VAI DE PĂRINȚII CE NU VOR ASCULTA DE COPIII LOR! “Amurgul marinarului” De Yukio Mishima –Humanitas fiction 2017

Cartea cu acest nume din colecția “Raftul Denisei” este genul acela de carte pe care o citești fără să o poți lăsa din mână și după ce ai terminat-o te gândești săptămâni în șir la cele citite. O să vă spun foarte pe scurt subiectul acestei cărți, iar apoi de ce am simțit nevoia să vă împărtățesc neliniștea generată de mesajul ei recomandând-o adulților care sunt părinți sau bunici și au copii sau nepoți, dar nu numai lor!
O femeie aproape tânără, Fusaco își crește singură fiul pe nume Naburu (13 spre 14 ani) în orașul port Yokohama. Aici are o afacere înfloritoare cu obiecte vestimentare de lux și o clientelă selectă. Face parte din clasa de mijloc și poate fi considerată realizată din punct de vedere material. Naburu este un copil dificil pe care îl încuie noaptea în camera sa pentru a se putea odihni și a avea o viață normal de femeie încă tânără.
Naburu a descoperit în dulapul din perete un mic vizor prin care își spionează mama. O face drept răzbunare pentru că este încuiat în cameră! Copilul frecventează o școală selectă unde are prieteni niște colegi împreună cu care exersează propria insensibilitate omorând animale și apoi disecându-le fără milă, considerând că dragostea de orice fel este o dovadă de slăbiciune care distruge ființa umană. Această bandă de băieți resping lumea adulților ca fiind iluzorie, ipocrită și slabă datorită sentimentalismului. În momentul în care mama sa, Fusaco pe care o pândește noapte de noapte, aduce în casă un marinar cu care ar dori să se căsătorească, Naburu face o listă cu acuzații la adresa acestuia (de altfel un timp serios, cinstit, fără cusur ce i-ar putea fi un bun tată vitreg) și împreună cu băieții din gașca lui îl condamnă la o moarte cumplită pe care o pun la cale până la cel mai mic detaliu și o înfăptuiesc cu multă cruzime, fără nici un pic de regret, așa cum fac de fiecare dată când omoară animale.
Cartea “Amurgul marinarului” este o carte despre cruzimea vicioasă din spatele a ceea ce ne imaginăm că este inocența. O carte despre o generație extrem de inteligentă dar fără frică și respect pentru părinți, fără frică de Dumnezeul despre care nici familia și nici școala nu le spune nimic. O generație care consideră că are dreptul să facă ce vrea, după propriile legi, dar apărați de anumite legi ale minorilor, date pe vremea când relația dintre copii, părinți, educatori și societate era una normală, așa cum o știm și noi.
Cu gândul la acestă carte despre o generație de copii ai întunericului, ai libertăților de orice fel și ai promiscuității mă văd neputincioasă în fața posturii de educator, de părinte sau de bunic ce va privi fără a avea dreptul să intervină,  înspăimântat la cei ce cresc și se va întreba “Doamne, ce se întâmplă cu lumea aceasta?”
Atâta doar pot să le spun celor ca mine, copiilor mei, copiilor voștri ce vom asista neputincioși la schimbarea noțiunii de familie cu toate libertățile pe care viitoarele norme ale conviețuirii în societate ni le vor impune:

“vai de părinții care nu vor asculta de copiii lor!”
(Dorina Stoica)