marți, 12 februarie 2019

M-am născut de ziua mea




Dărâm gardurile
las iarna să  emigreze,
deschid geamurile,
opresc ceasurile.

Poftesc la masă prietenii
din zodia pești, arunc la coșul
de gunoi secundele expirate.
Sunt vie și peste pomii
abia înmuguriți se așterne
un cer nou și un nou anotimp.

De ziua mea închid
conturile de pe spații virtuale
desprind degetele
de pe tastaturi, croiesc
o zi lungă, o noaptea scurtă
și un zâmbet larg.

Mă deschid într-o nouă carte,
înviez într-un nou poem.
Mă înalț la cer cu aripi țesute
din cuvinte,
de ziua mea…
(Dorina Stoica)


luni, 4 februarie 2019

Comentariu de Constanța Abalasa Donosa ” Timpul ce îmbătrânește în mine ”, este o carte de poezii a poetei Dorina Stoica.



Constanța Abalasa Donosă 


” Timpul ce îmbătrânește în mine ”, este o carte de poezii a poetei Dorina Stoica. Cartea a apărut la Editura grinta din orașul Cluj-Napoca, în anul 2018, cu prilejul sărbătoririi Centenarului. Autoarea mărturisește încă de la început: ” În an Centenar, îndrăznesc să-mi doresc o Românie care să vindece răni, nu să le provoace! ”  
Poezia din această carte ” Timpul ce îmbătrânește în mine ”, are un caracter cu totul special: încă din primii ani de școală ai copilăriei, determinată în bună măsură de toate evenimentele care i-au schimbat viața iremediabil și biografia Domniei Sale.  
” Șase-zeci și șase de ani de zile  
și de cuvinte, ca șase-zeci și șase  
de secunde au trecut  
monitorizată de Dumnezeu despre  
care nu se preda nimic în școală.  
Pe limba cu graiul de lemn,  
cuvintele erau  
ale celor ce ne hrăneau cu  
alimente raționalizate, pe cartelă,  
ca să  putem construi o  
țărișoară rotundă,  
transfăgărășeană și transalpină  
cuminte, cu păduri virgine  
și ape minerale curate, nepoluate,  
pe care nimeni nu le închidea în peturi  
cu eticheta ” Izvorul Minunilor ”,  
Cu plaje însorite cu nume de planete  
unde clasa muncitoare, bătrânii de azi,  
își bronza pruncii an de an,  
aproape gratis, pe bilete de la sindicat.  
Tot în graiul acela de lemn creșteau  
lanuri întinse de grâne aurii,  
pictate cu maci sângerii și cu albăstrele.  
Din graiul de lemn  
cu tonul ridicat s-au înălțat  
hidrocentrale, canale și o Casă.  
A poporului?  
- Cuvintele mele erau -  
Fără toate aceste cuvinte Dorina Stoica, ar fi rămas un cititor de poezie, sensibil, poate avizat fără a face din poezie o profesie coordonată a propiei existențe, deși o face cu mult profesionalism. Debutează în anul 2008 cu prima sa carte ” De la poezie la rugăciune ”, reeditată și adăugită la poezie religioasă în anul 2010. Poezia Dorinei Stoica este o conotație ce își încearcă dreptul la posteritate . Și de mă gândesc bine la poezia religioasă a poetei, poezie pe care am reușit s-o cunosc prin citire și re-citire, ajung la concluzia unor cuvinte definitorii ale Sfântului Ioan Gură de Aur în scriierile sale: ” Nu trebuie să ne înfricoșăm de nici o nenorocire omenească, ci doar de păcat; nici de sărăcie, nici de nișcaiva neputințe, nici de ocări, nici de umilințe, nici de moarte, fiindcă aceste nenorociri sunt numai cuvinte. Și acestea nu au nici o realitate pentru cei care trăiesc pentru Împărăția Cerurilor. Singura nenorocire adevărată în această viață este a-L supăra pe Dumnezeu ”. Dorina Stoica, prin scrierile sale și prin rânduiala de zi cu zi, nu a supărat nici semenii, dar nici pe Dumnezeu! Dimpotrivă, este un vrednic creștin. Consider poezia religioasă pe care a scris-o, cât și pe cea prezentă în această carte a scrieri definitorii pentru Dorina Stoica, pe care le numesc importante.  
” Peste amintiri se întinde noaptea,  
mă învelesc în pătura veche.  
Prin găuri făcute de molii  
privesc luna. Adorm.  
Mama începe de la un metru cincizeci  
și crește, tot crește până mă întrece.  
Ochii ei înverzesc în fiecare primăvară.  
Noi două nu ne-am înțeles niciodată!  
M-am făcut mare, mamă!  
În mine îmbătrânește timpul,  
picioarele învață pantofii noi să meargă.  
Supărată plec întotdeauna prima.  
Cu plânsul în bagaj călătoresc.  
Poposesc la câte o mănăstire.  
Mă rog pentru iertare. El mă iartă  
” Precum și noi iertăm greșiților noștri.”  
- Timpul ce îmbătrânește în mine -  
În ce mă privește, poezia Domniei Sale, este atât de accesibilă oricărui cititor aflat cu ochii în paginile cărților scrise. Chiar de nu are referințe critice de la critici celebri, sau nu este publicată în gazete literare de elită pentru imaginea poetei, poezia cuprinsă în ultima carte ” Timpul îmbătrânește în mine ”, m-a dus la un punct de vedere rezumabil: poezia sa a rezultat dintr-o mare iubire pentru aproape, pentru Dumnezeu; dintr-o mare nevoie de comunicare cu sine, cu apropiații și cu restul lumii. Poezia sa are sensuri și nuanțe expresive greu definibile sau chiar de necuprins în cuvântul obișnuit. Dorina Stoica are un interior plin și bogat, o experiență rară a tatonării mentale a ilimitatelor spații cosmic a presimțirii transcendentului.  
” Era moale când soarele  
se retrage ostenit spre apus.  
Înfloresc buchetele de luceferi.  
Luna plină, roșie, tavă cu jar  
încinge mințile poeților.  

Cu sufletul deschis  
ca scorbura unui copac secular  
mă pierd printre stafii și năluci.  
Poezie, cale îngustă amăgitoare  
șovăielnicii pași unde mi-i duci?  
- Cale îngustă -  
Astfel scrisul și expresia poetică, au devenit modul de a depăși condiția insuficientă a vieții commune, domestice. Poezia Dorinei Stoica, induce aspirații, sensul autodepășirii însoțite de trăiri emoționale, calme de o caldă feminitate. Este în poezia sa, un sens general al devenirii: regnurile schimbă reguli de valori între ele, timpul curge și îmbătrânește în poetă între simultanietăți – imposibile în lumea reală și simboluri ce conduc spre veșnicia creștină ( Poeziile: Sărbătorile mele de iarnă, Șarpele casei, Transcedență, Travaliu, Poezia ca
o umbră ).  
” Cred într-unul, Poet Național,  
Mihai Eminescu,  
Domn al cuvântului  
mai presus de cuvânt,  
Poet ” al tuturor  
celor văzute și nevăzute ”,  
Născătorul poeziei românești.  
Care s-a zămislit  
din oameni credincioși,  
din apa limpede a izvoarelor  
din munții Carpați,  
din Harul divin,  
din oase domnești  
de Sfinți Părinți  
pe plaiurii mioritice.  
Poet adevărat,  
cuvânt din cuvânt românesc,  
vers cu sunet de nai și culoare  
cerească de floare albastră.  
Adânc precum  
lacul codrilor de-aramă,  
de luceferi mai sus,  
mai presus!  
” Cel de o ființă ” cu poezia  
din care ne adăpăm  
toți însetații de frumos,  
” s-a pogorât din ceruri ”,  
” s-a întrupat și s-a  
făcut om ” și poet  
cu nume de înger.  
L-au răstignit  
și încă-L răstignesc,  
” Întru iertarea păcatelor ”  
acestui popor.  
Va sta pe tronul slovei  
” să judece viii și morții ”,  
” închinat și slăvit ”,  
” va învia ” întru  
cuvânt românesc,  
pentru a noastră înveșnicire.  
Amin, Amin.  
- ” Crezul ” pentru Eminescu -  
Întreaga poezie a Dorinei Stoica, este o stare de vitalitate orientată benefic și experimentată prin cuvinte cu calmul natural ce poate exista întotdeauna într-o persoană cu multă credință. Cea mai evidentă lecție în poezia sa este aceea că nu există rupturi între lucrurile mari și cele mici ale acestei lumi în care ne învârtim, ci numai că va trebui să facem efortul să-i particularizăm poezia care o reprezintă cu cinste. Restul îl așează timpul, cum speră fiecare cu activitatea sa creativă.  
…………………………………………  
” În palmele mele  
înfloresc și se trec  
ghioceii, trandafirii,  
regina nopții, crinii  
crăițele și crizantemele.  
E atâta viață  
și atâta moarte  
înlăuntrul meu.  
- Anotimpuri -  

4 februarie 2019,  



marți, 29 ianuarie 2019

Cum am devenit microbistă (parodie)



Primul bărbat de care am fost cerută în căsătorie
era extrem de plictisitor!
După ce mi-a dăruit o ciocolată amăruie,
care s-a topit în geantă și mi-a murdărit
buletinul de identitatate, de nu mai știam
nici cum mă cheamă, nici unde locuiesc,
nici câți ani am, m-a invitat la un club
unde se transmitea în direct un meci de fotbal.
Așa de microbist era, încât nici n-a observat
când am dispărut din viața lui,
cu puțin înainte de a se încheia
Campionatul mondial de fotbal.
Al doilea bărbat care m-a cerut în căsătorie
mă obliga să urmăresc toate meciurile de fotbal.
Când echipa favorită pierdea,
cădea în depresie și nu ieșea de acolo
până ce nu-i povesteam cu lux de amănunte
un meci în care a câștigat echipa pe care o adora.
Al treilea bărbat care m-a cerut în căsătorie,
la prima întâlnire mi-a dăruit un tricou
cu echipa lui preferată și un dicționar cu înjurături.
După ce m-a învățat să scuip semințe corect,
în fiecare duminică mă ducea pe stadion.
Dacă echipa favorită pierdea meciul,
mă punea să îmbrac tricolul
și înjura pe fiecare jucător în parte,
iar la urmă îi trăgea un pumn portarului.
Am fugit după primul meci pe care l-a pierdut
echipa lui preferată.
După ce am împlinit patruzeci de ani
nu m-a mai cerut nimeni în căsătorie
și am devenit microbistă!(Dorina Stoica)




duminică, 27 ianuarie 2019

Acasă?





În blocul acesta cu zece etaje locuiesc
o mulțime de oameni și gândaci de bucătărie.
Pe fiecare noptieră un iPhone,
o tabletă, sau un laptop. Nesomnul tastează
pe rețelele de socializare, pe forumuri
povești de viață, idile.
Unii se ceartă, alții se cupleză, se despart.
Ei și lumea lor virtuală,
tu și lumea ta virtuală,
eu și lumea mea virtuală.
“Acasă”
nu e un dormitor călduț cu pat dublu.
E “acasă” pe facebook,
pe site-uri,
pe reviste,
pe bloguri
începi de “acasă” și ajungi tot “acasă”.
Acasă la tine e iPhone,
tabletă, sau laptop-ul și gândacii de bucătărie!(Dorina Stoica)