Ajunul Crăciunului

Ultima săptămână din postul Crăciunului era plină de evenimente plăcute, printre care tăiatul porcului, dar mai ales pregătirea turtelor pentru ziua de Ajun. Luni, dis de dimineaţă, mama se scula şi din făina uscată după sobă, frământa un aluat fără drojdie, doar cu apă şi sare, peste care făcea semnul Sfintei Cruci, apoi îl lăsa să se odihnească jumătate de oră. Când ne trezeam, în bucătărie era cald, iar mama cu un făcăleţ lung în mână întindea din bilele de aluat frumos aliniate pe masă turte subţiri. Le tăia în patru şi apoi le cocea pe marginea plitei fierbinţi. Turtele coapte erau puse pe un ştergar mare, din cânepă alb ca neaua de afară. Noi trebuia să spargem nucile şi să le curăţăm de coajă. Miezul era pus într-o tavă în rola de la sobă şi amestecat cu o lingură de lemn, să nu se ardă. Când erau rumeniţi, dădea tava afară, până se răcea, freca miezul de nucă prăjit, și îl vântura pentru a îndepărta coaja. Nucile erau trecute apoi prin maşina de tocat. Mai furam, când se întorcea cu spatele, câte un miez de nucă sau câte o turtă, pe care le mestecam cu poftă. Noaptea, turtele puse una peste alta pe sobă până în tavan trosneau, parcă vestindu-ne că Iisus se va naşte în curând iar noi vom putea gusta din bunătăţile Crăciunului.

Cu o seară înainte de Ajun, mama punea ceaunul cel mare cu apă la fiert, iar când clocotea lua câte o turtă şi o trecea prin clocot cu o paletă din plasă, o scutura uşor, aşezând-o cu îndemânare pe un platou. Ne rânduiam pentru a presura nuca amestecată cu zahăr, coajă de lămâie şi vanilie. Ultimele două turte rămâneau aşa neacoperite,apoi erau întinse pe toată suprafaţa, iar mama dădea formă de tort acestei „prăjituri”. Trebuia să stea măcar o noapte pentru a se înmuia, numai bine până trecea părintele care le sfinţea stropindu-le cu puţină agheasmă.

Nu ne plăcea să postim, dar ne spunea mama în fiecare an că Domnul Iisus ne vede, ne va ajuta să creştem mari, deştepte şi sănătoase, şi ce spunea era întotdeauna adevărat. Poarta casei era larg deschisă şi după prânz veneau părintele şi dascălul. Părintele ne punea patrafirul pe cap dându-ne icoana cu Naşterea Maicii Domnului să o sărutăm, apoi îi spunea mamei care îl poftea să guste din turtele tăiate frumos, aşezate pe o farfurie lângă sticla de vin bun, păstrată special pentru această ocazie:

– Dă-le la copii să guste! Crăciun cu pace şi bucurie!

Dăruindu-ne la fiecare câte o bucăţică de busuioc frumos mirositor, păstrat de noi mult timp printre lucrurile de preţ, părintele pleca, lăsând în urmă miros de tămâie şi de sărbători.

Dorina Stoica