„Nemitarnice”,
Theodor Damian, Editura Dionis, 2005, 133 p.
Poezia lui Theodor Damian ne surprinde, ne provoacă, ne
pune faţă în faţă cu realităţi nu totdeauna comode, într-un cuvânt, poemele
sale ne conduc la o sinceritate faţă de sine şi faţă de marele Univers. Nu
întâmplător, volumul „Nemitarnice”, de fapt o antologie de o sută unu poeme, se
constituie ca un manifest adresat fiecărui potenţial cititor de a cântări în
cumpăna dreaptă a raţiunii valorile fundamentale ale existenţei şi mai ales,
ale rostului de a aparţine bogatului spaţiu spiritual românesc.
Tocmai de aceea, Theodor Damian reuşeşte prin acest volum
de versuri să expună concepte care surprind esenţa românismului aflat la
confluenţa spiritului dacic, al celui latin şi peste toate acestea, al celui
creştin. Din această îngemănare de curente spirituale rezultă forţa unei
exprimări poetice pline de sensibilitate, de sens, de durabilitate şi mai ales,
de vitalitate.
Un scriitor şi cărţile sale
Theodor Damian, scriitor român din SUA, este autorul
volumelor Introducere în istoria creştinismului. Primul mileniu (2008),
Filosofie şi literatură: O hermeneutică a provocării metafizice (2008),
Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc. Theodor
Damian este teolog, eseist de factură creştin-ortodoxă, important promotor
cultural, editor al revistei „Lumină Lină“.
„Revărsarea cu gust şi rafinament”
Asemenea unui teatru în patru acte, volumul „Nemitarnice”
ne oferă patru trepte în ascensiunea către înţelesul etern al poeziei. Astfel,
pentru început, privim „Prin ochiul mării”, după aceea identificăm un
„Armaghedon cu un alt nume”, mai departe înţelegem metafora „Căutătorilor de
lut”, pentru ca în final, să avem parte de „Zborul ancestral”. Patru trepte în
devenire, de fapt patru trepte ale cunoaşterii şi tot atâtea etape în
înţelegerea lirismului profund al lui Theodor Damian.
„Marea se apleacă pe fereastră/ eram în spatele ei/ şi
număram apele/ apele şi culorile/ zvâcnetul şi culorile/ curajul neruşinat/
revărsarea cu gust şi rafinament/ când totul e pe potrivă/ ca torsul pisicii pe
cuptorul de lut/ iarna la ţară// O, ochiul mării de cucuvea/ noroc că nu face
asta/ în fiecare zi/ că pe mulţi i-ar trage în ea.” („Ochiul mării”)
„Marile poeme ale ţării”
Sensul poetic nu se descifrează totdeauna uşor, este
nevoie de o anumită putere de pătrundere ce se dezvoltă atunci când iei contact
cu scrierile lui Theodor Damian, fiindcă în fiecare vers este încifrată o experienţă,
un gând, o trăire, ceva care a făcut parte din viaţa sa şi pe care îl dăruieşte
mai departe, celor ce vor să citească, să asculte şi să înţeleagă.
„Peste marile poeme ale ţării/ au trecut uragane
migratoare/ şi le-au smuls penele colorate/ le-au inversat metaforele/ le-au
stricat sensul.” („Poemele ţării”)
„Misterul vieţii se pătrunde”
Dar efortul este răsplătit pe deplin prin nenumărate
înţelesuri ce te conduc mai departe, într-un univers complex şi totuşi simplu,
axat pe principii care se întretaie, se însumează, pentru ca ulterior să se
despartă, revenind de fiecare dată mereu altele, cu înţelesuri noi şi cu
spontaneitatea unei exprimări ce-şi află mereu cuvinte potrivite pentru
experienţe tot mai profunde, ce se cer a fi comunicate.
„Nu stiu de cine şi de unde/ misterul vieţii se pătrunde/
nu ştiu de unde şi de ce/ a apărut deoarece/ nu ştiu de când şi până când mă
arde ochiul tău plăpând/ nu ştiu de când, de ce şi cum/ mă înghite praful de pe
drum/ nu ştiu de ce şi de la cine/ atâta moarte e în mine.” („Nu ştiu”)
Între Vasile Voiculescu şi Lucian Blaga
O sursă de inspiraţie deosebit de valoroasă pentru poezia
lui Theodor Damian o reprezintă viziunea teologică creştină care sub o formă
sau alta revine prin diferite teme sau simboluri, oferind o consistenţă şi o
profunzime ce depăşesc exprimarea laică. Astfel, continuând tradiţia unor poeţi
de factură religioasă în genul lui Vasile Voiculescu sau într-o anumită măsură,
Lucian Blaga, Theodor Damian împleteşte în experienţa concretă a zilelor
noastre, elemente de teologie, precum şi relaţia lor cu arhetipuri mitice,
general umane sau specifice spaţiului daco-roman.
„Izvorul apelor sfinţite în tine”
În acest sens, putem vedea influenţa unui anumit gen
profetic, în poezia „Cel care vine”: „Iordanul s-a tulburat/ spre vărsare/
iarăşi s-a aruncat cineva/ în apele sale/ iarăşi un Ioan Botezătorul/ şi-a
făcut apariţia/ în pustiul lumii.// E lung drumul până la Iordan/ îţi trebuie
ani să-l străbaţi/ ai timp ca să ierţi tuturor toate/ şi să înveţi să te rogi
pentru fraţi// E lung drumul şi greu/ până să descoperi izvorul/ apelor
sfinţite în tine/ şi să-L recunoşti/ pe Cel care vine.”
Astfel, volumul „Nemitarnice” ne poartă prin multiplele
exprimări artistice originale şi sensibile ale lui Theodor Damian, oferindu-ne
ocazia să cunoaştem şi să ne cunoaştem, să explorăm faţetele nebănuite ale unei
realităţi uneori, contradictorii, alteori, raţionale, dar întotdeauna sublime
şi senzaţionale, fiindcă în cele din urmă, viaţa este un dar extraordinar,
irepetabil, de care trebuie să ne bucurăm cu toată fiinţa noastră. Poezia lui Theodor
Damian este un imn al vieţii ce învinge, care deşi aparent se opreşte, totuşi
curge mai departe, din eternitate în eternitate.
Octavian D. Curpaş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu