duminică, 30 noiembrie 2014

Provocări, provocări!


Centrul Cultural Eminescu din Barlad, „Casa roșie” așa cum o numesc cei mai mulți dintre bârlădeni, este locul spre care îmi îndrept pașii, cu emoție dar și cu mare drag, ori- de-câte-ori primesc invitația (dar nu numai!) de a participa la un eveniment cultural.
Uneori mi se oferă ocazia de a mă implica,  de a fi chiar „personajul principal” în jurul căruia este creat evenientul. De fapt nu eu ca persoană ci scrierile mele. Cu toată modestia pe care mă străduesc să o am, mărturisesc că mă bucur de fiecare dată când pot sa-mi exprim punctul de vedere, despre o carte ori despre un anumit concept actual de manifestare sau promovare a ceea ce s-ar putea numi liteatură.
Inventivitatea domnișoarei bibliotecare Geta Modiga, sufletul acestui lăcaș de spiritualitate, este uimitoare! Fiecare eveniment este o provocare, nu semană cu cel de dinainte, e unic și nu imită pe nimeni din urbea noastră care nu duce lipsă de evenimente culturale ce au un public numeros și de multe ori avizat. Tehnica modernă (posturile de televiziune locale) imortalizează aceste momente pe cd ori în arhive de poze. Astfel, acestea rămân mărturie a implicării noastre și a dăruireii celor îndrituiți să le organizeze, pe altarul sfânt al culturii aducătoare de liniște și bucurie în sufletele bârlădenilor noștri!
Pornind de la conceptul numit Antologie (la modă în ultimii ani), în toamna acestui an au avut loc două dezbateri interesante la Centrul Eminescu din Barlad. Părerile au fost pro dar și contra, iar datorită expunerilor scriitorilor Simion Bogdănescu, Petruș Andrei, Dorina Stoica, Roxana Galan,Gabriela Ana Bălan, profesor Maniana Sava, părintele Lăiu Vasile, înv. Rudi Victoria și alții, moderate cu multă pricepere și competență de d-ra Geta Modiga, acei interesați prezenți în număr mare în sală, au devenit și avizati daca vor dori să publice în astfel de carti colective, învățând din experiența celor care au deja vechime în folosirea acestui mod de a se manifesta în scris.
La numai două saptămâni de la dezbaterea Antologia păreri pro și contra” la care s-au purtat discuții, aș spune aprinse în jurul acestui fel de carte, pornind de la cele nouă Antologii apărute la diferite edituri în anul 2014 la alcătuirea cărora am contribuit cu poezie și proză, a avut loc cea de-a doua dezbatere avand ca punct de plecare tot cărți cu autor colectiv.
Dezbaterea “Cine şi de ce publică opinii literare în volume cu teme stabilite?” l-a avut invitat pe prolificul, cunoscutul și îndrăgitul documentarist scriitor N.Ion. Oprea. Cu părerea si –au dat scriitorii prof. Petrus Andrei, prof. documentarist Gheorghe Clapa, Dorina Stoica(subsenata).  Deși numărul celor invitați să dezbată a fost mai mare, unii din binecuvântate pricini au lipsit dar drept compensare au participat activ la discuții părintele protopop Vasile Lăiu și altii.
La sfârșitul anului trecut, cam pe vremea aceasta mi s-a propus (ca de altfel și altor mânuitori ai condeiului din Bârlad),  să trimit domnului Oprea N.Ion un text de proză pe o temă dată. Era vorba despre dragoste. Am intocmit un eseu în care am vorbit despre dragostea creștină ce poartă numele “Dragostea ca libertate”. Am așteptat cu nerăbdare cartea a cărei apariție m-a bucurat. Am achizitionat-o și după ce am citit cu interes cele două volume, am considerat cartea foarte utilă pentru elevii și am donat-o Bibliotecii Stroe S Belloescu.
Am contribuit cu un poem intitulat “Acasă” și la urmatoarea carte colectivă pe o temă data (“Dorul de acasă”) pe care am găsit-o la Centrul Eminescu și am citit-o prin bunăvoința domnișoarei responsabile.
Primind aproape în fiecare lună Antologiile la care am contribuit cu texte de poezie și proză, mi-am format o părere clară despre acest fel de carte. Dacă la cele mai multe dintre ele autorii, pe lângă texte de poezie și de proză contribuie și material plătind contravaloarea câtorva cărți (câte se stabilește inițial), în cazul Antologiilor domnului Oprea N.Ion cheltuelile cu editarea și tipărirea, le suportă integral din pensia domniei sale,  autorii urmând să achiziționeze cartea dacă doresc.
Găsesc utilă această oportunitate de a fi publicat într-o carte fără a fi cenzurat ( decât de propria conștiință), ori selectat după anumite criterii valorice, atractivă și tentantă atât pentru scriitorii care au volume de autor dar mai ales pentru acei care nu au publicat deloc, ori au făcut-o în reviste tipărite sau on-line. Comuniunea din aceste Antologii crează posibilitatea de a fi observat și de ce nu remarcat, aparitia unui autor chiar anonim în multe altfel de cărți dându-i  șansa dacă „are condei să fie cunoscut și recunoscut de un număr foarte mare de cititori.
De asemenea publicarea unor fragmente din volume de autor poate incita cititorul la căutarea și promovarea autorului ori achiziționarea cărții.
Abordarea unor tematicii de larg interes și punerea diferitelor păreri laolată, este utilă pentru elevi și studenți, oferindu-le suficient material tematic, fără a fi necesară citirea prea multor cărți.
Imi exprim admirația pentru toată truda domnului Oprea N. Ion, neobosit în a îmbogăți bibliotecile și pe noi cu multele și folositoarele sale cărți. Îmi permit să-i sugerez ca la următoarele cărti cu autor colectiv, să menționeze că respectiva Antologie apare prin grija dominei sale nu ca autor ci ca responsbil și inițiator de proiect. În felul acesta ne vom simți uniți și recunoscuti în diversitatea scrierilor noastre, ca făcând parte dintr-un întreg, de care cineva se ocupă ca un tată iubitor de fii, însă ne aparține câte puțin fiecăruia dintre noi.
Am primit cu entuziasm următoarele provocări și anume Antologiile Viață, viață” și „Revista culturală formează oameni?” la care voi contribui entuziasmată, cu texte originale deoarece temele propuse mi se par incitante și aducătoare de inspirație.
Prin activitatea sa domnul Oprea N. Ion în cadrul acestui proiect, demonstrează că manifestarea prin scris este o modalitate de a aduce oamenii din locuri îndepărtate mai aproape unii de alții între filele unor  cărți. Fără ambiții sau orgolii personale dăruindu-se cu înțelegere și dragoste de adevărat creștin, demolează încercările unor intelectuali cu ifose de mari critici literari(care în mod eronat consideră că scrisul nu este la îndemâna oricui), de a face o erarhizare după simpatii sau antipatii a celor care indrăznescă să scrie și să publice .
A te manifesta prin artă este un drept al fiecărui cetățean (așa cum este dreptul de a respira). Oricine dorește poate  să se implice în actul creației indiferent de vârstă, studii, simpatie politică ori religiozitate.
Va multumim domnule Oprea N. Ion că existati! Ne molipsiti de entuziasmul dumneavoastra. Să aveti viață lungă iar spititul să vă fie veșnic  tânăr.
Dorina Stoica 29 noembrie 2014 Bârlad

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu