Cerul

Se plimba boierul mândru pe‑o moşie nesfârşită,

când se întâlni pe‑acolo cu‑o persoană rătăcită.

Un sărman fără de casă, un hoinar prin lumea mare,

ce muncea pe bani puţini, pentru haine şi mâncare.

„Vezi livada de pe deal, codrul, via şi cu grâul,

ţarina pe care calci, fânăria şi chiar râul?

Tot ce vezi cu ochii, toate sunt doar‑ale mele

Sunt bogat, Dumnezeu mi le‑a dat pe toate cele”.

  „Dar acela al cui este”? a spus omul călător,

arătând cu mâna‑ntinsă către cerul fără nor.

Despre cer, de‑ţi aparţine, tu nimic nu mi‑ai spus.

Ai privit doar jos, în tină, făr‑a te uita şi‑n sus.

Ai atâta  bogăţie, însă cerul e al meu.

Fără soare, fără ploaie nu rodeşte câmpul tău”.

Şi plecă hai‑ hui prin lume să se bucure de cer

Să îşi caute de muncă undeva ... ca zilier.

(Dupa o povestire cu talc - 

 de Dorina Stoica)


imagine de pe interrnet