 |
| Elena Larion- jurnalist |
Criticii pot înălţa scriitorul până
la cer, apoi îl pot izbi prin forţa cuvintelor în ţărână. Voi, cititorii,
sunteţi liberi să simţiţi cuvântul scris cu inima. Vă propun să vă deschideţi
inimile şi să primiţi sufletul scriitoarei Dorina Stoica, prin versurile pe
care i le-am transformat în proză. Eliberaţi-vă de realitate şi primiţi darul
creaţiei. Citiţi apoi cartea „Ochiul curat” Edit. Pim Iași 2015 şi primiţi frumuseţea cuvintelor şi a trăirilor
scriitoarei.
„Cine să înțeleagă o femeie
îndrăgostită de un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată? Ești suflet pereche
ales de îngeri. Te voi recunoaște peste zece vieți.” „În altă viață tu vei fi
al meu, ne vom găsi pe țărmuri umezite de plânsul ce l-am plâns mereu în multe
ale mele vieți trecute.””Pentru că mi-e teamă să urc scara ce duce la
sufletul tău, îți voi arunca frânghia legată de bucata mea de cer, ca să cobori
în mine.”
„Ți-am deschis ușa inimii. Poți să
intri fără să bați...” „Mângâi urmele pașilor tăi plecați departe. Pe o petală
de floare pun sărutul meu, fluture de o zi. Visez în culorile curcubeului. Inima
va bate în ritmul universului, eu și tu, până când viața toată se va înfășura
pe degetul meu arătător.”
„Ce risipă de verde pe dealuri! De ce
îmi tot spui să intru încălțată pe pajiștea cu flori? Mai bine hai să
ne-ascundem între anotimpuri, să plămădim consecințe.”
„Deodată n-am mai putut suporta mirosul
florilor puse la presat în toate cărțile de rugăciuni.” „Trebuie urgent să mă
îndrăgostesc, să nasc din fericirea de azi durerea din nopțile lungi de iarnă,
când se scriu cele mai triste poezii.” „Sufletul e ud de lacrimi... îl pun la
uscat pe curcubeu.”
„Roiuri de gânduri fugare nu mai au
unde să meargă, că-i frig. Rătăcesc, rătăcesc, apoi zgribulite se ascund în
suflet, să nu fie găsite.”
„Scrie-mi ceva pe o aripă de înger
adormit.”
„Moartea stă pitită într-un colț de
casă, se deșiră ghemul, se ascute-o coasă.”
„În luna când înfloresc teii sunt
necesare cimitirele. Câte o bătrână micșorată de ani, uitată pe o bancă de
copila ce s-a grăbit să-i ocupe locul de veci, mă întreabă dacă nu mi-e frică.
Nu vom lua nimic cu noi la marea trecere: tu cu tine, eu cu eul meu și un pumn
de țărână în gură.”
„Dacă mai stăm mult în casă o să-ți
crească rădăcini în mine. Viața e doar o fărâmă din moarte... câtă risipă e-n
toate.” „De la o vreme coatele-mi stau rezemate pe timp.”
„Moartea stă pitită, într-un colț de
casă, depănat e ghemul, s-a făcut de coasă.”
„Sunt plinul casei, vatră sunt, sărutul
ploii venită din senin, grâul copt, plecat către pământ, grădină cu miroul alb
de crin, sânul de la care-a supt copilul, ce astăzi e femeie ori bărbat. Sunt
soră, mamă, iubită, trupul femeii ce-n pântec te-a purtat.”
„Mă trezesc dimineață cu o oră dată
înainte.” Pun zâmbete deoparte pentru zile înnourate.”” Îmi iau gemantanul cu
vise frumoase și las câte unul prin curți și prin case...”
„Dă-mi voie să stau în genunchi pe o
margine de suflet.” „Mi-e toamnă, nu mai vine nici un tren. În gară liniștea
s-a adâncit. Timpul parcă ar aștepta să-l ajungă din urmă aceleași vechi
așteptări.”
„Fii simplu, cântă, râzi, iubește!”
Elena Larion
18 februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu