joi, 23 aprilie 2015

La Biserica Sfântului Mucenic Gheorghe Lida - Israel 9 aprilie 2012

Din cartea "De florii in Țara lui Iisus" edit "Sfera" 2013

Cu geamantanul lângă mine pe un fotoliu mai izolat în aşteptarea şoferului care trebuie să deschidă portbagajul maşinii îmi cântăresc emoţiile, trăirile şi regretele în această ultimă zi a aproape împlinitului pelerinaj în Țara lui Iisus, Israel. Regret că nu am văzut toate câte ar fi putut fi văzute, timpul ce a trecut prea repede şi de ce să nu recunosc îmi va fi dor de minunatele icoane ce se află în lăcaşurile de referinţă de aici, de la Locurile Sfinte din Israel, de zâmbetul cald al evreilor din Palestina, de trăirile  intense pe care nu pot să le redau în cuvinte, de cele trei prietene Elena, Mirela şi Loredana dar şi de grupul de pelerini, oameni deosebiţi pe care nu ştiu dacă îi voi mai întâlni vreodată în viaţa aceasta.
-         Ne îndreptăm spre una dintre cele mai frumoase regiuni ale Israelului, o zonă colinară împădurită, bogată în vegetaţie ce poartă numele de Ţara Sfântului Ioan Botezătorul sau Ein Karen ceea ce se traduce “fântâna din vie.” Vom parcurge circa 10 km cu autocarul iar apoi pe jos pentru a ajunge la mănăstirea închinată locului unde a fost născut Sfântul Ioan Botezătorul.
-         În secolul al cincilea Patriarhia Ierusalimului a construit aici o Basilica. Ea a fost devastată şi apoi reconstruită de-a lungul istoriei. Actuala Mănăstire ce poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul în forma pe care o vedem astăzi a fost refăcută de musulmani. Este o mănăstire catolică, relativ nouă.
În stânga altarului se găseşte grota ce se crede a fi o parte din casa în care a locuit Sfântul Ioan. Atunci când Irod a poruncit să fie omorâţi toţi pruncii cu vârsta de până la 2 ani, în pericol se afla şi copilul preotului Zaharia şi a femeii lui Elisabeta. Plecând de acasă cu pruncul Ioan, Elisabeta s-a ascuns în munţi.  Când a văzut pe romani că se apropie de locul unde se afla, s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute să-şi poată salva pruncul. Atunci, o stâncă s-a crăpat şi i-a permis femeii să intre acolo pentru a scăpa de urmăritori. Se spune că tot aici era un izvor cu apă bună de băut iar deasupra stâncii a crescut un copac. Acesta se apleca pentru a o ajuta să culeagă roadele când erau numai bune de mâncat.
În scurt timp încântaţi de priveliştile minunate ce se descopereau privirii cu fiecare kilometru străbătut, am ajuns la Mănăstirea unde a fost casa  Sfântului Ioan Botezătorul. Nu departe e Mormântul Sfintei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul Locul poartă numele Even Sapir. Cu oarecare regret părăsim acest loc de o frumuseţe aparte, o zonă împădurită cu vegetaţie abundentă care ne face aproape să uităm de munţii golași, ruginii din deşert şi să avem impresia că suntem la noi în România, care după ce am străbătut aceste istorice meleaguri  mi se pare a fi cea mai frumoasă ţară din lume.
Ultimul popas înainte de a ne îndrepta spre aeroportul din Tel Aviv, Ben Gurion îl facem la biserica din Lida, Patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Biserica este ortodoxă și a fost construită pe locul unde a locuit mama Sfântului. Tot aici a fost și îngropat. În biserică în partea dreaptă a altarului se află lanţul pe care l-au folosit pentru legarea Sfântului mai înainte de a fi omorât. Ne închinăm la icoana care înfăţişează pe Sfântul Gheorghe, pe Maica Domnului și la racla cu Sfintele Moaşte, Coborâm apoi în mormânt la cripta unde s-a aflat trupul îngropat. Moaşte ale Sfântului Gheorghe se află în multe biserici din lume. Impresionantă este frumuseţea mulajului din marmură albă a trupului tânăr a Sfântului Gheorghe care este acoperit cu mir bine mirositor şi mir de nard. În semn de evlavie credincioşii îl cumpără şi îl varsă aici pe mulaj pentru ca alţi pelerini să înmoaie bucăţele de vată sau şerveţele. Mi-am scos din geantă micul iconostas de care nu mă despart niciodată şi l-am lăsat câteva secunde să se îmbibe cu mir. Recunosc, am fost cam lacomă deoarece am înmuiat şi câteva şerveţele pentru a duce şi celor de acasă o picătură de sfinţenie de la acest ultim popas duhovnicesc, la Lida unde a primit moarte martirică, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, mult iubit de noi românii.
Cântăm troparul Acatistului „ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice  Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” şi ne mai închinăm odată la icoană, cumpărăm, lumânări şi iconiţe apoi ne urcăm în autocar tăcuţi. Părintele Roman ne citeşte „Rugăciunea pentru călătorie” după care îşi ia rămas bun de la noi. Scriu în grabă un pomelnic pe care îl dau părintelui împreună cu cei 5 $ rămaşi.
Privim pe geam împrejurimile Ierusalimului în timp ce părintele Sorin Dumitru ghidul de la Mitropolia Craiovei  care ne va însoţi până pe Aeroportul Henri Coandă din Capitală ne vorbeşte:
-         Între statul Român şi Israel au fost relaţii de colaborare şi de strânsă prietenie pe tot parcursul istoriei. Până prin anii 65 aceste locuri erau lipsite de vegetaţie. Nisipul şi piatra au fost acoperite cu un strat de pământ fertil care a fost adus din…România cu vapoarele.
Un val de căldură mi-a cuprins întregul corp. Dar nu zăpușeala de afară era motivul, ci un soi de fericire şi mândrie naţională, o frăţietate cu aceste ţinuturi biblice pe care tocmai le lăsasem în urmă. Aici am auzit de nenumărate ori despre persoane din România care au donat sau au contribuit la ridicarea unei biserici, a unei mănăstiri. Mi-am amintit de o cunoştinţă care m-a rugat să-i aduc puțin pământ de la Locurile Sfinte. Îi voi spune că pământul ţării este asemenea, celui care face să înflorească pustiurile Israelului.
Mi-am scos din geantă cartea cu acatiste şi cu lacrimă de recunoştinţă ascunsă în colţul ochiului, am
început să citesc în timp ce avionul zbura lin peste mări şi ţări. Cuvintele mele sărace oricum nu ar reuşi niciodată să exprime recunoştinţa pentru acest dar minunat pe care Dumnezeu, prin oameni al căror suflet doar El îi ştie, mi l-a făcut mie păcătoasa.
 “Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vântul bine înmiresmat, munţii care tind spre cer, apele ca nişte oglinzi nemărginite în care se răsfrâng aurul razelor şi curgerea lină a norilor. Întreaga fire şopteşte tainic, toată e plina de mângâiere, păsările şi dobitoacele poartă pecetea iubirii Tale. Binecuvântat este pământul cu frumuseţea cea degrab trecătoare care deşteaptă dorul de veşnicul locaş unde intru nestricăcioasă frumuseţe se aude cântarea: Aliluia!” (condacul al 2-lea)
“Slavă ţie pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale.”
 “Împărate al veacurilor, Cel ce nu suferi stricăciune, Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti cu puterea proniei Tale celei mântuitoare. Îti mulţumim pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele ascunse, pentru viaţa pământească şi pentru cereştile bucurii ale Împărăţiei Tale. Arată-ne şi de acum mila Ta, celor ce cântăm: Slavă Ţie, Dumnezeule în veci!” (condacul 1)
(Acatistul de Slavă şi Mulţumire aduse lui Dumnezeu pentru toate)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu