duminică, 30 iunie 2013

Sfânta Liturghie la Biserica Învierii din Ierusalim






Sfânta Liturghie la Biserica Învierii

După masa de seară, urc repede în cameră, fac un duş şi mă odihnesc două ore. În fața hotelului ne așteaptă microbuzul. O persoană e fără loc. La noi în ţară asta nu ar fi nici o problemă, aici însă şoferul ne atenţionează iar părintele traduce:
-         Dacă cineva nu renunţă, vom sta în fața hotelului. Aşteptăm. Şoferul nu insistă, și răbdător privește în gol. Noi însă pierdem răbdarea, vociferăm. Timpul trece! Ne uităm unii pe alţii dar nimeni nu vrea să coboare.
-         Voi renunţa eu, am auzit-o pe Mirela, care şi de data asta a dat dovadă de un caracter ales, sacrificându-se pentru ceilalţi.
După ce a coborât, maşina a plecat. Tot drumul nu am scos un cuvânt. Mă simţeam vinovată. Poate ar fi trebuit să cobor eu. Lori m-a liniştit însă spunându-mi că Mirela nu-şi dorea atât de mult să meargă în acea noapte la Sfântul Mormânt unde oricum vom reveni şi mâine la Liturghia prilejuită de Paştele catolic.
Şoferul, obosit şi plictisit, ne-a lăsat să coborâm în parcare, după care grăbit a întors maşina şi a dispărut:
-         Nu ne aşteaptă? Am întrebat mirată.
-         Nu, va veni când îl voi suna dimineaţă să ne ia, mi-a răspuns părintele Sorin Dumitru cel care însoţea grupul .
     Am păşit cu emoţie pe drumul pietruit străjuit de ziduri vechi şi umbrit de arcade din loc în loc, străbătut zilnic, an de an de pelerinii care vin de sute de ani să se închine la Mormântul Mântuitorului Iisus Hristos.
La acea oră târzie din noapte doar noi mergem încet, oprindu-ne la locurile ce marchează popasurile pe care le-a făcut Mântuitorul până la Golgota ducând crucea grea în spate. De-a lungul pereţilor una lângă alta sunt tarabe ale comercianţilor evrei închise noaptea. Aflăm că locul acela este permanent supravegheat video. Tineri arabi bruneţi ne îmbie să tragem un fum din narghilea. Pentru mine acest obicei pare ciudat iar invitaţia nefirească.
Bisericile care marchează popasurile sunt închise  urmând ca dimineaţă să reconstituim împreună cu tot grupul Drumul Crucii şi să beneficiem de explicaţiile părintelui ghid Roman. Acesta este drumul pe care îl face orice pelerin ajuns în Cetatea Sfântă a Ierusalimului. Arheologii susţin că nici Via Dolorosa şi nici Golgota nu ar fi amplasate exact pe locurile care le-au făcut celebre în istoria omenirii.
În anul 1990 a fost restaurată Via Dolorosa care astăzi este o stradă comercială. Infrastructura e refăcută iar dalele mari de mozaicuri din perioada romană sunt expuse vizitatorilor.
Coborâm cu emoţie treptele spre clădirea monumentală, sobră dar impunătoare. Curtea este plină de lume iar clopotele bat din când în când, semn că Sfânta Liturghie a început.
Numele de Biserica Învierii, se datorează faptului că Învierea Domnului este temelia, cununa, biruinţa creştinilor.
Biserica Sfântului Mormânt a fost construită în secolul al XI-lea, înălţată de cruciaţi, în locul alteia, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim. Ea adăposteşte: Muntele Golgota şi Mormântul Domnului Iisus Hristos, săpat în piatră. Este locul cel mai important pentru creştini ortodocşi, pentru catolici, protestanţi şi chiar pentru cei de alte confesiuni unde în timpul marilor sărbători şi procesiuni creştine de peste an se adună credincioşii şi pelerinii din lumea întreagă. După răstignirea şi Învierea Mântuitorului, locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt au fost venerate ca sfinte nu numai de către Apostoli şi de creştinii din Ierusalim dar şi de alţi credincioşi creştini de pe cuprinsul Ierusalimului şi al întregii lumi.
Pe vremea Împăratului Adrian aici a fost construit un templu păgân. Acesta a fost apoi dărâmat şi în locul sau a fost ridicat un vast ansamblu de edificii care aveau drept scop păstrarea în memoria creştinilor a ultimelor momente din viaţa Mântuitorului. După Sinodul Ecumenic de la Niceea, în anul 325, împăratul Constantin a construit pe locul unde s-a descoperit Crucea Domnului de către Împărăteasca Elena un edificiu monumental din cele mai de preţ materiale ce existau în vremea aceea. Ele întreceau în frumuseţe tot ce fusese făcut până atunci. Biserica a fost distrusă şi reconstruită de nenumărate ori .
Domul actual datează din anul 1870. Restaurări ample au început în anul 1959, incluzând şi redecorarea Domului, în perioada anilor 1994-1997. Majoritatea popoarelor creştine au contribuit la renovarea şi la înfrumuseţarea ei de-a lungul timpului până astăzi. Printre aceștia la loc de cinste merită amintiţi cu recunoştinţă şi domnitori români.
Sfântul Mormânt este folosit de toate trei bisericile (creștin-ortodoxă, ortodoxă-coptă şi catolică). În faţă clădirii masive se afla curtea unde se adună grupurile de pelerini și vizitatori. În jurul clădirii principale se pot vedea paraclise ale ortodocşilor, armenilor si copţilor. Pe uşa de la intrare numita „poarta sfânta” citim următoarele cuvinte: „Închinătorule, intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de lumină” şi „Intraţi, în curţile Domnului, în mormântul dătător de viaţa, unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte Lumina cea binecuvântată”.
Ne oprim lângă coloanele fisurate în partea de jos. Părintele ne povesteşte că într-un an, ortodocșii, neavând cu ce să achite taxele impuse de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt au rămas  afară așteptând. Sfânta Lumină, care coboară în fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt numai la ortodocși. Aceasta  a ieşit prin aceste coloane lăsând urmele pe care le poate vedea oricine.
Intrăm în Biserică şi ne oprim lângă piatra de culoare roşiatică  numită „Piatra ungerii” acoperită din belşug cu mir de nard pe care credincioşii îl varsă aici în semn de aducere aminte pentru ungerea cu mir a trupului Mântuitorului atunci când Iosif din Arimateea şi Nicodim i-au așezat trupul după ce l-au coborât de pe cruce. „Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Acolo l-au pus pe Iisus, pentru că  mormântul era aproape".
Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care şi el era un ucenic al lui Iisus. Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea. Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă,şi, prăvălind o piatră  mare la uşa mormântului, s-a dus.” (Matei 28, 57-60). 
Impresionantă este mulţimea de candelele frumoase şi foarte mari de deasupra Pietrei Ungerii. Pe peretele din faţă îţi atrage atenţia un mozaic în culori vii ce prezintă scena descrisă în Evanghelia pe care am citat-o mai sus. Ne aşezăm în genunchi şi sărutăm piatra netezită de mângâierile credincioşilor şi spălată cu lacrimile lor. Ne ungem fruntea şi mâinile cu mirul cu nard ce o acoperă.
    Sfântul Mormânt cuprinde anticamera pietrei ridicate de îngeri la Înviere şi camera Mormântului. În fiecare noapte aici se săvârşeşte prin rotaţie între confesiunile ortodoxe Sfânta Liturghie. Participarea la Liturghia de noapte în acest Loc Sfânt este o experienţă duhovnicească anevoie de descris și de neuitat.
Aici se află singurul altar din lume unde credincioşii pot intra şi înainte dar şi după săvârşirea Sfintei Liturghii. Mormântul Domnului este proscomidiarul iar drept Sfântă Masă slujeşte piatra ridicată de îngeri. Prin aceasta, actul sacru liturgic devine extrem de real şi de palpabil de parcă te-ai întoarce în timp. Fără a fi preot sau călugăr, fără a avea importanţă dacă eşti bărbat sau femeie, dacă eşti matur sau copil, creştin sau nu, intri în Sfânta Sfintelor, o atingi şi laşi o lacrimă acolo în Altarul altarelor Bisericii. Această experienţă unică te marchează profund şi iremediabil. Dacă până atunci, conştienţi sau nu, înclinăm spre un simbolism liturgic, argumentat deseori de lecturi teologice, acum suntem martorii temeiului real, concret al credinţei.
În locul acesta atât de aproape de Hristos îmi plec capul pe piatră și-l simt real om prin durere, dar mai ales Dumnezeu prin puterea mântuitoare. Ne desprindem cu greutate, nutrind speranţa că ne vom întoarce într-o zi aici, dacă nu în timpul vieţii măcar atunci când sufletul va fi călător fără trup prin locurile văzute în vremelnica viaţă pământească.
Părintele ne spune să ne grăbim deoarece la locul numit Muntele Golgota sau Dealul Căpățânii acolo unde a fost înălţată Sfânta Cruce va fi lume multă. Am urcat scările abrupte pentru a ajunge la Paraclisul catolic zidit pe piatra Muntelui Golgota. În mijlocul altarului principal este fixată în crăpătura stâncii o Cruce. Tot aici mai este un altar ce marchează dezbrăcarea de haine şi pironirea pe Cruce a Mântuitorului Hristos.
Ne aşezăm la rând pentru a ne închina acolo unde se spune că ar fi fost înfiptă Sfânta Cruce. În imediata apropiere este o icoana a Sfintei Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi o sabie văzând pe Fiul ei iubit răstignit între tâlhari. Aici se află Sfântă Masă a altarului unde zilnic se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Ceva mai jos sunt nişte panouri transparente sub care e Stânca Golgotei ce este crăpată de cutremur. Atingem această stâncă printr-un orificiu din metal prețios despre care aflăm că a fost donat de domnitorul român Şerban Cantacuzino şi privim scenele înfăţişând Drumul Crucii până la Golgota sau “Locul Căpăţânii”. Sub sticla groasă ce acoperă o porţiune din stâncă se poate vedea piatra înroşită de sângele Mântuitorului. Coborâm prin partea opusă şi ne întoarcem la Capela Îngerilor. Tocmai se rosteşte rugăciunea împărătească “Tatăl Nostru” în limba română și în alte limbi.
La intrarea în Sfântul Mormânt, în partea dinspre răsărit, se află icoana Învierea Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinam, Sfântului Domnului Iisus”, iar în partea superioară alte inscripţii ale Învierii: "Toţi credincioşii să se închine ţie mormânt primitor de viaţă, că a fost îngropat în tine şi a înviat cu adevărat Hristos Dumnezeu”, şi: „Cei care negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul lui Hristos, învăţaţi că  a murit, şi a înviat din nou, trupul dătătorului de Viaţă, spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în care nădăjduim." La fel ca şi la Piatra Ungerii mulţime de candele foarte mari şi deosebit de frumoase sunt aşezate deasupra intrării, în Capelă. După ce credincioşii se împărtăşesc mergem de luăm sfânta anafură pe care o dă un preot ortodox ceva mai spre mijlocul bisericii, acolo unde se află catedrala ortodoxă Biserica Învierii ce aparţine numai ortodocşilor. Aici se săvârşesc zilnice după rânduială slujbele, la care de obicei participă sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un candelabru care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului de aceia se mai numeşte şi Buricul Pământului. Gustăm câte o bucăţică din anafura primită, restul o împachetăm pentru a duce şi celor de acasă.
Ne adunăm în jurul părintelui Sorin Dumitru care ne anunţă cu bucurie că este deschisă Camera Tezaurului ce se află sub Sfântul Mormânt. Coborâm aşadar cele câteva trepte şi ne aşezăm la rând în camera plină până la refuz de lume. 
Grupurile de pelerini intră câte zece în camera unde se află lemnul Sfintei Cruci montat pe o altă cruce metalică. Tot aici se găsesc sute de Sfinte Moaşte ale Sfinţilor din Sinai şi ale altor sfinţi nevoitori în pustiu. După mai mult de jumătate de oră de aşteptare, timp în care am ascultat murmurul mulţimii ce se ruga în diferite limbi, am intrat în locul acela special îmbrățișând cu lacrimi de recunoştinţă şi de bucurie lemnul Sfintei Cruci.
 Aş fi vrut să îngenunchez şi să mă rog măcar câteva minute, dar din păcate timpul era limitat aşa că am înconjurat camera unde în vitrine erau expuse sute de Sfinte Moaşte, frumos mirositoare şi plăcute la vedere, comori nepreţuite, dovezi materiale ale nemuririi, din care prin atingerea ne-am împărtăşit şi noi. Dacă slujba Sfintei Liturghii şi explicaţiile părintelui le-am putut înregistra şi filma cu telefonul mobil sau pe reportofon, aici în camera Tezaurului nu avem voie să filmăm nimic. Ne conformăm mulţumindu-ne să privim, să atingem şi să sărutăm comorile din această încăpere.

Timpul a trecut foarte repede, s-a făcut ora patru dimineaţa, şi este vremea să plecăm spre hotel. Mergem pe jos până în parcarea din exteriorul Cetăţii Ierusalimului, de unde părintele sună şoferul maşinii pentru a veni să ne ia. Maşinile sosesc una după alta, grupurile de pelerini pleacă, dar maşina noastră întârzie. Îmbrăcată subţire simt din plin răcoarea nopţii. 
Dacă ziua este foarte cald, noaptea temperaturile pot scădea până la câteva grade astfel încât ai toate şansele să răceşti zdravăn ceea ce mi s-a şi întâmplat. În cele din urmă apare maşina mult aşteptată. Mă urc repede să mă încălzesc deoarece tremur zdravăn de frig. În maşină e cald şi până la hotel mă ia somnul. În spatele maşinii aud din ce în ce mai slab hohote deşănţate de râs. “De ce-or fi aşa veseli?” mă întreb între somn şi  trezire când coborâm din maşină. În cameră am intrat îmbrăcată sub pilota călduroasă pentru a nu pierde nici un minut din cele două ore de somn.
Ca şi cum aş fi dormit toată noaptea, mă trezesc plină de energie, veselă şi gata de a începe penultima zi a pelerinajului.

Dorina Stoica
Din cartea „De Florii în Țara lui Iisus” editura Sfera Bârlad 2013