 |
| Prieteni! |
Deoarece
nu am putut rezista provocării
lansate de către Editura Sedcomlibris Iași organizatoarea Târgului internațional
de carte din luna martie a acestui an, am aplicat (asa cum se obișnuiește a se
spune în lumea virtuală), trimițând cele cerute și am primit răspunsul că mi
s-a aprobat participarea cu cele două cărți propuse „Când nu Te iubeam”(2014)
antologie de poezie religioasă și “Ochiul curat”(2015). Orice lucru făcut prima oară are
stângăciile lui. Și au fost! Desigur, am avut câteva lansări de carte în cei zece
ani de când public. Am fost implictă în multe dezbateri și prezentări de carte,
dar acestea s-au petrecut în spații mai mici, lăcașuri de cultură, cu public numeros
și interesat de actul în sine, iubitori de tot ce se numește cuvântul scris. De
fiecare dată am dus cu mine acasă o stare de bine, o energie pozitivă având
sentimentul că timpul petrecut mi-a fost de folos.
Nu sunt o persoană emotivă. Îmi
place să le vorbesc oamenilor și să citesc poezia mea religioasă, le simt
bătaia inimii, unora li se citește emoția pe față.
Dar să revin la Librex.
Amenajat într-un spațiu comercial imens, impersonal, un Mall, rafturi pline,
cărți colorate, edituri mari și mai mici, titluri și autori cunoscuți, prezenți și în librăriile virtuale. Cartea ca marfă! Multi privesc, puțini
cumpără. Prețuri mari, aproape prohibitive pentru cumpărătorul de rând. M-am
oprit la spațiul destinat evenimentelor Librex -I- cu scenă, ecran pe care erau prezentate cărțile
în discuție, spectatori. Nu era însă
locul unde urma să am prezentarea celor două cărți ale mele. Acesta era ceva
mai în spate, iar la ora (aprox 15, 30 ) când am ajuns era pustiu deși în
program era trecută lansare de carte la care as fi dorit să particip, pentru a
mă obișnui cu modul de desfășurare.
Ca să treacă timpul am început
să mă plimb printre rafturi oprindu-mă la câte o carte pe care am răsfoit-o, pe
unele mi-as fi dorit să le cumpăr dar prețurile mari mi -au potolit elanul. În
cele din urmă mi-am făcut cadou ( de ziua mea) o cărticică de vreo 90 pagini cu
scris destul de mare, achiziționată la prețul bombastic de aprox. 30 lei! În
așteptarea celor două distinse doamne scriitoare care urmau sa-mi prezinte carțile,
și desigur a spectatorilor, am răsfoit-o și prin comparație cu cele ale prietenilor
mei pe care le primesc adeseori, ce-și editează cărțile pe banii lor și le
dăruiesc iubitorilor de literatură, am constatat cu dezamăgire că din punct de
vedere al conținutului respectiva carte nu merita nici macar de zece ori mai
puțin, drept pentru care am dăruit-o unui tânăr ce mi-a cerut să-i dau niște
bani de pomană (era sâmbătă!) ca să-și cumpere o carte (desigur nu cartea aceea
era atât de dorită de el).
Am
avut la un moment dat o mare admirație pentru băiețelul de circa nouă ani, elev
de școală, scufundat în lectură ce ținea în mână o carte și dădea foile una
după alta oprindu-se extaziat din când în când la câte o pagină! M-am apropiat și am privit titlul cărții și autorul. Emil
Brumaru „Infernala comedie”. Poate aș fi trecut mai departe fără a lua în
mână cartea dacă nu ar fi apărut mama copilului în discuție și nu i-ar fi smuls-o
din mână punând-o furioasă în raft. După plecarea lor am luat-o și am
răsfoit-o. Nu am cititit nici un poem dar grafica pornografică în care femeia
este prezentată ca un obiect sexual mi-a lămurit pe deplin interesul puștiului
dar și furia acelei mame! Cred că astfel de cărți ar trebui să fie la raft în
ambalaj sigilat. Veți spune poate că sunt doar o provincială prea pudică însă nu mă puteți opri să-mi
exprim părerea că ar fi bine cărțile pentru copii să fie așezate ceva mai departe
de astfel de cărți.
Un interviu de cinci minute
mi-a fost luat de către o reporteră de la Radio Trinitas Iași, asta ca să nu spun că n-am fost băgată în seamă!
Oricum, am apreciat interesul purtătoarei de reportofon, drept pentru care i-am
oferit o carte de-a mea cu autograf.
Când s-a făcut ora de începere,
după ce așezasem frumos pe masa cărțile, ca să le vadă publicul , am constatat cu
satisfacție că micofonul merge excelent („unu-doi, unu-doi, probă de microfon”).
Doamna scriitoare Livia Ciupercă căreia
îi mulțumesc din suflet pentru prezență, prezentare orientare și încurajări, cu
dezinvoltură a făcut o scurtă prezentare a volumului antologic „Când nu Te
iubeam”, poezie religioasă. A urmat poeta Iulia Ralia Raclarul, ce a prezentat
cea de-a doua carte „Ochiul Curat”. M-a bucurat prezența pe scaune a
prietenilor mei, nu mulți dar foarte
valoroși pentru mine, unii cu buchete minunate de flori veniți special pentru a
mă vedea, felicita și asculta. Dacă la celălalt loc de prezentare toate locurile
se ocupaseră, aici nu au fost mai mult de 20 persoane. Erau însă iubitori ai
poeziei mele!
În timp ce au vorbit cele două
doamne am cuprins cu privirea reacțiile oamenilor ce vizitau standurile cu
cărți și care se opreau pentru o clipă să audă despre ce se vorbește la
microfon. Cei mai mulți când auzeau că e vorba de poezie religioasă plecau
repede.
Pe
tot parcursul prezentării o întrebare mi-a umblat prin minte aproape obsedant. “Ce caut aici cu
poezia mea în acest vid spiritual și zgomotos al unei lumi căreia îi aparțin doar
fizic și în care nu mă regăsesc?”
Când am început să citesc, bruiată de zgomote mai slabe sau mai puternice m-am
pierdut pentru câteva momente dar mi-am făcut curaj și m-am lăsat în voia
cuvintelor încurajată de prezența celor câțiva prieteni pe care îi știam în același Duh cu cele scrise
în cărțile mele. Ei mi-au dat curajul de a striga în microfon spre Dumnezeul închis între pereți de sticlă, acoperind toate celelalte zgomote, “Mulțumesc pentru
versul ce curge din mine spre Cer!/ Mulțumesc pentru omul blajin și sincer/”
Închei
mărturisirea impresiilor, pe care am simțit nevoia să vi le împărtășesc deoarece
sunteți cititorii și prietenii mei spunându-vă că sunt de modă veche și îmi
place să văd cartea pusă la vânzare într-un loc destinat numai și numai
cărților și nu într-un Mall, chiar și Palas.
Dorina
Stoica
13
martie 2016
Dorina
Stoica
13
martie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu