Cu Maria
Cernegura am interacționat în mediul virtual, acum ceva timp, când a lansat un
apel către autorii de poezie de a-i trimite cărți pentru o activitate ce
vizează domeniul său de activitate, psihologia. Pe lângă faptul că mi-a plătit
cărțile trimise, am primit în dar și cartea sa de debut “Pasăre în devenire”
apărută în 2015 la Editura SemnE având un „Cuvânt de întâmpinare” scris de
Florentin Popescu, redactor șef al revistei „Bucureștiul literar și artistic”,
intitulat „Călătorind pe o libelulă albastră”. Poeta a debutat în prestigioasa
revistă, Bucureștiul Literar si Artistic. Volumul mai sus amintit s-a
bucurat de cronici scrise de Ion Roșioru, Mihai Merticaru, Florin Costinescu,
Florentin Popescu și a obținut câteva premii la concursuri de poezie.
Pe lângă
truda scrierii poemelor, Maria Cernegura s-a ocupat meticulous de aspectul
cărții făcând-o să fie deosebită, să pară veche, prețioasă, rezultând un adevărat
obiect de lux. Caracterele folosite la scris, coperțile cartonate, învelitoarea
personalizată, hârtia de foarte bună calitate parfumată, toate acestea te
îndeamnă la lectură și desigur te face să devii prieten al acestei cărți.
“Maria
Cernegura,/ născută și crescută/ în zarea muntelui
Cernegura,/ la poalele dealului Cârloman,/ pe strada Florilor din
cartiereul Țărăncuța,/ la o aruncătură de băț de pârâul Borzoghean, dincolo de
cimitirul Eternitatea,/ fica lui Maria și a lui Vasile,/ oameni adesea prea
cuminți și la locul lor./ De profesie doctor de suflete./’- așa se prezintă
autoarea acestui volum de versuri ce prin aspect dar și prin conținut,
promite!
Poemul ce dă
titlul cărții m-a dus cu gândul la locul copilăriei mele, la nucul patriarhal
pe care l-am asemănat atunci, cu o casă. Se pare că acest arbore, simbolizând
masculinitarea și rezistență la intemperiile vieții i-au fost izvor de
inspirație poetei, „Și-au curs cuvintele sub nuc/ pe lângă izvoare/ pe firul de
iarbă înrourat/ sub luna stinsă/ pe colinele dealului/ pe străzile copilăriei”,
( Pasăre în devenire).
În poemele
acestui volum vom întâlni referiri la arborele nuc, simbol al axei lumii. Având
forma creerului, miezul de nucă poate fi asemănat cu miezul creației. Este
copacul pe care îl întâlnim în toate grădinile mai mari, el nefiind plantat de
om de cele mai multe ori, ci răsărit dintr-un fruct scăpat din ciocul unei
păsări. Cele mai puternice simboluri pe care nucul ni le oferă sunt
sexualitatea și masculinitatea.
În poezia
din acest volum este o permanentă căutare de sine, într-un „stejar bătrân”, în
„seva lui”, în „miresmele”, “esențe”, în “brumele toamnei”. Între poetă
și elementele naturi este o relație strânsă aproape idilică. “Pădure
așteaptă-mă mâine/ n-o să mai întârzii, ai să vezi/ mâine va fi reântâlnirea/”
(Așteaptă-mă).
În inima sa
există un spațiu liber pe care l-ar oferi unei inimi pereche, dar „cer
seriozitate maximă/ și fără risc seismic”(Anunț). Maria Cernegura, ca orice
poet aspiră spre o iubire ancestrală, ea și el, „spre miezul nopții/ am
devenit lumini pe cer”(Eu și el), ridicând-o până la cer și apoi scufundând-o
în adâncul oceanului, pentru a umple întreg universul cu ei, deveniți un singur
trup , “doi lujeri de liană înlănțuiți”.
În spatele
acestei poezii ce curge ca o apă limpede și molcomă e o abandonare de sine, o
lăsare în voia lui Dumnezeu, “facă-se voia Ta”, (așa cum spunem noi creștinii
în rugăciunea „Tatăl
nostru”), o primire a toate natural, aproape fără nici o tulburare.
Și iarăși
iubitul este chemat sub nuc, acolo unde „plouă” și „nimic nu se-ntâmplă/ se
simte/ iubite/”( Sub nuc plouă, iubite). Cuminte, ca un copil ascultător
poeta se învinovățește emoționându-și cititorul pentru “deranjul” pe care o
ploaie de vară o face în cer, „Eu am făcut deranjul?”
După ce ne
viersuiește despre cumințenia adolescentină face o mărturisire oarecum șocantă:
„Aș vrea să mă trateze ca pe o piți de Dorobanți/ să-mi cumpere șirag de
perle”, ori “Ah! Ce dor îmi e să fiu altcineva” (Din jurnalul unei adolescente),
asemănându-se astfel cu
oricare femeie ce se vrea frivolă, dar care adeseori rămâne în corsetul unor
principii morale autoimpuse sau dobândite prin educație ori prin religie.
Este o
poezie de iubire izvorâtă din preaplinul unui suflet sensibil, adolescentin, ce
curge firesc, muzical, frumos. “Iubite”sau “Rugăciune” sunt poeme ce ar suna
foarte bine pe muzica, versurile având o muzicalitate remarcabilă: “Te porți ca
și cum n-am muri niciodată/ ca și cum… noaptea n-ar fi pe pamânt/ ca și cum
clipa n-ar trece îndată/ și iubirea/ n-ar fi/ dar sfânt/”(Iubite).
Maria
Cernegura crede că în fiecare om exista ceva frumos de la naștere, iar zborul
reprezintă curajul de a se manifesta conform aspirațiilor sale. „E o pasăre în
zbatere/ lovindu-se de gratiile coliviei/ din îmbrățișarea coastelor se luptă
să iasă/ lovind cu aripile frânte/ lovind/ dac-aș fi putut să deschid sternul/
i-aș fi dat drumul/ să-și ia zborul./”( Puls).
Legată de
locurile copilăriei, petrecute frumos în simbioză cu natura generoasă, această
poetă acum urbană își trage izvoarele limpezi ale inspirației, din câmpiile
înverzite ori din nopțile cu “lună luniță/ ca o aluniță”, “lună lunișoară/ ca o
tămâioară/”, din mirosul frunzelor de nuc ori din freamătul mestecenilor, dar
mai ales din codru! „M-aș ascunde în desișul pădurii,/ printre crengi uscate,/
m-aș aciui/ ca o ciută fugărită de glonț/ încolăcindu-mă în juru-mi/ mi-aș
acoperi fața cu părul/ m-aș face una cu frunzele,/ una cu viețuitoarele
speriate/ una cu lutul reavăn/ cu zăpada căzută/ cu liniștea.../una cu
pădurea/”. (Una cu pădurea).
Volumul se
încheie cu un frumos colind: “Colindă-ne Doamne/ fă bolta senină/ pătrunde-ne-n
suflet/ adu-ne lumină/ Maria cea sfântă la noapte te-o naște/ în staul de vite
pământul renaște/ la steaua cea sfântă cu toți ne-om petrece/ închină-ne
Doamne/ în sfânta noapte rece/ ca mâine devreme creștini să ne naștem/ și raiul
cu totul/ cu toți să-l cunoaștem/ cu lerui/ cu steaua/ cu crai/ și cu cerul/
prin neaua cea sfântă/ vestind adevărul/”. (Naște-mă Doamne)
Fară doar și
poate, Maria Cernegura este o poetă, “Pasăre în devenire” așa cum se
autointitulează, un spirit ales, discret dar convingător în acest volum de
debut, ce te cucerește prin grija pentru cele mai mici detalii tehnice dar mai
ales prin talentul cert pe care îl are.
“Doamne/ o
să-mi crească aripi?” Dacă răspunsul va fi da, îi urez încântată de
viersul frumos, zbor lin spre cerul senin al împlinirii poetice.
Dorina
Stoica / 2 mai 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu