 |
| Angela Nache Mamier - poet |
Dorina Stoica : volumul de poezie « Timpul ce îmbătrânește în mine »(Editura
Grinta 2018)
Autoare a mai multor cărți de poezie, de proză, note de lectură și
articole diverse, prezentă în peste 17 antologii, Dorina Stoica născută în
anul1952 se recompune poetic tardiv în stil optzecist, cu creațiile din cărțile
: Pâinea lui Bragi (EdituraParalela 45 -2016) si cu acest volum ce poartă titul
Timpul ce îmbătrânește în mine (Grinta 2018).
Cu frenezie dar și cu nostalgie, dând semne de talent nativ încă de pe băncile Liceului Gheorge Roșca Codreanu din Bârlad când a debutat, ea se individualizează printr- un spirit caustic pe alocuri, autoironic și ironic dar și sentimental, pe un fond actual solid, de religiozitate autentică, uimindu-și în aceste două cărți mai sus amintite, cititorii obișnuiți cu alt fel de scrieri ale ei. O carte rasfoită cu plăcere, curiozitate si interes, pentru că am asistat în direct la această transformare curajoasă, spre textul cu accente angajate, sociale coabitând cu intimismul, meditația religioasă, biografismul personal, călduros și generos.
Cartea asumă cu tristețe, sacrificiul unei generații, tinută în frâu de cenzură, de ideologia unei politici proletcultiste. Rescrie, dezabuzată, indiscutabilele drame traite, cu consecințe brutale ://Șase-zeci și șase de ani de zile/ și de cuvinte, ca șasezeci și șase/ de secunde au trecut/ monitorizată de Dumnezeul despre/ care nu se preda nimic în școală./ Pe limba cu graiul de lemn,/ cuvintele erau/ ale celor ce ne hrăneau cu/ alimente raționalizate, pe cartelă,/ ca să putem construi o/ țărișoară rotundă,/ transfăgărășeană și transalpină/ cuminte, cu păduri virgine/ și ape minerale curate, nepoluate,// ( Cuvintele mele erau), sau //Pensionari încremeniți în timpul lor,/ în fiecare an pe 26 ianuarie merg/ la Cimitirul Ghencea, cu speranța/ că Ceaușescu s-a făcut sfinte moaște.// (Clemență divină)
Uneori lecțiile de morală sunt simple, aproape pedagogice, scrise parcă în fugă, mai era pe alocuri nevoie de lucru pe text, dar Dorina Stoica are un talent uimitor si multe din poemele din carte m-au convins de aceasta, prin mesaj si emotii transcendente . Tema maternității, a condiției feminine neobovarice, a cuplului (singuratate în doi !), a timpului care trece, a batrâneții ineluctabile, destinul poetului, a fi ori a nu fi scrib, la ce bun … ? In multe dintre poeme, amintirea are greutate și se transforma în poezie . // Pe bătăturile din palmă munca/ i-a desenat o casă din chirpici/ și o grădină cu pomi frunctiferi,/ flori și butuci de vie nobilă./ Spatele are acum forma dealului/ cu fântâna în care s-a înnecat cerul,/ de unde căra apă./ Cele două găleți ruginite/ udau marginile cărării./ În fiecare dimineață de vară,/ macii și albăstrelele o așteptau / îmbobociți, ca să-i înflorească.//, sau din același poem //Băiatul acela, doi ani la rând repetent,/ pe brațe și pe piept tatuase numele meu/ într-o inimă însăgetată/ Nu făcea nimic rău,/ îmi ducea doar servieta cu viitorul în ea,/ când mă conducea de la școală/ până aproape de casă.//( Macii și albăstrelele i se închinau )
Fără poezie viata îi este gri, imposibilă! //Poezia mea este o creatură/ ce umblă aiurea prin casă, prin pod, prin beci/ Se ține scai de mine ca o umbră,/ ca o umbră a umbrelor/ ce umbrește toate umbrele/ umbrelor.//(Poezia ca o umbră) Neocotidienistă, poeta aplică malițios rețeta poemelor concrete, dar suflul emoției este prezent și acesta nu poate fi mimat, ori copiat . Exemplific://Ne-am urcat fără bilet în tramvaiul 45,/ am deschis cu pila de unghii/ Cutia Pandorei, traversam pe roșu/ până ce iarna năvălea peste noi./ Desenam inimi însăgetate/ pe zăpada viscolită de ani,/ de fierbinte ce eram/ încălzeam blocul acela cenușiu/ ce avea piese de mobilier/ calorifere reci din fontă./ Eram vinovați de copacii înfloriți în februarie.// (“Eu și jumătatea mea de viață “). Un temperament generos, uman, această dragoste iriga cotidianul anost, îl purifică prin poezie. Cu un anumit simț al autoironiei, autoarea este ca niciodată în serviciul libertatii de expresie, contestatară, rezistentă la timpurile de ieri, dar mai ales de AZI. Politica de azi este alienantă, este o junglă strivitoare de oameni, însă posibilă momentan datorită clemenței divine. //Dumnezeu stă la o masă./ Are degetul arătător îndreptat/ spre butonul roșu, dar nu-l apasă !// (Clemență divină)
Biografismul ocupa un loc important în carte ; //În fiecare noapte puse la presat/ între cer și iarbă ea, eu și luna./ Stăm pe băncuță/ lângă tufele de regina nopții./ La picioarele noastre teama se gudură./ De la un timp/ nu mai vrea să intre în casă./ Aude peste tot trosnituri, vede în oglinzi/ îngrămădite o mulțime de lucruri/ și oamenii care nu mai sunt.// (Trebuie să stau mereu cu ochii pe ea) O tema, cea a unei mame, vârstnice, devenită fortăreața poetei, un suflet frumos, devenit un înger pe pamânt. Cuvântul « mama » având o semnificație plina de ințelesuri nobile. Aceasta mamă-copil, este într-un raport fuzional cu fiica, se suportă reciproc, se sprijină reciproc, se tin de mâna și avansează în necunoscut, dar mai sudate ca oricând, pentru a domina spaima de a fi … teama de Moarte ; Din ochii verzi ai mamei, poeta culege florile puterii, curajul de a-și împlini destinul poetic ce i-a fost se pare frânt în tinerețe, tot de mamă !
Conditia feminina este abordată asisderea, destul de cenușie, bovarica, nesatisfacută pe deplin: //Eu doar încerc să nu mușc/ de foame din mărul oprit./ Spre propria-mi sihăstrie/ pornesc împreună cu mine./ Am de făcut drum lung./ Cobor dintr-o închipuire,/ mă urc în alta.//( Libertate), ori //…pășește / aplecată de parcă ar căra/ tristețile de-o viață / cu ea./ Să nu-i dai de pomană/ și nu o ajuta !/ Femeia locuiește de mult/ în lumea sa./ S-ascunde prin biserici,/ e-o umbră mergătoare./ Nu-i arsă de soare,/ nici udată de ploaie/ nu are masă,/ casă,/ familie,/ nici nume,/ căci a uitat-o moartea/ de mult aici în lume.// ( Femeia cenușie) În carte este prezent Dumnezeu , într-un mod discret de astă-dată dar firesc precum respirația și deloc surprinzător pentru acei care o citesc. Chiar dacă nu este o feministă declarată în poezia sa, Dorina Stoica este solidară condiției femeii contemporane expusă violenței domestice // Peste prag noapte/ în formă de cruce, vertijuri,/ găuri negre,/ stele verzi./ … Ce de ghiocei au înflorit !/ Să nu mă-ntrebi mamă/ de ce sunt roșii.// ( Să nu mă-ntrebi, mamă!), într-o societate în care protecția omului este aproape formală. Ea, femeia de azi e lucida, //…spăl, calc, dau cu aspiratorul./ Sunt femeia robot./ Nu mă satur niciodată de somn./ Dorm în timp ce-mi fac rugăciunea de seară.//(Continuitate), stie ca nu poate conta pe nici un Prinț din vreo poveste ci doar pe libertatea din lăuntrul ei ://În fond, scopul vieții nu este să fii/ fata babei sau a moșneagului, nici să găsești punguța cu doi bani,/ ci libertatea dinlăuntrul tău.//(Libertate)
Poezia scrisă de Dorina Stoica are
câteva caracteristici distinctive în peisajul liric de azi, deși își duce
traiul departe de capitală, într-un oraș de provincie, are trăsături și motive
comune cu poezia contemporană, un aspect demn de laudă.
Cu frenezie dar și cu nostalgie, dând semne de talent nativ încă de pe băncile Liceului Gheorge Roșca Codreanu din Bârlad când a debutat, ea se individualizează printr- un spirit caustic pe alocuri, autoironic și ironic dar și sentimental, pe un fond actual solid, de religiozitate autentică, uimindu-și în aceste două cărți mai sus amintite, cititorii obișnuiți cu alt fel de scrieri ale ei. O carte rasfoită cu plăcere, curiozitate si interes, pentru că am asistat în direct la această transformare curajoasă, spre textul cu accente angajate, sociale coabitând cu intimismul, meditația religioasă, biografismul personal, călduros și generos.
Cartea asumă cu tristețe, sacrificiul unei generații, tinută în frâu de cenzură, de ideologia unei politici proletcultiste. Rescrie, dezabuzată, indiscutabilele drame traite, cu consecințe brutale ://Șase-zeci și șase de ani de zile/ și de cuvinte, ca șasezeci și șase/ de secunde au trecut/ monitorizată de Dumnezeul despre/ care nu se preda nimic în școală./ Pe limba cu graiul de lemn,/ cuvintele erau/ ale celor ce ne hrăneau cu/ alimente raționalizate, pe cartelă,/ ca să putem construi o/ țărișoară rotundă,/ transfăgărășeană și transalpină/ cuminte, cu păduri virgine/ și ape minerale curate, nepoluate,// ( Cuvintele mele erau), sau //Pensionari încremeniți în timpul lor,/ în fiecare an pe 26 ianuarie merg/ la Cimitirul Ghencea, cu speranța/ că Ceaușescu s-a făcut sfinte moaște.// (Clemență divină)
Uneori lecțiile de morală sunt simple, aproape pedagogice, scrise parcă în fugă, mai era pe alocuri nevoie de lucru pe text, dar Dorina Stoica are un talent uimitor si multe din poemele din carte m-au convins de aceasta, prin mesaj si emotii transcendente . Tema maternității, a condiției feminine neobovarice, a cuplului (singuratate în doi !), a timpului care trece, a batrâneții ineluctabile, destinul poetului, a fi ori a nu fi scrib, la ce bun … ? In multe dintre poeme, amintirea are greutate și se transforma în poezie . // Pe bătăturile din palmă munca/ i-a desenat o casă din chirpici/ și o grădină cu pomi frunctiferi,/ flori și butuci de vie nobilă./ Spatele are acum forma dealului/ cu fântâna în care s-a înnecat cerul,/ de unde căra apă./ Cele două găleți ruginite/ udau marginile cărării./ În fiecare dimineață de vară,/ macii și albăstrelele o așteptau / îmbobociți, ca să-i înflorească.//, sau din același poem //Băiatul acela, doi ani la rând repetent,/ pe brațe și pe piept tatuase numele meu/ într-o inimă însăgetată/ Nu făcea nimic rău,/ îmi ducea doar servieta cu viitorul în ea,/ când mă conducea de la școală/ până aproape de casă.//( Macii și albăstrelele i se închinau )
Fără poezie viata îi este gri, imposibilă! //Poezia mea este o creatură/ ce umblă aiurea prin casă, prin pod, prin beci/ Se ține scai de mine ca o umbră,/ ca o umbră a umbrelor/ ce umbrește toate umbrele/ umbrelor.//(Poezia ca o umbră) Neocotidienistă, poeta aplică malițios rețeta poemelor concrete, dar suflul emoției este prezent și acesta nu poate fi mimat, ori copiat . Exemplific://Ne-am urcat fără bilet în tramvaiul 45,/ am deschis cu pila de unghii/ Cutia Pandorei, traversam pe roșu/ până ce iarna năvălea peste noi./ Desenam inimi însăgetate/ pe zăpada viscolită de ani,/ de fierbinte ce eram/ încălzeam blocul acela cenușiu/ ce avea piese de mobilier/ calorifere reci din fontă./ Eram vinovați de copacii înfloriți în februarie.// (“Eu și jumătatea mea de viață “). Un temperament generos, uman, această dragoste iriga cotidianul anost, îl purifică prin poezie. Cu un anumit simț al autoironiei, autoarea este ca niciodată în serviciul libertatii de expresie, contestatară, rezistentă la timpurile de ieri, dar mai ales de AZI. Politica de azi este alienantă, este o junglă strivitoare de oameni, însă posibilă momentan datorită clemenței divine. //Dumnezeu stă la o masă./ Are degetul arătător îndreptat/ spre butonul roșu, dar nu-l apasă !// (Clemență divină)
Biografismul ocupa un loc important în carte ; //În fiecare noapte puse la presat/ între cer și iarbă ea, eu și luna./ Stăm pe băncuță/ lângă tufele de regina nopții./ La picioarele noastre teama se gudură./ De la un timp/ nu mai vrea să intre în casă./ Aude peste tot trosnituri, vede în oglinzi/ îngrămădite o mulțime de lucruri/ și oamenii care nu mai sunt.// (Trebuie să stau mereu cu ochii pe ea) O tema, cea a unei mame, vârstnice, devenită fortăreața poetei, un suflet frumos, devenit un înger pe pamânt. Cuvântul « mama » având o semnificație plina de ințelesuri nobile. Aceasta mamă-copil, este într-un raport fuzional cu fiica, se suportă reciproc, se sprijină reciproc, se tin de mâna și avansează în necunoscut, dar mai sudate ca oricând, pentru a domina spaima de a fi … teama de Moarte ; Din ochii verzi ai mamei, poeta culege florile puterii, curajul de a-și împlini destinul poetic ce i-a fost se pare frânt în tinerețe, tot de mamă !
Conditia feminina este abordată asisderea, destul de cenușie, bovarica, nesatisfacută pe deplin: //Eu doar încerc să nu mușc/ de foame din mărul oprit./ Spre propria-mi sihăstrie/ pornesc împreună cu mine./ Am de făcut drum lung./ Cobor dintr-o închipuire,/ mă urc în alta.//( Libertate), ori //…pășește / aplecată de parcă ar căra/ tristețile de-o viață / cu ea./ Să nu-i dai de pomană/ și nu o ajuta !/ Femeia locuiește de mult/ în lumea sa./ S-ascunde prin biserici,/ e-o umbră mergătoare./ Nu-i arsă de soare,/ nici udată de ploaie/ nu are masă,/ casă,/ familie,/ nici nume,/ căci a uitat-o moartea/ de mult aici în lume.// ( Femeia cenușie) În carte este prezent Dumnezeu , într-un mod discret de astă-dată dar firesc precum respirația și deloc surprinzător pentru acei care o citesc. Chiar dacă nu este o feministă declarată în poezia sa, Dorina Stoica este solidară condiției femeii contemporane expusă violenței domestice // Peste prag noapte/ în formă de cruce, vertijuri,/ găuri negre,/ stele verzi./ … Ce de ghiocei au înflorit !/ Să nu mă-ntrebi mamă/ de ce sunt roșii.// ( Să nu mă-ntrebi, mamă!), într-o societate în care protecția omului este aproape formală. Ea, femeia de azi e lucida, //…spăl, calc, dau cu aspiratorul./ Sunt femeia robot./ Nu mă satur niciodată de somn./ Dorm în timp ce-mi fac rugăciunea de seară.//(Continuitate), stie ca nu poate conta pe nici un Prinț din vreo poveste ci doar pe libertatea din lăuntrul ei ://În fond, scopul vieții nu este să fii/ fata babei sau a moșneagului, nici să găsești punguța cu doi bani,/ ci libertatea dinlăuntrul tău.//(Libertate)
Angela Nache Mamier - Franța
- poetă membră USR -
- poetă membră USR -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu