Când îți moare mama e atât de greu,
moare-o mare parte din sufletul tău.
Moare așteptarea de-a o-mbățișa,
nimeni pe-astă lume nu-i ca mama ta!
Mama-ți dă putere când ești necăjit,
suferă cu tine când ești neîmplinit,
când greșești te iartă, te iartă mereu
așa cum o face numai Dumnezeu!
Cât e mama-n viața și-i foarte bătrână
mângâi-o, spune-i c-o iubești, că-i bună.
Știu că e zbârcită, tristă, capricioasă,
mama ta și moartă va fi tot frumoasă!
Când o fi să plece, sus în cer, la Domnul
o să plângi ca mine, când nu vine somnul.
Aprinde lumânarea, spune-o rugăciune
pune un pomelnic, cu-a ei dulce nume.
Și din când în când, cu multă iubire
cu vecini și-un preot fă-i o pomenire.
Nu îi vinde casa, poart-o-n al tău gând,
este datul lumii pe acest pământ,
când se duc părinții, noi urmăm la rând.
(Dorina Stoica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu