Când moștenești o casă

Camerele se strâng în jurul tău,
noaptea apasă peste tine grea.
Ai vrea să dormi, să se trezească
noapte de noapte
în locul tău, altcineva.
Seara, la tihna orei când vitele-s sătule,
femeile își caută iubiți și nu le pare rău
că nu le pare rău de nimic,
privești stelele și atunci parcă,
parcă îl simți pe Dumnezeu
privindu-te cu milă.
Faci rost de un vis colorat,
din care să lipsească patul
în care stă ghemuit și veșnic
nemulțumit, un trup chinuit de boală.
Când strada e mută,
iar telefonul mobil își formează singur
numerele favorite, plictisite
de atâta așteptare, rochiile
așezate frumos pe umerașe în șifonier,
oftează.

Când moștenești o casă, doar când adormi
grijile se fac din ce în ce mai mici, dar nu dispar...(Dorina Stoica)