Se afișează postările cu eticheta Centrul Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Centrul Eminescu. Afișați toate postările

vineri, 24 iulie 2015

„Sunt ciudat dar România rămâne Paradisul meu” Dialog virtual cu “ambasadorul românilor de pretutindeni Ben Todică” la Vaslui

„Sunt ciudat dar România rămâne Paradisul meu”( Ben Todică)
 Vaslui 23 iulie 2014

Soarele își cam face de cap de la un timp. E toiul verii, unii au plecat deja în concediu. Dar iată că neținând cont nici de căldură și nici poamele prea din pripă coapte ce-mi dau de treabă în aceste zile fierbinți când mai degrabă aș sta în casă cu draperiile trase ori  pe banca de sub nuc, am aceptat (cu multă tragere de inimă de ce să nu recunosc) invitația domnisoarei Geta Modiga, motorul viu al Centrului Eminescu așa cum îmi place să spun de fiecare dată (deranjând pe câte un ”prieten” comun), de a merge la Vaslui în ziua de 23 iulie (Sf. Foca în calendarul ortodox),  fiind convinsă că va fi o activitate deosebită așa cum a și fost de altfel. Dar să încep cu începutul.

Asociația Bibliotecarilor din Romania Filiala Vaslui și Colegiul „Anghel Rugină” au organizat Colocviul Științific „Ben Todică- ambasadorul românilor de pretutindeni în dialog cu vasluenii”, moderator dr. Valeriu Lupu. Gazdă primitoare doamna Valentina Lupu președinta Asociației Bibliotecarilor din România Filiala Vaslui cu nelipăsitul zâmbet, elegantă, distinsă, a primt cu drag oaspeții de seama scriitori, artiști plastici, profesori  și oficialități locale în spațiul generos al Sălii Multimedia de la Colegiul Economic “Anghel Rugină” din Vaslui. Au fost prezenti domnul primar al municipiului Vaslui Nicolae Pavel,  distinsul eminescolog scriitorul  hușean domnul prof. Teodor Codreanu împreuna cu scriitoarea prof. Lina Codreanu, poetul și criticul literar Petruș Andrei împreună cu doamna Livia Andrei, Geta Modiga bibliotecar responsabila Centrului Eminescu și subsemnata DS cu nevrednicie, neînsemnată între atâtea persoane însemnate,  impsibil însă de trecut cu vederea chiar și de către acei care ar dori să nu mă vadă. Printre organizatorii activității țin să amintesc pe doamna prof. Vasilica Grigoraș care m-a recunosut și pe care am avut onoarea și bucuria să o cunosc, administratorul blogului „Grădina cu lecturi” unde mi-a câteva dintre scrierile mele.
Domnul Ben Todică despre care am aflat acum câțiva ani de pe net și al cărui blog http://bentodica.blogspot.ro/ îl citesc când primesc (și nu numai) linkuri spre anumite postări de la domnia sa, este un român de toată cinstea ce consideră și acum după mulți, foarte mulți ani de când a plecar din țară, că România este Paradisul său.
Născut pe meleaguri vasluiene, în comuna Puiești, satul Ezer din părinții  Aurica și Gheorghe, a plecat din țară în anul 1979 și s-a stabilit în Melborne Australia unde trăiește și în prezent. Are dublă cetățenie româno-autraliană și vorbește fluent limba italiană, engleză și bineânțeles limba română.
Artist independent, cineast, producător de emisiuni TV, jurnalist brodcaster, inginer de sunet, scriitor, director de cinematograf, de post de radio, sudor, electronist, mașinist extracție, operator TV, zilier, proces worker și multe altele, acest român impozant cu barba neagră și ochi pătrunzători este o dovadă a faptului că există și români adevărați ce încă își iubesc țara și militează pentru promovarea și păstrarea valorilor ei chiar dacă le-a fost dat să trăiască la celălalt capăt al lumii. El ține permanent o legătură vie cu românii din țară și din diasporă prin filmele realizate, intervențiile la postul de radio și Tv dar și prin postările pe blogul domniei sale iar numele dat de prieteni de “ambasador al românilor de pretutindeni” și-l merită cu prisosință.
Dovadă adusă spre întărirea celor scrise de mine mai sus este nominalizarea în anul 2007 pentru înaltul titlu de „Australianul anului  2007”( „Australian of the year 2007”) datorită contribuției deosebite în comunitatea românească  prin realizarea de emisiuni în limba rămână la postul ch. 31 TV Melbourne unde a fost și director un timp.
Remarcabilă este contribuiția sa în domneniul jurnalistic și eseistic prin articolele publicate în multe reviste din țară și din străinătate. De asemenea pe blogul său pe care îl întreține și administrează de mai mulți ani, pe lângă activitatea domniei sale sunt publicate texte literare ale unor autori din țară și din străinătate. Și articolele de pe blogul lui Ben Todică sunt preluate de alte site-uri și bloguri astfel încât mulți dintre noi ne bucurăm unii de scrierile altora și să avem o legătură trainică și continuă favorizată de tenica modernă ce evoluează foarte rapid și care este acum la îndemâna oricui dorește să o folosească.
A publicat cartea în două volume„Între două lumi” la o editură din Timișoara în anul 2009, carte ce a fost lansată prin duplexuri România- Australia la Biblioteca Caldeon din Capitală și la Biblioteca N. M. Spătaru din Vaslui. O frumoasă lansare a făcut și poetul pueștean Petruș Andrei la Puiești, localitatea centrul de comună a satului Ezer unde s-a născut Ben Todică.
Activitatea la care am fosti invitați ne prijlejuește o întâlnirea virtuală , un duplex Vaslui – Melbourne constând în vizionarea unui fragment din lung-metrajul documntar “Drumul nostru” realizat de cineastul Ben Todică și schimbul de impresii despre românii din țară, despre România actuală și cea trecută, realizări, demolări, speranțe, doruri, împliniri dar și nostalgii, într-un cuvânt două lumi unite printr-o punte timp de două ore prin intermediul tehnicii moderne .
Filmul documentar “Drumul nostru” din care am vizionat un fragment, este un monument înălțat spre a sfida timpul. Ben Todică ni-l propune ca pe o „eliberare din anonimat”, „din iadul uitarii”, o realitate ce nu poate fi respisă, obsesiva si puternica, născuta din forța nostalgiei simțită în fiecare imagine vizionată. Filmul este o călătorie în prezent cu întoarcere în trecutul nu prea îndepărtat din care sentimentul de apartenență la neamul din care s-a născut este pregnant și copleșitor. El trebuie vizionat în obscuritatea unei încăperi, în liniște pentru ca trecutul și prezentul să reconstituie ființa fiecăruia dintre noi acei care simțim românește oriunde am fi, așa cum ne-a recomandat cineastul Todică.
S-au purtat dialoguri  cu românul australian îndrăgostit veșnic de țara natală România cea de toate zilele și de toate orânduirile, cu bune, cu rele, așa cum o  știe fiecare dintre noi și cum o vedem cu ochiul mai curat și  mai plin de speranță ori doar cu cele rele și urâte, omorâtoare de speranță în viitor.
Au dialogat cu Ben Todică domnul primar Nicolae Pavel mandru (are și de ce) de orașul pe care îl administrează și de vasluenii săi atât de urât prezentați în media pe nedrept adeseori, remarcabilul scriitor Teodor Codreanu, binecunoscutul și iubitul poet Petrus Andrei, sculptorul Gheorghe Alupoaie acel care a făcut bustul lui Eminescu din curtea bisericii din Edmonton Canada prin grija vrednicului de pomenire Constantin Clisu plecat la Domnul, subsemnata cu ceva bâlbe pe care le pun pe seama emoției, de un optimism ce a stârnit ilaritate, Geta Modiga ce a lansat invitația să se facă un duplex Bârlad- Melbourne, domnul Teodor Praxiu excelent vorbitor dar din păcate prea puțin încrezător într-un viitor luminos al României pe care s-o fi plictisit să-l tot aștepte de vreo 25 de ani, doamna prof. Vasilica Grigoraș precum și ceilalți organizatori . Un trio format din elevi ai colegiului au cântat acompaniați la chitară o frumoasă baladă folk ce l-a bucurat nespus pe protagonistul acestul inedit eveniment vasluian.
După mai bine de jumătate de zi petrecută în orașul reședință de județ cu oameni calzi (desigur cuvântul potrivit ar fi pe o caniculă de aproape 40 grade „răcoritori”),  timp în care ospitalitatea a fost la cote maxime cu mult peste așteptările mele, am purces spre Bârladul nostru iubit ce nu poate fi comparat cu nimic, nici chiar cu Melbournul domnului Todică și al altor români cumsecade (unde nu voi ajunge decât poate în vis).
Odată sosită acasă m-am oprit lângă fântână, am scos o găleată de apă rece din măruntaiele pământului și m-am refugiat cu ea cu tot sub nucul din fundul grădinii.  Vă spun de aici din Paradisul meu pe cuvânt de moldoveancă și de poetă de mâna a doua (cu indulgență ), nu este răcoare mai românească și mai plăcută decât cea de sub nuc într-o după- amiază din toiul verii când soarele face doar ce vrea el.
Am consemnat cu drag astăzi 24 iulie 2015, spre informare dar și neuitare,

Dorina Stoica

duminică, 7 iunie 2015

Bate vânt de poezie dinspre Dunăre spre Centrul Eminescu


Aflând că din nou bate vânt de poezie dinspre Dunăre spre Centrul Eminescu din Bârlad, astăzi duminică 7 –06-2015 am purces de dimineață spre zona Grădina publică- Spital mai întâi la biserică conform unui mai vechi și foarte bun obicei, apoi la “Casa roșie” pentru a petrece o oră și mai bine la o ceașcă de cultură și la urmă de cafea.
În curtea Centrului Eminescu teii se pregătesc de sărbătoare. Peste doar o săptămână cu toți teii în floare, poezie și cântec vor răsuna la comemorarea poetului nepereche Mihai Eminescu.
„Scriitori dunăreni la Centrul Eminescu”  acesta este titlul întâlnirii cu binecunoscutul scriitor Coriolan Păunescu membru USR,  scriitor Apostol Gurău de asemenea membru USR și poetul Petru Mihalache. 
Vreau să vă spun din start că m-a impresionat atitudinea acestor scriitori unul față de celeălalt. Nici unul nu a vorbit despre el, fiecare s-a străduit să-l descrie pe celălat în cele mai frumoase culori. O atmosferă caldă, colegială, presărată cu glume de bun gust și cu evocări înteresante, fără emoții și mai ales cu multă și sinceră dăruire și dorință de a se manifesta cu ce au ei mai valoros, vizibil relaxați și în elementul lor în Casa lui Eminescu din Bârlad, gazdă primitoare tuturor creatorilor și iubitorilor de frumos.
Petre Manolache a prezentat volumul „Înterogația finită” și „Nedumeriri concentrice” de Coriolan Păunescu și „Mic tratat despre arta învierii” de Apostol Gurău.
Scriitorul Apostol Gurău a venit cu o carte de poezie a unui poet pe nume Simion Zărnescu dus la cele veșnice intitulată “Eu sunt venetic sideral” de a cărei apariție s-a ocupat scriindu-i prefața dar și sponsorizând tipărirea ei. M-a impresionat felul cum l-a prezentat pe acest poet despre care nu am auzit dar pe care il consideră un poet atins de geniu, despre care ar trebui să se vorbească mai mult. Nu poate fi trecută cu vederea nici prezența tonică a scriitorului și publicistului vasluian Dumitru V. Marin care ne-a dăruit ultimul număr din ziarul Meridian și ne-a invitat să trimitem creațiile noastre, ale bârlădenilor la revista cu același nume.
Aceste întâlniri cu scriitori pe care îi asculți vorbind și parcă niciodată nu ești pe deplin mulțumit de câte ai aflat, ai vrea să dezvălue cât mai mult din viața și gândurile lor căci sunt speciali,  poeți înzestrați cu har pe lângă care ai trece poate fără a-i observa pe stradă. Ei seamana cu fiecare din noi dar sunt deosebiți prin scrisul lor, sunt spirite alese.
Microrecitalul lui Petre Manolache și Coriolan Păunescu intitulat „Respect pentru Eminescu” ne-a purtat prin lumea delicată a poeziei celor doi poeți.
Bine organizate și inteligent prezentate astfel de întâlniri de sfârșt de saptămână au darul de a te muta preț de o oră, o oră și jumătate într-o lume spiritualizată, plină de sensuri profunde și te depărtează oarecum de banalul și adeseori neplăcutul cotidian, drept pentru care mulțumesc și de această dată organizatorilor și mai cu seama distinșilor invitați .

A consemnat Dorina Stoica

vineri, 13 februarie 2015

De multe ori câte șapte

O lansare de carte este fără doar și poate o sărbătoare a cărții, o încununare a unei trude migăloase făcută de autor după luni sau de cele mai multe ori ani de muncă, efort intelectual, dar și financiar. De aceea se cuvine ca astfel de evenimente să ramână în memoria colectivă dar și a autorului ca momente de lumină, de împlinire, de sărbătoare.
Pentru mine, dar sunt convinsă și pentru cei prezenți în sală (au fost atâția încât să nu rămână nici un scaun neocupat), cred că astfel a fost Lansarea de sâmbătă 7 februarie 2015 a cărții de poezie religioasă„Când nu Te iubeam”( edit. Pim 2014) ce a avut loc în acel loc magic, încărcat de spiritualite ce este Centrul Cultural Eminescu din Bârlad. Îl numesc magic deoarece pe lângă că așa îl simt, mi-e locul de suflet.
De fiecare dată când cobor spre subsolul  clădirii, unde se află sala de evenimente, adeseori neîncăpătoare datorită calității activităților ce se desfășoară aici destul de des, spre bucuria tuturor celor care abia le așteptăm, am senzația că urc spre înălțătoarele ceruri înstelate pentru a mă întâlni cu marele Eminescu.

Pe lângă Geta Modiga sufletul acestui lacaș de cultură ce de fiecare dată își întâmpină oaspeții cu ușa larg deschisă, zâmbitoare și cu o vorbă bună, i-am avut alături pentru a-mi prezenta cartea pe cunoscutul poet, eseist și critic literar Simion Bogdănescu, pe prof.  Sava M
bibliotecar la Casa de Cultură din Barlad, pe prof. istoric  scriitor prolific  doamna Gramaticu Oltea Răscanu președinta Societății de Istorie dar și pe prof. Gruia Novac redactorul șef al revistei Baadul literar în ale cărei pagini nu am avut onoarea să fiu vreodată publicată...( poate de acum înainte, cine știe?). Nu a lipsit nici tânărul Valentin B. Neagu graficianul cărții.
În sală au mai fost mulți alți poeți și scriitori bârlădeni. Din multă considerație pentru fiecare mi-aș dori să-i amintesc pe toți. Iar dacă voi uita pe cineva de vină e doar emoția ori poate memoria și nu lipsa de pretuire pentru domniile lor. Așadar, au fost în sală preotii de la biserica mea de parohie Căpriță Bogdan Petru cu fica dumnealui ce a recitat o poezie din volum, părintele Halapciuc Ciprian, scriitorii istorici Gheorghe Gherghe si Clapa Gheorghe, poetul Marcel Cuperman și George Irava, prof Elena Popoiu vicepreședinta “Academiei Bârlădene”, și multi alții, importanți în viața culturală a urbei dar și mai importanți pentru mine deoarece îi socot prieteni iar sălile pline (mai ales când sunt implicată în realizarea unui eveniment), îmi sunt dragi.
Am lăsat aproape la urmă (așa cum lași cireașa de pe tort), grupul de copii de la Grivița puși “la patru ace” și vestimentar dar și artistic de către Braescu Daniela mai vechea mea prietenă, Directoarea Căminului Cultural din comuna amintită.  Îmbrăcați în costume naționale moldovenești au imprimat un aer sărbătoresc evenimentului.  Și pentru a fi în ton cu ei mi-am pus bundiță populară cusută cu flori colorate peste îmbrăcămintea sobră.
Pregătiți minuțios de doamna Braescu D. copiii au recitat impecabil poeziile mele rugăciuni iar auditoriul a fost încântat, atât de aspectul lor dar mai ales de ineditul prezenței unui grup de copii din mediul rural, atăt de frumos înveșmântați și de bine educați.  Cele aproape două ore petrecute la Centrul Eminescu pe care l-au și vizitat, implicarea în eveniment, precum și  darul primit din partea mea, sunt convinsă că le-a creat o frumoasă amintire pe care o vor păstra toată viața.
Cantautorul ( cel mai “tare” din Bârlad) Dragoș Tufă  a interpretat cum numai el știe să o facă o melodie compusă de Oliver Olaru pe versurile poeziei „Cine sunt oare” din volumul lansat. Aici am avut oarece emoție, nu sunt emotiva din fire însă auzeam melodia în premieră, la fel ca întreg auditoriul.
Și pentru că tocmai am scris o cronică subiectivă (desigur) la propria mea carte pentru numarul 11 al revistei “Dacia eternă” ce nădajduesc să fie publicată la rubrica „Cartea de azi, cartea de mâine” , o voi integra în acest articol astfel încât eventualii cititori să afle câte ceva despre a șaptea mea carte.


O carte de iubire agape

Deși compun poezie de când am învățat să scriu, primul volum de vesuri l-am publicat abia în anul 2008, în toamna vieții, atunci când „apelor învolburate ale anilor tineri” le-am găsit „făgaș și matcă” ( „Trecut” din volumul de debut).
Un șir lung de întâmplări ale căror înțelesuri nu le-am aflat (ori nu-mi este de folos a le afla), au dus la alcătuirea volumului antologic de poezie religioasă intitulat “Când nu Te iubeam” apărut pe piața literară la sfârșitul anului 2014 prin grija editurii ieșene Pim.
Cuvântul de învățătură intitulat “Fără Cruce nu se poate ajunge la mântuire” al Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru slujitor și duhovnic la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului deschide acest volum de poezie religioasă, creștin-ortodoxă. Cartea cuprinde poezii cu temă religioasă, rugăciuni în versuri, povestiri cu tâlc versificate și câteva fragmente din cronicile apărute de-a lungul timpului la cărțile mele de poezie.
Antologia de autor „Când nu te iubeam” adună în cele 206 pagini poezii selectate din volumele „De la poezie la rugăciune” Edit. Sfera Bârlad 2008, „Daruri” Edit. Cronica Iași 2009, „Izvorul îndepărtat” Edit. Pim Iași 2011, dar si multe altele inedite nepublicate în volum, ci doar în reviste și Antologii de poezie contemporană.
După părerea unor critici ori cititori ai poeziei mele, sentimentul religios la timpul prezent nu poate fi generator de inspirație poetica. Dovadă că poate fi, stă volumul de față în care cititorul va găsi o poezie limpede, simplă ca rugăciunea unui copil. Poeziile cuprinse în carte sunt manifestarea harică ce transcede uneori trăiri firești în meditații profunde asupra vieții, morții, Învierii oferind cititorului prilej de introspectie asupra nimicniciei vieții. Ele transmit mesaje inspirate din Scriptură, Psalmii lui David, Pateric, nevoințe asumate pe Calea Crucii, precum și condiția omului credincios adeseori izolat în lumea ce nu-l înțelege. Luat ca un întreg, acest volum de poezie religioasă este dovada puterii tămăduitoare dar și transformatoare a credinței, asupra ființei umane.
Este o poezie a căutării și a găsirii „Nu Te-aș căuta, dacă nu Te-aș fi găsit/ Între cei doi tâlhari, din inima mea Rastignit”( „Te caut”), dar și a odihnei pe care o dă rugăciunea  „mă odihnesc în Tine,/ ca-ntr-o baie caldă/ iar sufletul mi-e plin ca un pahar,/ mă scald în rugăciune ca în mare/ și mă înec nevrednică în Har”( “Odihnă”).
În cartea “Când nu te iubeam” sunt exprimate mulțumiri pentru tot ne înconjoară, “Îți mulțumesc Doamne”,  “Viața e o minune” ori “Vara”. “Mă-mbăt de miresme curate,/ De tainice snesuri mă primăvăresc/ Îl simt pe Creatorul meu în toate/ Și n-am cuvinte să-I mulțumesc.”
Iubirea către Trinitate, Tatăl,  Duhul Sfânt și Fiul aflat “pe Crucea Răstignirii întreagului neam omenesc”( “Greșesc”), dar și recunoașterea întinăciunii omului contemporan pus față în față cu Divinitatea “Iată Doamne Tu și eu” “ Nu suntem decît noi doi,/ Tu în Cer eu în noroi”( “Rugăciune”),  sunt sentimente trăite și asumate pe calea îngustă a Crucii “Mă ajută Doamne dară,/ să duc Crucea cu răbdare/ dar Te rog dă-mi și putere/ să nu plâng că-i grea și mare”(“Crucea”)
Dacă ar fi să exprim în puține vorbe mesajul acestei carti m-aș folosi de cuvintele Sf. Tihon”Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu și nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.” Iar folosind cuvintele mele am îndrăznit să spun fără a mă referi la persoana mea deși folosesc persoana a-I-a, ci la omul credincios),
“Când nu Te iubeam Doamne,/ Lut și țărână eram”( “Când nu Te iubeam”).
A consemnat Dorina Stoica





duminică, 14 decembrie 2014

Debut poetic la Centrul Eminescu - Iftenie Cioriciu îndrăgostitul cu părul nins de ani.

.
Volumul domnului Itenie Cioriciu intitulat “Vreascuri de iubire,” un titlu după părerea mea nu atât de inspirat, având în vedere conținutul volumului, dar până la urmă este alegerea domniei sale și trebuie să o respectăm. Volumul îți oferă o lectură ușoară, relaxantă, pe alocuri incitantă și provocatoare.Cred că, aceste poezii au fost scrise cu multi ani în urmă, se simte în ele tumultul tinereții! Poetul nu se face poet nici la 15 ani , nici la 35 și nci la 5o doar pentru că și-a propus să compună versuri. Poetul se naște poet!
Versurile acestui volum sunt pătrunse de profundă simțire. Ele dezvăluie sensibilitatea, senzualitatea dar și masculinitatea unui moldovean neaoș din satul Sărățeni adus pe lume și crescut cu multă dragoste de către Maria și Teodor Cioriciu, anume parcă pentru iubire dar și pentru poezie.
“Cătunul în care m-am născut în sânul căruia am trăit cu intensitate maximă zbuciumata-mi năvalnică copilărie, se numește Sărățeni și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest colț de rai ce mă definește, mă inspiră și aduce liniște și pace în sufletul meu. De mic copil sub oblăduirea tatei și dojana mamei am învățat să fac bine, să iubesc munca , să fiu cinstit și curat, să am cuvânt și demnitate. Să merg pe drumul vieții cu duhul umilit și inima înfrântă și smerită, învățând mereu de la tot ce mă-nconjoară să devin om la înfățișare, la suflet și la faptă”.
Acesta este Iftenie Cioriciu, un om simplu, curat la suflet, așa cum ne mărturisește, într-o notiță autobiografică pe care ne-a dat-o odată cu volumul său de poezii, pentru a-l cunoaște și a vi-l împărtăși astăzi dumneavoastră.
Volumul de versuri „Vreascuri de iubire”, apărut în 2014 la editura Sfera din urbea noastră, cuprinde 57 de poeme marea majoritate de dragoste pe alocuri erotice. Se simte puternic influența poeziei lui Mihai Eminescu, fluviu din care epigoni mai actuali ori mai târzii (acei care scriem poezie), ne-am potolit setea de frumos, dar ne-am și inspirat, în perioada de căutare a unui mod pesonal de manifestare lirică.
O impresie puternică ne lasă citirea poeziilor închinate mamei sale Maria Cioriciu faptura cea mai frumoasă, mai buna, mai iubitoare și mai curată la suflet, icoană vie și idealul feminin pentru fiul Iftenie care atât de mult a iubit-o încât i-a dedicat un numar de cinci poezii. Citez din poezia „Doar pentru mama mea Maria Cioriciu”: “Aș dori nespus/ O jertfă a-ți aduce,/ Doar pentru tine,/ Asemeni lui Iisus,/ M-aș răstigni,/ Măicuța mea, pe Cruce,/ Să-ți fie ție bine/ Pe unde te vei duce/ În drumu-ți spre apus”.
 Sau din poezia „Mama”;” Mamă, fior și tremur,/ Fecior și fică,/ Masă și casă/ Cuptor și pâine/ La rău și la bine”. Este înduioșător felul cum își cântă în versuri poetul dragostea pentru mamă în aceste timpuri cănd, unii ne amintim rar de părinții bătrâni sau care au plecat la cele veșnice, preocupati  mai mult de cele ale vieții cotidiene.
Cartea de poezie „Vreascuri de iubire” nu are nimic spectaculos, aproape nimic subtil dar vadeste talent. Un barbat își iubește mama care i-a dat viață, iubește femeia pe care se straduește să o cucerească pentru ca odată ce este a lui să o iubească cu pasiune și să se lasă cuprins de bucurii carnale până la extaz. Femeia iubită este frumoasă, are părul lung iar uneori este inaccesibilă (Amantul).
Cele mai multe dintre poezii, sunt poeme de șoptit la ureche iubitelor, pentru a le ameți ori îmbăta de parfumul iubirii,  sau prietenilor, la o cană de vin de butuc de pe dealurile Sărățenilor, pentru a-i face invidioși de acest dar minunat de a se exprima în versuri, dar și pentru succesul (pe care doar îl bănuim ) la reprezentantele sexului frumos.
Pe parcursul lecturii reconfortant placute, a poeziilor domnului Cioriciu Iftenie, am întâlnit multe diminutive. Dacă patetismul poeziei feminine nu are nimic de câștigat din folosirea lor,  la poezia scrisă de un bărbat diminutivele sunt de-a dreptul desuete, dulcegăriile scăzând valoarea artistică a versurilor.
În poezia „Trecere” care ar putea fi crezul poetic al domniei sale,  Iftenie Cioriciu își exprimă relația sa cu viața, cu natura și cu timpul care trece ireversibil. O poezie care mi-a placut, o apreciez și o citez:
„Mă aleargă timpul/ Rebel și nebun,/ Tropăind sălbatic/ Pe un nor de fum.// Mă stivește vremea prin sinistre ploi,/ Prin zăpezi din soare/ cu iubiri din flori.// Mă strigă străbunii,/ De prin rădăcini/ Și-mi spun că aș fi frate și soră/ cu ai mei vecini.// Mă-ndrumă păcatul/ Să-nghenunchez în rugăciune,/ A doua zi ,altul/ Să-l săvârșesc mai bine./ Mă învață mama,/ Din eternitate/ Să transform în ziuă/ Mult prea lunga noapte.//Mă-nfioară totul/ Speriat de toate/ Mă ascund de mine,/ Dar nu și de moarte./”
Domnul Iftenie Cioriciu este atins de fiorul liric fără dor și poate!  Il felicit că a publicat acest volum acum, când iubirile s-au mai așezat așa cum vinul se așează pe drajdie după ce a fiert și a fost dulce, când părul îi este nins de ani, a dăruit prietenilor sai dar și nouă poeziile sale. Dacă va continua și sunt convinsă că o va face, m-aș bucura să citesc o poezie mai spititualizată și mai putin erotică deoarece am întâlnit și câteva poezii închinate dumnezeirii ce promit o transcedere spre cele înalte. Il felicit și pentru curajul de a se expune public.
Apetitul pentru lectură din marii clasici ai literaturii nu-i lipsește (fiindu-i și de mare folos), iar locul unde viețuiește e deosebit de prielnic creației artistice, așa cum ne mărturisește în aceiași notă biografică mai sus citată.
E un act de îndrazneala să arăți tuturor cele mai intime trăiri, din anii fierbinți ai tumultoasei tale vieti, exprimate în versuri ! Îi doresc rod bogat, multe cărți de poezie și de ce nu chiar de proză (deoarece are condei), pentru bucuria prietenilor, apropiaților săi dar și a noastră a celor care abia astăzi l-am cunoscut. Libertatea cuvântului există, oricine dorește și are ceva de impărtășit semenilor o poate face iar prezența domniei sale si a cărții astăzi prezentată aici, este cea mai grăitoare dovadă.
Dorina Stoica 4 decembrie 2014


duminică, 30 noiembrie 2014

Provocări, provocări!


Centrul Cultural Eminescu din Barlad, „Casa roșie” așa cum o numesc cei mai mulți dintre bârlădeni, este locul spre care îmi îndrept pașii, cu emoție dar și cu mare drag, ori- de-câte-ori primesc invitația (dar nu numai!) de a participa la un eveniment cultural.
Uneori mi se oferă ocazia de a mă implica,  de a fi chiar „personajul principal” în jurul căruia este creat evenientul. De fapt nu eu ca persoană ci scrierile mele. Cu toată modestia pe care mă străduesc să o am, mărturisesc că mă bucur de fiecare dată când pot sa-mi exprim punctul de vedere, despre o carte ori despre un anumit concept actual de manifestare sau promovare a ceea ce s-ar putea numi liteatură.
Inventivitatea domnișoarei bibliotecare Geta Modiga, sufletul acestui lăcaș de spiritualitate, este uimitoare! Fiecare eveniment este o provocare, nu semană cu cel de dinainte, e unic și nu imită pe nimeni din urbea noastră care nu duce lipsă de evenimente culturale ce au un public numeros și de multe ori avizat. Tehnica modernă (posturile de televiziune locale) imortalizează aceste momente pe cd ori în arhive de poze. Astfel, acestea rămân mărturie a implicării noastre și a dăruireii celor îndrituiți să le organizeze, pe altarul sfânt al culturii aducătoare de liniște și bucurie în sufletele bârlădenilor noștri!
Pornind de la conceptul numit Antologie (la modă în ultimii ani), în toamna acestui an au avut loc două dezbateri interesante la Centrul Eminescu din Barlad. Părerile au fost pro dar și contra, iar datorită expunerilor scriitorilor Simion Bogdănescu, Petruș Andrei, Dorina Stoica, Roxana Galan,Gabriela Ana Bălan, profesor Maniana Sava, părintele Lăiu Vasile, înv. Rudi Victoria și alții, moderate cu multă pricepere și competență de d-ra Geta Modiga, acei interesați prezenți în număr mare în sală, au devenit și avizati daca vor dori să publice în astfel de carti colective, învățând din experiența celor care au deja vechime în folosirea acestui mod de a se manifesta în scris.
La numai două saptămâni de la dezbaterea “Antologia păreri pro și contra” la care s-au purtat discuții, aș spune aprinse în jurul acestui fel de carte, pornind de la cele nouă Antologii apărute la diferite edituri în anul 2014 la alcătuirea cărora am contribuit cu poezie și proză, a avut loc cea de-a doua dezbatere avand ca punct de plecare tot cărți cu autor colectiv.
Dezbaterea “Cine şi de ce publică opinii literare în volume cu teme stabilite?” l-a avut invitat pe prolificul, cunoscutul și îndrăgitul documentarist scriitor N.Ion. Oprea. Cu părerea si –au dat scriitorii prof. Petrus Andrei, prof. documentarist Gheorghe Clapa, Dorina Stoica(subsenata).  Deși numărul celor invitați să dezbată a fost mai mare, unii din binecuvântate pricini au lipsit dar drept compensare au participat activ la discuții părintele protopop Vasile Lăiu și altii.
La sfârșitul anului trecut, cam pe vremea aceasta mi s-a propus (ca de altfel și altor mânuitori ai condeiului din Bârlad),  să trimit domnului Oprea N.Ion un text de proză pe o temă dată. Era vorba despre dragoste. Am intocmit un eseu în care am vorbit despre dragostea creștină ce poartă numele “Dragostea ca libertate”. Am așteptat cu nerăbdare cartea a cărei apariție m-a bucurat. Am achizitionat-o și după ce am citit cu interes cele două volume, am considerat cartea foarte utilă pentru elevii și am donat-o Bibliotecii Stroe S Belloescu.
Am contribuit cu un poem intitulat “Acasă” și la urmatoarea carte colectivă pe o temă data (“Dorul de acasă”) pe care am găsit-o la Centrul Eminescu și am citit-o prin bunăvoința domnișoarei responsabile.
Primind aproape în fiecare lună Antologiile la care am contribuit cu texte de poezie și proză, mi-am format o părere clară despre acest fel de carte. Dacă la cele mai multe dintre ele autorii, pe lângă texte de poezie și de proză contribuie și material plătind contravaloarea câtorva cărți (câte se stabilește inițial), în cazul Antologiilor domnului Oprea N.Ion cheltuelile cu editarea și tipărirea, le suportă integral din pensia domniei sale,  autorii urmând să achiziționeze cartea dacă doresc.
Găsesc utilă această oportunitate de a fi publicat într-o carte fără a fi cenzurat ( decât de propria conștiință), ori selectat după anumite criterii valorice, atractivă și tentantă atât pentru scriitorii care au volume de autor dar mai ales pentru acei care nu au publicat deloc, ori au făcut-o în reviste tipărite sau on-line. Comuniunea din aceste Antologii crează posibilitatea de a fi observat și de ce nu remarcat, aparitia unui autor chiar anonim în multe altfel de cărți dându-i  șansa dacă „are condei” să fie cunoscut și recunoscut de un număr foarte mare de cititori.
De asemenea publicarea unor fragmente din volume de autor poate incita cititorul la căutarea și promovarea autorului ori achiziționarea cărții.
Abordarea unor tematicii de larg interes și punerea diferitelor păreri laolată, este utilă pentru elevi și studenți, oferindu-le suficient material tematic, fără a fi necesară citirea prea multor cărți.
Imi exprim admirația pentru toată truda domnului Oprea N. Ion, neobosit în a îmbogăți bibliotecile și pe noi cu multele și folositoarele sale cărți. Îmi permit să-i sugerez ca la următoarele cărti cu autor colectiv, să menționeze că respectiva Antologie apare prin grija dominei sale nu ca autor ci ca responsbil și inițiator de proiect. În felul acesta ne vom simți uniți și recunoscuti în diversitatea scrierilor noastre, ca făcând parte dintr-un întreg, de care cineva se ocupă ca un tată iubitor de fii, însă ne aparține câte puțin fiecăruia dintre noi.
Am primit cu entuziasm următoarele provocări și anume Antologiile “Viață, viață” și „Revista culturală formează oameni?” la care voi contribui entuziasmată, cu texte originale deoarece temele propuse mi se par incitante și aducătoare de inspirație.
Prin activitatea sa domnul Oprea N. Ion în cadrul acestui proiect, demonstrează că manifestarea prin scris este o modalitate de a aduce oamenii din locuri îndepărtate mai aproape unii de alții între filele unor  cărți. Fără ambiții sau orgolii personale dăruindu-se cu înțelegere și dragoste de adevărat creștin, demolează încercările unor intelectuali cu ifose de mari critici literari(care în mod eronat consideră că scrisul nu este la îndemâna oricui), de a face o erarhizare după simpatii sau antipatii a celor care indrăznescă să scrie și să publice .
A te manifesta prin artă este un drept al fiecărui cetățean (așa cum este dreptul de a respira). Oricine dorește poate  să se implice în actul creației indiferent de vârstă, studii, simpatie politică ori religiozitate.
Va multumim domnule Oprea N. Ion că existati! Ne molipsiti de entuziasmul dumneavoastra. Să aveti viață lungă iar spititul să vă fie veșnic  tânăr.
Dorina Stoica 29 noembrie 2014 Bârlad