Omule!

Oprește-te din drumul pe care mergi grăbit
și pune-ți întrebarea “ești oare împlinit?"
Ce lași când treci prin viață, în fugă ori tiptil?
Ai construit o căsă, ai crescut un copil,
ți-ai respectat părinții, ai ajutat un om,
ai făcut o fântână, ai plantat un pom,
ai învățat carte, ai pus un ban deoparte,
ai făcut o bucurie unui singur om sărac,
i-ai făcut oare lui Dumnezeu pe plac?
Ai semănat o floare și i-ai pus zilnic apă,
ai dat măcar odată în țarină c-o sapă?
Ai spus doar adevarul sau mereu ai mințit,
ai ținut minte răul și l-ai tot amintit?
Îți pleci zilnic fruntea smerit în rugăciune
și dai apoi pe seară unui sărman o pâine?
Ai îngrijit mormântul cuiva ce nu mai este,
îl poți oare ierta pe-acel ce-ți tot greșește?
Ai dat ultimul ban din casă unui necunoscut,
fără să-ți pese însă cu banii ce-a făcut?
I-ai dat celui sărac haina cea mai bună,
ori te-ai lipsit vreodată de leafa pe o lună
să oferi o masă orfanilor în ziua de Crăciun?
Spune-mi omule, poți fi oare atât de bun
încât să plângi de bucurie când altu-a câștigat
luând premiul cel mare, iar tu fost picat?
Ți-ai învățat copilul să facă sfânta Cruce,
la moarte pentru Hristos te-ai putea duce?
Îți poți iubi dușmanii, ori poți să nu-i urăști?
De le-ai făcut pe-acestea, ce fericit OM ești!
Ai venit cu-n rost pe lume, degeaba nu trăiești!Dorina Stoica

Cine este Dumnezeu?

Mă-ntreabă copilul meu

cine este Dumnezeu?

"Este zi sau este noapte,

strigăt e sau sunt doar șoapte?

E o floare parfumată?

E băiat sau este fată,

E lanul întins de grâu,

ori este zglobiul râu

prăvălit de pe o stâncă

în prăpastia adâncă?

 este mamă sau e tată,

E acum sau altă dată?

e născut sau e făcut,

prezent e, sau e trecut?

E ființă, e Duh Sfânt,

unde-i, în cer pe pământ?

Este Tatăl sau e Fiul,

moartea e, ori este viul?"

Îi  răspund:" Este în cer

mă rog, mă fac una cu El,

îi rostesc Numele sfânt

și coboară pe Pământ.

Iar Impărăția Sa

vie-n veci va ființa

că prin El, Cer și Pământ

se sfințește cu Duh Sfânt

Pâinea euharistind-o

și la toți împărtășind-o,

iertându-mi din greșale 

cât eu iert din ale tale.

Mă scapă din ispite

tot de El îngăduite."

(de Dorina Stoica)

Imagine de pe internet

Hora din deal (din "Raiul in care am fost")

Priveam lanurile de grâu de pe celălalt deal, şi le vedeam cum sub arşiţa amiezilor de vară, îşi schimbau de la o zi la alta culoarea, devenind tot mai blonde asemenea codanelor satului. De dimineaţă ne-a trezit din somn zgomotul infernal, făcut de combinele roşii, uriaşe, în drum spre tarlale pentru a începe treieratul.

Cel două femei, la fel ca toţi sătenii, erau plecate pe câmp odată cu primii zori.

Mergeam şi noi, când soarele cobora spre asfinţit, cu trăistile, să aducem boabe rămase de la treierat pentru mulţimea de păsări de pe lângă casă.

Tot tineretul vorbea despre hora din deal, prilej de mare bucurie după munca de o săptămână a sătenilor. Se discuta numai despre acest eveniment mult aşteptat. Era momentul când se aduna tineretul, se legau prietenii şi uneori se puneau la cale căsătorii. Venea fanfara de la Valea Mare, renumită pentru măiestria cântărilor, se aprindea la miezul nopţii un foc uriaş, se dansa, şi se cânta până spre dimineaţă.

Mare bucurie și la noi în ogradă!

Încă de dimineaţă împreună cu mătuşa, nu tocmai tânără dar nici atât de bătrână încât să nu mai spere să-şi găsească un mire pe măsură, fetele îşi călcau rochiţele cu multe volane şi jupoanele albe cu dantelă, scrobite straşnic, iar fierul de călcat, înfierbântat de cărbuni, nu se odihnea o clipă.

Ce mult îmi plăcea acest fier de călcat. Pus bine într-un colţ unde stătea prăfuit, nu aveam voie să mă joc cu el. În ziua aceea, de dimineaţă era scos, şters bine de praf, scuturat, iar talpa era frecată până te oglindeai în ea, cu o bucăţică de postav aspru. Cu un cleşte era umplut cu jar şi lăsat câteva minute să se încingă. Aveam sarcina să-l vântur întruna ca să fie cărbunii mereu încinşi şi, cu toate că era destul de greu, urmăream cu plăcere cocoşul de la vârf, ce părea să zboare într-un nor de cenuşă. Urma pusul părului pe moaţe şi vopsitul unghiilor cu lac roşu dintr-o sticluţă ascunsă într-un loc doar de ele ştiut, iar la sfârşit maimuţărelile din faţa oglinzii.

Mă tot învârteam pe lângă ele, străduindu-mă să mă fac utilă şi tare aş fi vrut să le întreb dacă voi merge şi eu la aşa mare petrecere. Cu rochiţa cea mai bună în mână aşteptam să termine de călcat şi plină de speranţă o netezeam cu fierul aproape răcit iar inima îmi bătea tare, de teamă că nu mă vor lua cu ele.

– Ia du-te şi adu nişte porumb în lapte, să coacem la focul de tabără de pe deal – îmi spuse mătuşa.

– Vreţi să plecaţi fără mineee – am scâncit nemulţumită.

– Lasă că te aşteptăm!

A durat ceva timp, deoarece alesul porumbului pentru copt nu era o treabă uşoară. Când m-am întors, curtea era pustie. Am intrat în casă, dar nici urmă de surori sau de tanti Ileana, doar o undă firavă de eau de cologne de lăcrămioare plutea în aer... M-am aruncat plângând pe pat şi eram aşa de mâhnită, încât nu voiam decât să mor. La vârsta aceea credeam că moartea este un fel de somn din care te trezeşti atunci când îţi trece supărarea. Dintr-odată lacrimile au dispărut. Pe masă sticluţa cu ojă parcă mă aştepta. Am luat-o şi pe muşamaua nouă din cameră am început să desenez până când în sticluţă nu a mai rămas decât o picătură de ojă, dar şi aceea s-a uscat până a doua zi. În timp ce desenam supărarea a trecut asemenea unei ploi repezi de vară. Am ieşit pe prispă să ascult fanfara şi să văd focul care lumina petrecerea. Îmi doream să treacă mai repede timpul, să nu mai fiu atât de mică, pentru a putea merge şi eu la hora din deal.

Odată cu răcoarea nopţii, braţele iubitoare ale bunicii au coborât peste mine iar din palma ei au răsărit două cuburi de zahăr, bunătăţi păstrate în lada de zestre încuiată menite să îndulcească o supărare de copil.
(de Dorina Stoica din "Raiul în care am fost")

Hora din deal - din cartea "Raiul in care am fost"

Hora din deal

Priveam lanurile nesfarsite de grau de pe dealul din fata casei bunicii si le vedeam cu fiecare zi cum isi schimba culoarea si devin sub arsita soarelui fierbinte de iulie tot mai blonde si mai unduitoare asemenea codanelor satului. In acea dimineata ne-a trezit odata cu rasaritul soarelui zgomotul infernal facut de combinele rosii, uriase care abia se strecurau pe ulita spre tarlalele cu grau pentru a incepe treeratul. Cele doua femei asemenea tuturor satenilor erau plecate pe camp odata cu primii zori.
Mergeam si noi cand ziua se sfarsea iar soarele cobora spre asfintit cu traistile pe dupa gat sa aducem boabe ramase de la treerat pentru multimea de pasari de pe langa casa.
Sambata toata suflarea cobora in sat dupa ora pranzului. Se vorbea despre hora din deal, prilej de mare bucurie dupa o saptamana rodnica de munca. In aceasta zi fierbinte de vara se aduna tot tineretul de prin sate, se legau prietenii noi, se intalneau prieteni mai vechi si se puneau la cale viitoare casatorii si logodne. Pentru acest eveniment special venea sa cante fanfara de la Valea Mare renumita in toata valea aceia, se aprindea un foc urias la miezul noptii, se dansa si se canta pana dimineata. Era evenimentul cel mai asteptat al verii.
Mare bucurie si la noi in ograda!
De dimineata impreuna cu matusa, nu tocmai tanara dar nici batrana ca sa nu mai spere as-i gasi un mire pe masura, surorile mai mari isi calcau rochitele cu multe volane si jupoanele cu dantela alba scrobite strasnic. Fierul de calcat infierbantat cu carbuni, nu se odihnea nici o clipa.
Ce mult imi placea acest fier de calcat! Era pus bine intr-un colt si statea prafuit pana cand aparea o ocazie speciala. Nu aveam voie sa ma joc cu el desi imi era foarte drag metalul dantelat si cocosul din varful capacului. In ziua aceia de dimineata era scos,sters bine de praf, scuturat, iar talpa era frecata cu o carpa aspra pana ce te oglindeai in ea. Cu un cleste era umplut cu jaratec si lasat sa se incinga bine. Mi se permitea sa-l vantur ca sa fie carbunii mereu incinsi si cu toate ca era destul de greu, urmaream cu nespusa placere cocosul de la varf, ce parea ca-si ia zborul intr-un nor de cenusa argintie. In timp ce faceam aceasta treaba deosebit de importanta ele isi puneau parul pe moate si isi vopseau unghiile cu lac rosu dintr-o sticluta pe care o aveau ascunsa intr-un loc tainic, doar de ele stiut. Nu lipseau maimutarelile din fata oglinzii care trecea dintr-o mana in alta neobosita.
Ma tot invarteam pe langa ele, straduindu-ma sa fiu utila si cautam momentul potrivit sa le intreb daca voi merge si eu la marea petrecere din deal. Cu rochita cea buna in mana asteptam sa termine de calcat si fara a-mi pierde speranta o netezeam cu fierul aproape racit iar inima imi batea tare, de teama ca nu a vor lua nici in acest an.
- Du-te in gradina si ada niste porumb in lapte, sa coacem in jar la focul de tabara de pe deal- imi spuse matusa.
- Vreti sa plecati fara mine -am scancit nemultumita si neancrezatoare.
- Lasa ca te asteptam!
Am plecat in sila iar alesul porumbului pentru copt a durat ceva timp nefiind o treaba usoara. Cand m-am intors cu sacosa grea, curtea era pustie. Am alergat in casa dar nici urma de surori sau de matusa. Doar o unda firava de eau de cologne de lacrimioare plutea in aer...
M-am aruncat plangand pe pat si eram atat de mahnita. incat nu voiam decat sa mor. La varsta aceia credeam ca moartea este un fel de somn din care te trezesti atunci cand iti trece supararea.
Dintr-odata lacrimile au disparut. Pe masa sticluta cu oja uitata din graba parca pe mine ma astepta. Am luat-o cu multa bucurie si pe musamaua noua am inceput sa desenez o hora si un foc de tabara pe un deal pana ce s-a golit sticluta. In timp ce desenam mahnirea a trecut asemenea unei ploi repezi de vara sau asa cum le trec copiilor supararile. Am iesit pe prispa sa ascult famfara si sa vad focul care lumina petrecerea. In acele momente imi doream sa treaca timpul mai repede, sa nu mai fiu un copil atat de mic ci domnisoara, pentru a putea merge la hora din deal.
Odata cu racoara noptii, bratele iubitoare ale bunicii au coborat peste mine iar din palma ei aspra de munca au rasarit doua cuburi de zahar, bunatati pastrate in lada de zestre incuiata, menite sa aduca un zambet in ochii unui copil.