Un fel de „Cântare a Cântărilor” ori chiar un
epitalem mi s-a părut cartea “În
preatârziul clipei”,Editura Rovimed Publisher Bacău, 2014 a Corinei Dimitriu, citita într-o noapte
cu “super Lună plină în
Pești”! Cine știe, m-oi fi conectat la „înțelepciunea universală” în acea noapte
magică când orice miracol se poate petrece, de m-am
simțit cuprinsă “de o stare
incredibila de magie” lecturând
unul după altul minunatele poeme de dragoste din cartea mai sus amintită!
Atâta candoare, curăție
și har ce se adaugă cu fiecare poem m-au făcut să mă întreb dacă poeta este un
om foarte religios. Oarecum uimită am aflat că nu este decât o persoana aflată
în tiparele omului obișnuit din acest
punct de vedere.
Sunt trei elemente în
scrisul Corinei Dimitriu pe care le
întâlnim aproape în fiecare poezie și anume: i(I)ubitul pe care îl scrie mereu
cu majusculă, cerul și nelipsita Lună, uneori „Doamna Lună”.
Îndrăznesc să spun, ca
persoana religioasă ce sunt, că deși în volum nu apare nici macar o singură
dată vreo referire la Dumnezeu, mesajul carții este: Iubitul este Dumnezeu
și Dumnezeu este Iubitul deci, „Dumnezeu
este Iubire”.
Poeta, asemena multor
poete aflate la vârsta „preatârziului clipei”,
a învățat „să trăiască doar în sufletul”său.
Pesemne,
în
tot acest „preatârziu” poemele s-au copt în intimitatea căminului ei când, zi
de zi, le-a plămădit din aluatul înmiresmat al sufletului gingaș de femeie
născută din iubire și pentru iubire, luminându-le în serile cu Lună plină, ori
Lună nouă cu energia unei iubiri ce doar se bănuiește a se fi și împlinit. Dar
nu împlinirea iubirii este importantă ci trăirea acesteia în tainița sufletului
ei.
Aceste poeme par a fi scrise nu pentru noi cititorii, ci doar pentru cei
doi îndrăgostiți ale căror suflete sunt îngemănate aici pe pământ, dar pe veci
unite în eternitate. Par a fi suflete pereche ce s-au găsit pe pământ doar pentru a se recunoște dincolo de spațiu și de
timp.
Nu știu dacă Corina Dimitriu își înțelege pe deplin
poezia, nu știu dacă această asemanare a poemului ei (cartea e un minunat poem
al iubirii), cu o Câtare a Cântărilor e voită ori venită prin inspirație din
astralul acela al poetilor, de unde izvorăște poeziei, ce fără dor și poate e de
origine divină.„/Tainica şoaptă a Lunii/
Îmi vorbeşte despre Tine/ Şi îmi
trimite răvaşe” („Șoaptă”).
Poeta
are o permantă comunicare cu Luna, martoră tăcută și înțelegătoare a unei
iubiri ce se consuma imaginar între doi oameni ce nu s-au văzut niciodată. Sentimentul
e „curat și dulce”,„neatins de murdăria gândurilor urâte”( „Simțire”), de parcă
ar fi acea iubire edenică de dinaitea izgonirii lui Adam și a Eva din Rai.
Din
universul poetic nu pot lipsi, desigur „cerul
ca privirea iubitului”, „dragostea
s-a înrădăcinat în suflet asemenea unui copac”, „soarele
dragostei noastre”, asfințitul este momentul din „preatârziul” zilei când vine clipa întâlnirii cu cel adorat, dar nu
în fapt, ci doar în vis.
Starea de veghe din
nopțile cu Lună este o moarte aparentă, ori o teleportare în altă lume în care
visul ei și visul Lui se împreunează ca într-o nuntă ce seamăna a moarte, dar
nu este moarte, ci adormire, este zbor spre altă lume din astă lume, „mor câte puțin/ de fiecare dată/ când se
sfârșește visul/ și începe ziua/’( Clipa).
Poeta nu plânge de dor, ea
este „lacrimă de rouă”, iar primăvara
nu este a firii, ci este „primăvara
Ființei Tale”.
Deși o „lunatecă”, ea își desenează și
ziua în perpetum-mobile al mișcării norilor, ca în jocurile copilăriei, gândurile cu ea și El, cel iubit. ( „Ghicind în nori”).
Iubitul este unicul
Dumnezeu al poetei, iar Raiul reprezintă, desigur, sufletul acestuia și acolo,
doar acolo, vrea să ajungă și să locuiască veșnic. Un soi de supușenie, de
cumințenie plină de adorație, aproape medievală, se bănuiește din folosirea
mereu a majusculei atunci când se referă la cel iubit.
O undă de tristețe o
cuprinde la slăbirea legăturii dintre ea și El. Niciodată însă nu este
deznădejde, ori disperare, deoarece e vorba de o iubire ce poate continua,
alimentată veșnic de iubirea unuia dintre cei doi, așa cum nesfârșită este
iubirea lui Dumnezeu. „Sufletul meu se
simte/ singur și părăsit/ alungat din roiul gândurilor Tale”( Rug
pentru suflet).
Dacă
luna e cea mai aproape de femeia îndrăgostită, mă cutremur cât de departe se
află iubitul, dacă e să măsurăm distanțele cu măsuri omenești. “Sufletul meu/ concertează uneori Lunii, cea
mai apropiată de mine” (
Concertând Lunii).
Dar iată că, spre
sfârșitul volumului, ca într-o frumoasă poveste de iubire cu happy-end cei doi
se întâlnesc, într-o gară ce poate fi „locul
întâlnirii noastre dintr-o altă viață”( ca și cum ar avea importanță unde
este întâlnirea, în vis, aievea, pe Lună ori prin Univers...)
“Ca pe un Zeu/ Te-am văzut de
departe…/ Păreai că priveşti/ dincolo de lumea aceea/ pestriţă şi rece,/ Undeva, spre un colţ de rai,/ probabil spre locul întâlnirii noastre/ dintr-o altă viaţă…/ Privirea îţi era aşa de senină/ şi de
caldă,/ Aveai în mâini trandafiri roşii/ Iar Tu, ca şi mine,/ Surâdeai…”( Poem pentru o regăsire). Că este o regăsire,
ori o întîlnire aici pe pamânt a două suflete pereche nu putem ști, dar ne
putem imagina o contiunare a unei iubiri ce zboară cu aripi de fluture-înger
din viu în neviu și din neviu iarăși în viu până la sfârșitul Lunii și dincolo
de ea.
O carte frumoasă, ca o dantelă fină brădată
ani de zile cu migală, prețioasă ca o bijuterie de familie, cartea Corinei Dimitriu intitulată “În preatârziul clipei” nu are nimic vulgar, nimic ce ar putea atenta la
frumusețea și demnitatea ființei umane ridicată prin iubire la rangul de
Divinitate (masculină desigur), nu are în ea nici o undă de maculare, de
gelozie, infidelitate ori vulgaritate. Versurile acestea ce nu pot fi scrise
decât de o femeie ne mută timp de 154 de pagini în starea edenică de dinaintea
căderii în păcat a protopărinților noștri.
O carte de
iubire mai mult agape decât eross, despre sufletul femeii care nu poate fi
decât neprihănit ca al Fecioarei Maria.
Cu
ochii mereu spre cer agățându-se de mult cântata Lună, cu iubirea-i curată ca
apa de izvor, Corina Dimitriu a
bătut și i s-au deschis porțile poeziei prin acest volum de debut pe care citindu-l
te umpli de Lumina Cuvântului.O așteptăm cu cea de-a doua carte și cu multe altele.
Cu
mulțumirea de a fi fost invitată să-mi aflu vremelnică odihnă într-un
suflet frumos, am citit și comentat astăzi, 2 septembrie 2014,
Dorina
Stoica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu