Număr copacii de pe strada mea. Sunt doisprezece.Atât de înalți și drepți par a fi ceidoisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos.Le voi citi fiecare frunză ca pe paginile Scripturiicu post și rugăciune, cu tăcere și cu iertare.
Voi îngenunchia în dreptul fiecăruia în partecăutând răspunsuri la o mie de întrebări despre viață, despre moarte, despre viața de dincolo de moarte.Astfel voi sărbători sfârșitul de an și poate de lume.
La miezul nopții voi privi artificiile,voi bea un singur pahar cu apă îndoită cu vin apoi, lin voi trece dintr-un an într-altul.
De la un timp nu mai sunt nici soție, nici fiică, nici mama, nici bunică, ci mai degrabă un copil rătăcit într-o parcare subterană dintr-o țară străină, care strig:
“Doamne, al cărui nume îl rostesc în fiecare clipăși de care voi avea nevoie din ce în ce mai multîn întunericul acestul secol bolnav și stupid, miluiește-mă.”(Dorina Stoica)
Număr copacii de pe strada mea. Sunt doisprezece.
Atât de înalți și drepți par a fi cei
doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Hristos.
Le voi citi fiecare frunză ca pe paginile Scripturii
cu post și rugăciune, cu tăcere și cu iertare.
Voi îngenunchia în dreptul fiecăruia în parte
căutând răspunsuri la o mie de întrebări despre viață,
despre moarte, despre viața de dincolo de moarte.
Astfel voi sărbători sfârșitul de an și poate de lume.
La miezul nopții voi privi artificiile,
voi bea un singur pahar cu apă îndoită cu vin
apoi, lin voi trece dintr-un an într-altul.
De la un timp nu mai sunt nici soție, nici fiică,
nici mama, nici bunică, ci mai degrabă un copil
rătăcit într-o parcare subterană dintr-o țară străină,
care strig:
“Doamne, al cărui nume îl rostesc în fiecare clipă
și de care voi avea nevoie din ce în ce mai mult
în întunericul acestul secol bolnav și stupid,
miluiește-mă.”(Dorina Stoica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu