M-am făcut foarte mica să pot ieși
neobservată din numele tău. Am plecat.
N-am luat cu mine decât piatra de pe inimă,
o sticlă cu apă de izvor și vântul frunzărind
toamnatec, ca să scrie povești de viață,
pe caldarâm.
“Nu vrei să petrecem un timp
împreună? E frig, ce cauti la ora asta
din noapte, într-o gară pustie,
spre dimineață, tandră singurătatea
m-a întrebat șoptit.
Vreau! i-am răspuns. Când zorii vor sfâșia
întunericul ca un hohot de plans,
vom sorbi împreună cafeaua, apoi ne vom urca
în primul tren și vom lăsa în urmă trecutul.
©Dorina Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu