Spitalul de urgență

Sufletul femeii aleargă pe holurile lungi

ale Spitalului de urgență.

nu mai recunoaște nici scările, nici asistentele,

nici medicii, nici liftul în care urca targa

cu pacientele până la sala de naștere.

Mică și slabă muncea din greu cât zece.

Avea picioarele strâmbe de atâta alergat,

carat bolnavi, truse sterile,

cărucioare cu mâncare,

lenjerii, tărgi.

Asistentele și medicii se mirau cum

o femeie cu picioarele atât de strâmbe

poate avea trei fete la facultate, stupi, crini imperiali,

trandafiri urcători, pomi fructiferi găini ouătoare

și doi purcei ca să le trimită săptămânal pachet

studentelor ei care își vindeau cartela

ca să-și cumpere ciorapi subțiri,

ojă și pantofi cu tocuri înalte.

Femeia era atât de obosită încât

niciodată nu se uita în oglindă

și habar nu avea cât de frumoasă era,

dar nu adormea niciodată mai înainte

de a spune cu voce tare Rugăciunile de seara

și Psalmul 50.

La UPU e mereu târziu, dureros de târziu.

Întinsi pe targi, în spatele ușilor, cu gândul la Înviere

între bulina albastră și cea galbenă

pacienții își trăiesc

fiecare în parte, Apocalipsa lor.(Dorina Stoica)