sâmbătă, 20 decembrie 2014

Ajunul Crăciunului


Ultima săptămână din postul Crăciunului era plină de evenimente plăcute, printre care tăiatul porcului, dar mai ales pregătirea turtelor pentru ziua de Ajun. Luni, dis de dimineaţă, mama se scula şi din făina uscată după sobă, frământa un aluat fără drojdie, doar cu apă şi sare, peste care făcea semnul Sfintei Cruci, apoi îl lăsa să se odihnească jumătate de oră. Când ne trezeam, în bucătărie era cald, iar mama cu un făcăleţ lung în mână întindea din bilele de aluat frumos aliniate pe masă turte subţiri. Le tăia în patru şi apoi le cocea pe marginea plitei fierbinţi. Turtele coapte erau puse pe un ştergar mare, din cânepă alb ca neaua de afară. Noi trebuia să spargem nucile şi să le curăţăm de coajă. Miezul era pus într-o tavă în rola de la sobă şi amestecat cu o lingură de lemn, să nu se ardă. Când erau rumeniţi, dădea tava afară, până se răcea, freca miezul de nucă prăjit, și îl vântura pentru a îndepărta coaja. Nucile erau trecute apoi prin maşina de tocat. Mai furam, când se întorcea cu spatele, câte un miez de nucă sau câte o turtă, pe care le mestecam cu poftă. Noaptea, turtele puse una peste alta pe sobă până în tavan trosneau, parcă vestindu-ne că Iisus se va naşte în curând iar noi vom putea gusta din bunătăţile Crăciunului.
Cu o seară înainte de Ajun, mama punea ceaunul cel mare cu apă la fiert, iar când clocotea lua câte o turtă şi o trecea prin clocot cu o paletă din plasă, o scutura uşor, aşezând-o cu îndemânare pe un platou. Ne rânduiam pentru a presura nuca amestecată cu zahăr, coajă de lămâie şi vanilie. Ultimele două turte rămâneau aşa neacoperite,apoi erau întinse pe toată suprafaţa, iar mama dădea formă de tort acestei „prăjituri”. Trebuia să stea măcar o noapte pentru a se înmuia, numai bine până trecea părintele care le sfinţea stropindu-le cu puţină agheasmă.
Nu ne plăcea să postim, dar ne spunea mama în fiecare an că Domnul Iisus ne vede, ne va ajuta să creştem mari, deştepte şi sănătoase, şi ce spunea era întotdeauna adevărat. Poarta casei era larg deschisă şi după prânz veneau părintele şi dascălul. Părintele ne punea patrafirul pe cap dându-ne icoana cu Naşterea Maicii Domnului să o sărutăm, apoi îi spunea mamei care îl poftea să guste din turtele tăiate frumos, aşezate pe o farfurie lângă sticla de vin bun, păstrată special pentru această ocazie:
– Dă-le la copii să guste! Crăciun cu pace şi bucurie!
Dăruindu-ne la fiecare câte o bucăţică de busuioc frumos mirositor, păstrat de noi mult timp printre lucrurile de preţ, părintele pleca, lăsând în urmă miros de tămâie şi de sărbători.
Dorina Stoica

duminică, 14 decembrie 2014

Debut poetic la Centrul Eminescu - Iftenie Cioriciu îndrăgostitul cu părul nins de ani.

.
Volumul domnului Itenie Cioriciu intitulat “Vreascuri de iubire,” un titlu după părerea mea nu atât de inspirat, având în vedere conținutul volumului, dar până la urmă este alegerea domniei sale și trebuie să o respectăm. Volumul îți oferă o lectură ușoară, relaxantă, pe alocuri incitantă și provocatoare.Cred că, aceste poezii au fost scrise cu multi ani în urmă, se simte în ele tumultul tinereții! Poetul nu se face poet nici la 15 ani , nici la 35 și nci la 5o doar pentru că și-a propus să compună versuri. Poetul se naște poet!
Versurile acestui volum sunt pătrunse de profundă simțire. Ele dezvăluie sensibilitatea, senzualitatea dar și masculinitatea unui moldovean neaoș din satul Sărățeni adus pe lume și crescut cu multă dragoste de către Maria și Teodor Cioriciu, anume parcă pentru iubire dar și pentru poezie.
Cătunul în care m-am născut în sânul căruia am trăit cu intensitate maximă zbuciumata-mi năvalnică copilărie, se numește Sărățeni și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest colț de rai ce mă definește, mă inspiră și aduce liniște și pace în sufletul meu. De mic copil sub oblăduirea tatei și dojana mamei am învățat să fac bine, să iubesc munca , să fiu cinstit și curat, să am cuvânt și demnitate. Să merg pe drumul vieții cu duhul umilit și inima înfrântă și smerită, învățând mereu de la tot ce mă-nconjoară să devin om la înfățișare, la suflet și la faptă”.
Acesta este Iftenie Cioriciu, un om simplu, curat la suflet, așa cum ne mărturisește, într-o notiță autobiografică pe care ne-a dat-o odată cu volumul său de poezii, pentru a-l cunoaște și a vi-l împărtăși astăzi dumneavoastră.
Volumul de versuri „Vreascuri de iubire”, apărut în 2014 la editura Sfera din urbea noastră, cuprinde 57 de poeme marea majoritate de dragoste pe alocuri erotice. Se simte puternic influența poeziei lui Mihai Eminescu, fluviu din care epigoni mai actuali ori mai târzii (acei care scriem poezie), ne-am potolit setea de frumos, dar ne-am și inspirat, în perioada de căutare a unui mod pesonal de manifestare lirică.
O impresie puternică ne lasă citirea poeziilor închinate mamei sale Maria Cioriciu faptura cea mai frumoasă, mai buna, mai iubitoare și mai curată la suflet, icoană vie și idealul feminin pentru fiul Iftenie care atât de mult a iubit-o încât i-a dedicat un numar de cinci poezii. Citez din poezia „Doar pentru mama mea Maria Cioriciu”: Aș dori nespus/ O jertfă a-ți aduce,/ Doar pentru tine,/ Asemeni lui Iisus,/ M-aș răstigni,/ Măicuța mea, pe Cruce,/ Să-ți fie ție bine/ Pe unde te vei duce/ În drumu-ți spre apus”.
 Sau din poezia „Mama”;” Mamă, fior și tremur,/ Fecior și fică,/ Masă și casă/ Cuptor și pâine/ La rău și la bine. Este înduioșător felul cum își cântă în versuri poetul dragostea pentru mamă în aceste timpuri cănd, unii ne amintim rar de părinții bătrâni sau care au plecat la cele veșnice, preocupati  mai mult de cele ale vieții cotidiene.
Cartea de poezie „Vreascuri de iubire” nu are nimic spectaculos, aproape nimic subtil dar vadeste talent. Un barbat își iubește mama care i-a dat viață, iubește femeia pe care se straduește să o cucerească pentru ca odată ce este a lui să o iubească cu pasiune și să se lasă cuprins de bucurii carnale până la extaz. Femeia iubită este frumoasă, are părul lung iar uneori este inaccesibilă (Amantul).
Cele mai multe dintre poezii, sunt poeme de șoptit la ureche iubitelor, pentru a le ameți ori îmbăta de parfumul iubirii,  sau prietenilor, la o cană de vin de butuc de pe dealurile Sărățenilor, pentru a-i face invidioși de acest dar minunat de a se exprima în versuri, dar și pentru succesul (pe care doar îl bănuim ) la reprezentantele sexului frumos.
Pe parcursul lecturii reconfortant placute, a poeziilor domnului Cioriciu Iftenie, am întâlnit multe diminutive. Dacă patetismul poeziei feminine nu are nimic de câștigat din folosirea lor,  la poezia scrisă de un bărbat diminutivele sunt de-a dreptul desuete, dulcegăriile scăzând valoarea artistică a versurilor.
În poezia „Trecere” care ar putea fi crezul poetic al domniei sale,  Iftenie Cioriciu își exprimă relația sa cu viața, cu natura și cu timpul care trece ireversibil. O poezie care mi-a placut, o apreciez și o citez:
„Mă aleargă timpul/ Rebel și nebun,/ Tropăind sălbatic/ Pe un nor de fum.// Mă stivește vremea prin sinistre ploi,/ Prin zăpezi din soare/ cu iubiri din flori.// Mă strigă străbunii,/ De prin rădăcini/ Și-mi spun că aș fi frate și soră/ cu ai mei vecini.// Mă-ndrumă păcatul/ Să-nghenunchez în rugăciune,/ A doua zi ,altul/ Să-l săvârșesc mai bine./ Mă învață mama,/ Din eternitate/ Să transform în ziuă/ Mult prea lunga noapte.//Mă-nfioară totul/ Speriat de toate/ Mă ascund de mine,/ Dar nu și de moarte./”
Domnul Iftenie Cioriciu este atins de fiorul liric fără dor și poate!  Il felicit că a publicat acest volum acum, când iubirile s-au mai așezat așa cum vinul se așează pe drajdie după ce a fiert și a fost dulce, când părul îi este nins de ani, a dăruit prietenilor sai dar și nouă poeziile sale. Dacă va continua și sunt convinsă că o va face, m-aș bucura să citesc o poezie mai spititualizată și mai putin erotică deoarece am întâlnit și câteva poezii închinate dumnezeirii ce promit o transcedere spre cele înalte. Il felicit și pentru curajul de a se expune public.
Apetitul pentru lectură din marii clasici ai literaturii nu-i lipsește (fiindu-i și de mare folos), iar locul unde viețuiește e deosebit de prielnic creației artistice, așa cum ne mărturisește în aceiași notă biografică mai sus citată.
E un act de îndrazneala să arăți tuturor cele mai intime trăiri, din anii fierbinți ai tumultoasei tale vieti, exprimate în versuri ! Îi doresc rod bogat, multe cărți de poezie și de ce nu chiar de proză (deoarece are condei), pentru bucuria prietenilor, apropiaților săi dar și a noastră a celor care abia astăzi l-am cunoscut. Libertatea cuvântului există, oricine dorește și are ceva de impărtășit semenilor o poate face iar prezența domniei sale si a cărții astăzi prezentată aici, este cea mai grăitoare dovadă.
Dorina Stoica 4 decembrie 2014