zorile își înmiau razele
în ceașca de cafea
te iubeam atat de mult
tu mă înțelegeai
nu mai știu de unde venea
atâta iubire în mine
auzeam toată liniștea
și o bucurie dulceagă
ne topeam unul în celălalt
poate murisem
sărbătoream jumătatea de veac împreună
mai degrabă fragili decât rigizi
scufundați în mlaștina simțurilor
deodată n-am mai putut suporta
mirosul florilor puse la presat
în toate cărțile de rugăciuni
( de Dorina Stoica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu