de sfinți și de Maica Domnului, neiubitorilor de neam și de țară, de biserica lui Iisus Hristos, neiubitorilor de a purta haina curată a simplității. Dorina Stoica