De când mi-am pus drept status
pe facebook citatul din Holden Caulfield:
„De fapt sunt foarte incult, dar de citit citesc
mult”,
în fiecare zi de joi poștașul îmi pune în
cutia de scrisori plicuri. Le desfac.
Suflete închise în cărți!
Unul peste altul, în ordinea primirii le așez.
Cineva, undeva așteaptă un semn de lectură.
Toată lumea știe că eu citesc!
“Citesc deci scriu!”
Dar nu scriu.
Ca să scriu trebuie să activez “gena lui
Einstein”
astfel încât imagința să construiască
experimente mintale sugestive.
Mai sunt și un om extrem de ocupat!
De la un timp mă tot gândesc să-mi fac o aso-ciație
sau soție-tate inter-națională sau
inter-galactică
în care să invit scriitori fără valoare,
plagiatori,
hoți de metafore și chiar de poezii, analfabeți,
posesori de nenumărate titluri și premii
cumpărate.
Nici în weekend nu sunt mai liberă!
Intru de dimineță în câte un mall imens pentru
prin pădurile desenate pe pereți,
pe care nu le taie nimeni.
Mi-am făcut și o programare la un terapeut
renumit pentru că mi s-a lipit
degetul arătător pe mouse și mi-au apărut
niște pitici de pe creier ce se manifestă prin
melancolie severă, somnloență și violență
domestică
cauzată de consumul excesiv de apă plată.
Mi se umflă din când în când și
laptele pus la fiert pe aragaz.
Pe lângă toate acestea țara în care tocmai
m-am mutat are prea multe lacuri și
nici nu cunosc decât un singur cuvânt
în limba care se vorbește acolo “gruezi!”(salut!),
drept pentru care mă gândesc foarte serios
să învăț mai întâi mersul pe apă și
apoi o să citesc toate cărțile primite,
deși nu-i ușor să intri în mintea altuia
și să ieși de acolo teafăr,
pentru a te strecura înapoi în mintea ta!
Și pe urmă o să scriu.(Dorina Stoica)
