Între mine și tine
o mulțime de cuvinte atârnate
și bulinele de pe rochia galbenă
pe care am cumpărat-o special
pentru vizita la părinții tăi.
M-am așezat pe linia ferată
și am promis că voi rămâne acolo,
până ce o să treacă trenul, peste mine.
Să iubești e ca și cum ai fărâmița întunericul,
ca și cum ai fi martor la moartea ta și te-ai plânge.
Iubirea e întotdeauna atât de dureroasă
când se termină,
de fiecare data unul din cei doi va pleca,
unul va iubi și*celălalt va suferi.
Te-aș fi iertat dacă ai fi ținut minte ziua celui nenăscut.
Nu era decât un fluture așezat pe obrazul timpului!
Ar fi trebuit să te iert atunci când steaua ta, tânguind s-a stins.
Pașaportul tău, eu și el vom fi spre un “după” nefast,
ori Puntea sub care pitită a stat umbra.
Nu, n-am să te iert niciodată. (Dorina Stoica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu