”Buletinul de identitate” - Din cartea ”Bietul om sub vremi”, de Dorina Stoica

De cum a intrat pe uşă, Mihai mi-a spus: - Mamă, eu trebuie să-mi scot buletin, săptămâna asta. A venit astăzi la şcoală şeful de post cu un tabel pe care erau trecuţi toţi copiii care au împlinit paisprezece ani. - Vorbesc eu cu şeful să văd ce spune. A doua zi, când şeful de post a intrat în birou, mi-am amintit de buletin: - Dacă eu am domiciliul în comună şi soţul în oraş, copilul unde va avea domiciliu pe buletin? - Cel mai bine ar fi să mergeţi în oraş, la Evidenţa Populaţiei, şi să discutaţi cu ofiţerul de acolo. După ce miliţianul a ieşit din birou, o nelinişte mare a pus stăpânire pe mine. Nu mai puteam lucra nimic în ziua aceea. Am căutat o maşină şi într-o oră eram în oraş, la Evidenţa Populaţiei. I-am spus funcţionarei de la ghişeu cine sunt şi am fost primită de şeful oficiului destul de repede. I-am prezentat situaţia, vorbind precipitat. - Tovarăşul ofiţer, ce domiciliu va avea fiul meu dacă eu locuiesc în comună, iar soţul în oraş? - În comună, tovarăşa, în comună! Mata ai fost de acord să te muţi cu familia în comună când te-au făcut primar. De ce soţul are domiciliul în oraş şi de ce nu ai predat apartamentul, aşa cum ţi s-a cerut? Ia daţi-mi buletinele! - Îi voi raporta primului secretar că nu v-aţi mutat cu familia în comună, a spus şi mi-a pus în faţă o hârtie. Aceasta este hotărârea C.C. al P.C.R privind stabilirea domiciliului cadrelor de partid. - Nu vă dau nici un buletin, am spus cu glas ridicat. Puteţi să raportaţi şi la Bucureşti. Cine eşti dumneata să mă întrebi despre aceasta? Simţeam că nu mă mai pot controla şi eram gata să izbucnesc în plâns. Minciuna legată de mutarea familiei mele în comună era descoperită. Fără a mai aştepta răspunsul ofiţerului, am ieşit din biroul acestuia şi am plecat spre gară înghiţindu-mi lacrimile. Supărarea mea poate era sau nu justificată, dar mi se părea nedrept ca fiul meu să aibă pe buletin un sat în care aveam un domiciliu vremelnic şi unde locuiam într-o casă a primăriei. M-am urcat în primul tren care mergea spre judeţ. În anticamera primului secretar m-a întâmpinat consilierul acestuia. Fără a-l saluta, m-am îndreptat hotărâtă spre uşa mai marelui judeţului şi am vrut să intru. - Stai, tovarăşa primăriţă! Unde intri mata aşa, fără să spui nimic? Eu ce sunt aici? a spus şi m-a apucat strâns de braţ. - Daţi-mi drumul, că iese scandal! Vreau să intru la primul secretar! - Nu poţi intra fără să fii anunţată. - Anunţaţi-mă atunci, am strigat printre lacrimi. Auzind pesemne zgomot sau fiind informat de la Bârlad de către ofiţerul de la Evidenţa Populaţiei de revolta mea, primul secretar, care era de curând instalat în funcţie pe principiul „rotirii cadrelor", a apărut în uşa biroului şi m-a invitat politicos să intru. Era a doua oară când intram în acel birou imens, elegant, prea elegant pentru acele vremuri. Noul prim secretar Pavel, nu era prea înalt, avea tenul măsliniu şi o figură care nu exprima nimic, nici bucurie, nici supărare, nici tristeţe. În acele clipe, nu mă interesa decât buletinul fiului meu. Eram hotărâtă să renunţ la primărie şi să mă întorc la vechiul loc de muncă, dacă pe buletin va fi alt domiciliu decât cel din oraş. - Mata ai încălcat legea şi ai minţit, tovarăşa Stoica, a spus după ce a studiat actele de identitate pe care mi le-a cerut. De ce nu ţi-ai adus soţul în comună? Legea e lege şi trebuie să o respecţi. Ce exemplu dai subalternilor? - Vreau să plec înapoi, în fabrică. Cei de la ţară plătesc bani grei să aibă buletinul în oraş, să lucreze într-o fabrică şi să aibă un apartament, iar eu mă mut la ţară? Ce lege e asta? Ce caut eu la ţară, tovarăşul prim secretar? M-aţi trimis acolo să-l învăţ pe agronom cum să cultive porumbul sau pe zootehnist cum să crească animale? Am venit să vă informez că de mâine eu nu mă mai duc la serviciu. Mi-aţi dat o funcţie mai mare cu răspunderi complexe, dar retribuţia a rămas aceeaşi. - Cum a rămas aceeaşi? - Aceeaşi cu cea pe care o aveam când am plecat din fabrică. Pentru ce să mă chinui la ţară şi să-mi nenorocesc familia? Primul secretar m-a ascultat tăcut, iar când am terminat m-a privit lung. Figura inexpresivă a căpătat puţină culoare. Începuse să semene a om. - Aşteaptă puţin în anticameră, mi-a spus cu telefonul în mână şi mi-a făcut semn să ies din încăpere. În anticameră, consilierul zâmbitor m-a întrebat: - Vă servesc cu o cafea, ca să vă mai liniştiţi? Mirosul de cafea naturală şi apoi gustul minunat al acesteia, dar şi speranţa că problema se va rezolva, mi-au subţiat supărarea. - Mergi mâine cu actele apartamentului, cu buletinul soţului şi cu certificatul de naştere al copilului la Evidenţa Populaţiei. Va avea buletinul pe domiciliul din oraşul Bârlad. Începând cu luna ianuarie a anului care vine retribuţia îţi va fi mărită. Soţul va face doar schimbul unu în fabrică. Să facă naveta în fiecare zi, ca să fiţi împreună. Să te ţii de treabă şi să iei note mari la facultate. Avem nevoie de femei tinere şi energice pentru construirea socialismului, a adăugat bombastic primul secretar, în timp ce mă conducea spre ieşire. Lacrimile de supărare s-au transformat în lacrimi de bucurie. Prinzând curaj, i-am spus în uşă: - Tovarăşu' prim, am nevoie de o butelie pentru aragaz. - Nu ai nici o butelie? - Am una în oraş, dar când mergem la ţară luăm butelia în spate? - Treci pe la tovarăşa secretară cu socialul, Tamaș Georgeta şi lasă o cerere să vă dea o butelie pentru camera oficială de la primărie, pe care să o foloseşti mata. În acea zi, în clădirea Consiliului Judeţean, în spatele uşilor de la birouri, mă întâmpinau numai figuri zâmbitoare. Ajunsă în gară, mă încerca părerea de rău că nu am cerut primului secretar şi nişte cafea de la bufetul din incinta Consiliului Judeţean, unde se găsea tot ce lipsea din magazine, dar nu primeam nimic decât cu aprobarea primului secretar. Ar fi trebuit să învăţ multe în acea zi despre relaţia mea cu cei din Palat! Din păcate, odată problemele momentului rezolvate, am redevenit acelaşi activist supus, umil, cuminte, mulţumit cu firmiturile care cădeau de la masa stăpânilor judeţului.