Sunt mândră, profund mândră!

Astăzi, dupa ce am venit de la biserică, după masa de duminică în familie, mi-am oferit răgazul celor câteva ore de interacțiune cu lumea virtuală pentru a răspunde mesajelor de la prieteni si rude, iar apoi să scriu câte ceva, urmând să postez pe spațiile mele. Este modalitatea pe care am ales-o de a dărui celor care mă citesc și a-i citi pe acei care la rândul lor oferă public creațiile lor. 

Având în minte proaspăta predică de astăzi, prima duminică a Triodului, perioadă de îndreptare a sufletului spre cele spirituale în vederea pregătirii pentru Marele Post al Paștelui, accesând pagina unei vechi și dragi prietene, am dat peste un link ce m-a îndreptat spre cartea: “Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândrie din Sfaturile Sfinților Părinți (o traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu Vlas). Predica din biserică rostită de preot în fața Sfântului Altar m-a convins ca sunt și eu sunt asemenea fariseului, iar textul de mai jos, din cartea amintită m-a făcut să roșesc! „Ca să pricepi mândria, ca să o simți, bagă de seamă cum te vei simți atunci când cei din jurul tău fac ceva așa cum nu-ți place ție, împotriva voii tale. Dacă în tine ia naștere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândețe greșeala, ci nemulțumirea și mânia, să știi că ești mândru, și încă profund mândru. Dacă până și cele mai mici nereușite te întristează și te apasă, încât nu te mai înveselește nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeească, ce ia parte le treburile noastre, să știi că ești mândru, și încă profund mândru. Dacă ești fierbinte față de nevoile proprii și rece față de nevoile celorlalți, să știi că ești mândru, și încă profund mândru. Dacă te jicnesc chiar și observațiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calități pe care de fapt nu le ai îți fac plăcere, te încântă, să știi că ești mândru, și încă profund mândru.” 

După ce am citit de mai multe ori textul, mi-am făcut mea culpa! Da, mă tulbură, mă nemulțumește tot ce cred eu că e bine și obsev că e altfel, am tendința de a face imediat observații și de cele mai multe ori iau atitudine. 

Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Mă întristează eșecurile, refuzurile, acțiunile nefinalizate, abandonate. Mă întristez atunci când ajung la biserică și am în vecinătate câte două, trei “cucernice” enoriașe instalate comod în strane (păstrând câte una, două și pentru vecina sau cumătra mai puțin matinală), vorbind vrute și nevrute de-mi vine să trag cu urechea la spusele lor și nu la slujba pentru care m-am trezit de dimineață. Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Mă întristează și căldările cu apă (ori cu aghiasmă, nu știu sigur) de sub masă ce sunt mereu neacoperite. Și încă mult mă întristează nenea X, cu vechime prea mare în biserică ce plimbă un prosop de la ușă la analogul pe care este scoasă Sfânta Evanghelie (spre sărutare și închinare), pentru ca în cele din urmă să-l pună sub analog pentru motive doar de el știute… 

Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Mă întristează creștina cu părul încărunțit de lângă mine care o tot îndeamnă pe o tânără mai neumblată pe la biserici să meargă să dea prescura și lumânarea la Sfântul Altar, exact când preoții se pregătesc să iasă cu Sfintele Daruri. Și mă mai întristează propria mea neputință de a mă detașa de toate acestea și a-mi ridica inima la Iisus Hristos și la Maica Domnului ce privește de sus, din cupola bisericii răbdătoare, îngăduitoare cu noi toți. 

Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Ce să mai spun de tristeția provocată de cerșetorii ce-mi ies în față, duminică de duminică când vreau să intru în biserică (și nu am întodeauna sau nu vreau să le dau de pomană bani, căci bani vor), judecând ( în gând) autoritățile că nu au grijă de săraci ( ca și cum aș cunoaște cât sunt de săraci ori ce nu fac autoritățile pentru ei?!?!). Mult mă întristez când în fiecare duminică se cer bani. Tristețea nu este că s-ar cere, ci, că nu am de unde să dau din pensia mica, prea mica de subzistență și supraviețuire până la următoarea. Deci, sunt fierbinte față de nevoile proprii și rece la nevoile celorlalți și chiar la ale bisericii… 

Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Mă tulbură cele câteva femei ce stau mereu doar în față și care se apropie foarte tare de ușile diaconești când se citește Sfânta Evanghelie întrebându-mă în sinea-mi (ca o nemernică ce sunt) “oare vor să intre în Sfântul Altar, sau o fi vreo nouă regulă de comportament ‚smerit’ în biserică despre care nu am aflat încă, spre rușinea mea.” Și uite așa, cad în judecarea aproapelui despre care iar nu știu nimic! 

Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Ce să mai spun de suferința pe care mi-o pricinuesc ofensele, acuzațiile pe pentru lucruri pe care nici nu le-am gândit, ori când sunt privită cu suspiciune dacă mă ofer să ajut (fără să mi se ceară să o fac), sau vin cu vreo idee cred eu, de mai bine (cred eu) și sunt respinsă? Iar dacă am disponibilitatea de a mă implica în activitatea gospodărească a bisericii devin suspectă pentru unii de a fi aspirantă la vreo “funcție” de lumânăreasă! 

Așadar, sunt mândră, profund mândră! 

Mă umplu de bucurie și mă “umflu în pene” când mi se mulțumește pentru te miri ce trebușoară pe care de drag am făcut-o, ori când primesc un zâmbet sincer, o binecuvântare la sfârșitul slujirii Liturghiei. Atunci ajung acasă plină de lumină, cu zâmbetul pe față și sunt foarte mulțumită toată săptămâna. 

Așadar, sunt mândră, profund mândră.

Sunt mândră ca fariseul și mă rog ca vameșul: „Milostiv fii Doamne, mie păcătoasa” 

Dorina Stoica