Biserica lui Lazăr din
Betania este locul de unde începe Procesiunea din sâmbăta lui Lazăr la care vom
participa și noi. Procesiunile se organizează adeseori la Ierusalim și sunt
ocazionate de diferite sărbători, dar aceasta este specială deoarece la ea
participă Patriarhul Ierusalimului şi o mulţime de episcopi, preoţi, călugări
şi mult, foarte mult popor alături de care ne aflăm şi noi pelerinii. Biserica
din Betania a fost ridicată de însuşi Mântuitorul în cinstea bunului său
prieten Lazăr. Înalţii ierarhi oficiază aici, Sfânta Liturghie, după care
coboară din Foişor cu frumoase ramuri de palmier sau de măslin în mâini şi se
formează un cortegiu ce se deplasează spre casa surorilor lui Lazăr, Marta şi
Maria pe locul căreia s-a înălţat o mănăstire. Împreună cu părintele Dumitru
Sorin stabilim un loc de întâlnire peste o jumătate de oră. Intrăm în biserica
lui Lazăr unde tocmai se terminase Sfânta Liturghie, sărutăm icoanele şi facem
plecăciune în faţa înalţilor ierarhi ai Ierusalimului. Nu întârziem prea mult
pentru că odată cu ieşirea Patriarhului şi a episcopilor, începută fiind
deplasarea procesiunii să nu ne pierdem de grupul nostru.
Deşi era foarte multă
lume depistăm cu uşurinţă locul unde se află părintele împreună cu cei din grup
deoarece steagul tricolor flutura îndrăzneţ şi familial deasupra mulţimii.
Recunoaştem în mulțimea de pelerini, preoţi, maici şi călugări, pe măicuţele
românce de la Mănăstirea Ierihon.
Unii poartă în mâini
frunze de palmier, ori de măslin, mâţişori dar şi flori galbene de curmal ce
seamănă cu salcia. Un copil îmi întinde o cruce împletită din frunză
de palmier. Discut cu mama lui întrebând-o cum se face şi în timp ce puştiul
îmi explică iar eu îi tot mulţumesc mamei, îmi dau seama că vorbim limbi
diferite. Nu mai scot nici un cuvânt şi plec. Uit să le mulțumesc. “Oare cum de
m-am înțeles cu femeia şi copilul ei dacă eu vorbeam limba rămână iar ei limba
rusă din care nu ştiu o boabă?”. Mă îndrept spre maicile românce care împletesc
şi ele cruciuliţe din palmier cu mult mai frumoase decât cea pe care o purtam
cu mândrie în mână alături de ramurile primite de la alţi pelerini. Nu vedeam
câtă lume era, dar pot spune că era o mare de oameni care vorbeau în cele mai
diferite limbi şi erau foarte diferit îmbrăcaţi.
Peste toate acestea însă
o fericire de nedescris se oglindea pe feţele tuturor. Când au început să bată
clopotele, semn că procesiunea se va mişca, toată lumea purta în mâini ramuri
de finic şi cruci din frunză verzui lucioasă de palmier. Feţele tuturor erau
zâmbitoare. Mă uitam în jur şi aş fi vrut să îmbrăţişez pe toată lumea, sau să
strig “Vă iubesc pe toţi!”, şi cu
adevărat în acele momente sentimentul era general şi molipsitor. Mi-am luat
încălţămintea în mână. Doream să parcurg cei câţiva kilometri desculţă asemenea
Mântuitorului, Apostolilor şi tuturor celor care din dragoste, din credinţă,
sau doar din curiozitate omenească îl însoţeau acum două milenii şi mai bine,
la intrarea triumfală în Ierusalim.
În faţa convoiului ce are
în frunte un arhiereu merg doi preoţi care duc icoana „Intrarea Domnului în Ierusalim”,
urmat de preoţi, călugări şi foarte mulţi mireni. Ne deplasăm încet, urmând
mulţimea şi cântăm cu toţii „Sfinte
Dumnezeule,/ Sfinte tare,/ Sfinte fără de moarte,/ Miluieşte-ne pe noi!/”
Locul acesta de unde a
pornit procesiunea este al unei mari minuni pe care Mântuitorul a făcut-o
atunci când l-a înviat pe prietenul său
mort de patru zile. Iisus a strigat cu lacrimi „Lazăre, vino afară!” Aici El a plâns nu numai pentru prietenul său
ci mai ales pentru firea omenească stricată prin păcat aşa cum se afla şi
trupul lui Lazăr mai înainte de a fi înviat. Prin această minune a învierii
unui om, Mântuitorul ne arată cine este El: „Eu sunt Învierea şi viaţa, stăpânul atotputernic al vieţii şi al
morţii, cine va crede în mine nu va muri, ci va avea viaţă veşnică”.
Învierea constituie anticiparea Învierii celei de obşte, a omului păcătos,
scularea lui din legăturile păcatului prin practicarea credinţei, prin pocăinţă
adevărată, prin spovedanie şi prin lacrimi.
Ajungem la mica Mănăstire
a Surorilor Sionului, Marta şi Maria, construită pe locul fostei case a celor
două surori ale lui Lazăr. Aici a fost adusă o bucată din stânca de la
mormântul acestuia. Procesiunea se oprește pentru a fi citită Evanghelia cu
ectenie. Poposind Mântuitorul în acest loc de multe ori împreună cu ucenicii săi a
stat la masă, le-a vorbit oamenilor și a
mângâiat multe suflete. Este locul unde a dojenit-o pe Marta şi a lăudat-o pe
Maria.
“ Marto, Marto, te îngrijeşti şi te sileşti de multe dar
un lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea.” Prin cele spuse de
Mântuitorul în această Evanghelie a împăcat pe Marta şi pe Maria adică a
împăcat materialul cu duhul, rugăciunea cu munca.
Mulţimea de mireni şi de
pelerini continuă drumul, fără episcopii, cu o mica parte dintre preoţi, până
acolo unde drumul începe să coboare. În faţa noastră la o oarecare distanţă se
vede Poarta de Aur. Înainte vreme procesiunea mergea până la această poartă şi
chiar se intra pe ea la anumite zile însemnate. Acum procesiunea este mai mult
simbolică.
Înainte de a coborî la
autocar, ne adunăm în jurul părintelui Roman care ne vorbeşte despre altă
procesiune din această zi la care însă
noi nu vom participa:
-
În după-amiaza
acestei Sâmbete a lui Lazăr are loc altă procesiune care se formează şi
porneşte de la locul numit Betfaghe, acolo unde Mântuitorul s-a suit pe mânza
asină şi a plecat spre Ierusalim. În fruntea ei se află sute de clerici şi mii
de pelerinii purtând în mâini ramuri de palmier şi de măslin. Se merge pe jos din Betania spre sfânta Cetate a
Ierusalimului până la Sfântul Mormânt, reconstituind drumul străbătut de
Mântuitorul când a intrat triumfător pe Poarta de Aur în Sfânta Cetate.
Procesiunea pătrunde în Cetate pe Poarta oilor sau Poarta Sfântului Ştefan.
Este străbătut drumul spre Golgota cu icoana ce înfăţişează pe „Mântuitorul călare pe asin” şi se fac cele 12 popasuri,
începând de la locul primei căderi. Noi vom face mâine în ziua de Florii, când
vom veni la Sfântul Mormânt, cele 12 popasuri deoarece vom găsi deschise
bisericile de pe Drumul Crucii.
Când lumea începe să se
împrăştie, coborâm în parcare unde se află mulţime de autocare cu grupuri de
pelerini veniţi din lumea întreagă să participe la sărbătoarea de Florii şi la
Paştele catolic ce va fi mâine.
Drumul lung străbătut pe
jos la procesiune, căldura şi locurile din ce în ce mai aglomerate ne fac să
simţim din plin oboseala acelei zile. Este o dulce trudă datorată ineditului
oferit de diversitatea oamenilor şi a limbilor vorbite, cântate sau murmurate
în rugăciuni. Ele umplu până la refuz spaţiul sacru al Oraşului Sfânt
Ierusalim, oraș al Luminii necreate, măreţ şi misterios în aceste zile prea
pline de har ce pluteşte în aer şi se înalţă spre cer.
Ne urcăm în autocare şi
în drum spre hotel facem un scurt popas la un magazin de suveniruri. Preţurile
nu sunt deloc mici sau poate doar banii mei sunt puţini. Mă hotărăsc totuşi în
cele din urmă să cumpăr o cruce cât palma din lemn de măslin cu Mântuitorul
răstignit şi care are în cele patru
colţuri tămâie, nisip şi pământ din Locurile
Sfinte. Cu aceasta în mână vreau să străbat mâine Drumul Crucii pe Via
Dolorosa aşa cum face oricine merge pentru prima oară să se închine la Sfântul
Mormânt.
-
Acei care doriţi să participaţi la Sfânta Liturghie din
această noapte vă rugăm să vă înscrieţi pentru a face comandă de microbuz. Dacă
doriţi şi sunteţi pregătiţi cu post, vă spovedim iar dacă veţi primi dezlegare
vă împărtășiți acolo, la Sfântul Mormânt, după Liturghia ortodoxă.
de Dorina Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu