Între Rai şi Iad

A murit un frate. Jos, în iad, s‑a dus.

Cum stătea acolo şi privea în sus,

S‑a făcut lumină şi‑a văzut din cer

Cum un fir subţire cobora spre el.

A prins firul iute şi a‑nceput urca

Către Raiul care parcă‑l aştepta.

Alţii, ca el, din Iad, văzând firul lung

S‑au prins câte unul pe frate s‑ajung.

„Firu‑acesta era doar pentru mine

Răsplată că‑n viaţă am făcut mult bine.

Daţi‑i drumul iute că s‑a‑ntins rău

Sunteţi mulţi, se rupe, nu ajung nici eu”.

Sus, în Rai, un înger ce privea în jos

S‑a rugat la Tatăl: „Doamne, e un păcătos,

Eu am vrut în Raiul cel cu Fericire

Să‑l aduc pe dânsul, dar n‑are iubire”.

„Rupe firul iute, lasă‑l să cadă

Pe vecie‑n focul cel nestins să ardă”!

( de DORINA STOICA din Antologia de autor "Când nu Te iubeam" edit Pim 2015)