Dragobetele
este o semidivinitate cu o biografie sofisticată și relativ cunoscută, care pare să fie creată
de Fârtat (creatorul) și reprezintă simbolul dragostei curate. El este un zân
(corespondentul masculin al zânei).
Dragobetele
a reprezentat multă vreme sărbătoarea tradițională a capului de primăvară, ziua
de trei martie, perioadă ce deschidea ritualul rutului la toate animalele.
Sărbătoarea inițială a logodnei păsărilor, apoi a întregii naturi, a fost
extinsă simbolic la oameni, ca perioadă a erotismului, a însurățirii fetelor și
înfrățirii băieților, a logodnei.
Făptura
mitică, Dragobetele (zânul) desemnează o persoană dragă-Iova sau Dragobetele
este considerat fiul Babei Dochia.
Dragobetele
e un tânăr frumos, voinic și bun, care inspiră fetelor și băieților dragoste
curată. El patrona petrecerile de la 24 februarie. În ziua de Dragobete,
gospodinele aruncau hrană erotogenică păsărilor domestice, iar celor sălbatice
li se aruncau boabe de mei, orz, orez, secară; nu se sacrificau animale domestice
nu se blestemau cele sălbatice și nu se vâna, pentru a nu se strica rostul
împerecherilor.
În ziua
de Dragobete, tineri și tinere, îmbrăcați de sărbătoare se strângeau pe
dealurile de pe lângă sate, în cete de vârstă și sex: fetele culegeau flori de
primăvară iar băieții strângeau vreascuri
și aprindeau focuri, apoi, tot pe cete, se așezau și făceau glume pe
seama băieților sau a fetelor pe care-i plăceau. La prânz, coborau alergând
spre sat, băieții încercând să prindă și să sărute fetele preferate, care se
lăsau sărutate, dacă, la rândul lor, le plăcea băiatul. Acest act, cu martori,
era considerat un fel de logodnă. Faptul era prezentat părinților care
confirmau sau nu alianța, după pretenții și se lăsa timp de gândire un an,
pentru a materializa cununia. Ritualul prezentat, se numea în Mehedinți
zburătorire.
Tot de
Dragobete se făceau și însurățirile dintre fete și înfrățirile dintre băieți.
În fața grupului, cei doi își crestau brațul stâng până la sângerare, cu semnul
crucii solare, suprapunându-le una peste alta și se declarau fârtați sau
surate, apoi urmau juruințele de sinceritate și întrajutorare până la moarte.
Dacă unul dintre ei murea era dezlegat, desfrățit sau desurățit în fața
mormântuilui celui dispărut și își alegea altă soră sau frate, cât mai departe
de mormânt. Cel înfrățit sau cea însurățită dădea o petrecere pentru prieteni,
îndemnând și alți tineri din grup să se înfrățească sau însurățească.
Dacă
Dragobetele reprezintă dragostea tinerească și curată, Zburătorul este un
daimon malefic ce are un corespondent feminin:Zburătoroaica. Aceștia practică o
activitate dublă: de inițiere și întreținere (provocare) a patosului sexual. Se
poate metamorfoza în șarpe sau sul de foc, scopul lui fiind pătrunderea în casa
puberului sau a victimei pasionale cu scopul de a le tulbura, a le insufla o
obsesie patologică, un neastâmpăr oniric. Uneori, putea lua înfățișarea ființei
iubite și se deda la orgii toată noaptea. Ziua, cei chinuiți de Zburător sau
Zburătoroaică se cunoșteau după dereglarea psihotică și după o anumită paloare
a feței. Starea era permanent alimentată de vise erotice, de vrăji și
descântece de dragoste, prin care putea fi adusă persoana iubită, încet, sau cu
violență.
Se luau
măsuri de medicină magică împotriva dezburătoritului sau descântece, se ardeau
diferite plante, se ungeau geamurile și ușile cu usturoi.
Ambele
semidivinități sunt creații binare, antagonice care aparțin acțiunii divine:
Dragobetele este transpunerea iubirii Fârtatului, pe când Zburătorul și Zburătoroaica sunt creațiile nereușite ale
Nefârtatului, a celui ce nu poate fi nici frate nici colaborator, pentru că
rezultatele creației lui sunt copia răului, a negatorului, permanent în
opoziție cu Fârtatul, Binele. ( Roxana Galan)
Imagine de pe internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu