miercuri, 17 octombrie 2018

“Cei 7 ani de acasă” nu trebuiesc făcuți la fără fregvență!



Pe vremea copilăriei, când tata era cel care muncea, iar mama casnică cea care creștea 3-5 sau mai multi copii, educația se mai făcea și cu nuielușa. Auzeai adesori spunându-se că „bătaia e ruptă din Rai”. Nu am crezut nici atunci și nu cred nici acum că bătaia poate educa o ființă înzestrată cu rațiune. Acesta este și motivul pentru care nu-mi amintesc să-mi fi lovit vreodată fiul care a făcut desigur, ca orice copil ori tânăr multe, multe pozne ori ne-a pus în situații limită când a trebuit să-l ajutăm pentru a ieși dintr-o încurcătură ori a depăși o dificultate. Spre deosebire de mama care ne-a vegheat atent fiecare pas, noi am lucrat uneori și câte 12 ore, fiind nevoiți să lăsăm copilul în grija unor educatori de la căminul de zi, unde l-am dus de la vârsta de doi ani. Altfel spus, am fost părinți de duminică și de concediu! Totuși, nu am neglijat să-i dăm o educație corectă, altfel spus să beneficieze de cei 7 ani de acasă! Atât noi ca famile cât și colectivitatea (cămin, grădiniță, școală) l-au învățat să salute, să spună mulțumesc, să respecte persoanele adulte, să nu fure, să nu fie violent și să aibă compasiune pentru cei neajutorați, să-și respecte părinții și dascălii.
Deși atunci când au avut loc evenimetele din 1989 copilul era la vârsta pubertății iar noi părinții treceam printr-o perioadă de incertitudini determinate de schimbările lumii în care ne-am format și apoi maturizat, întoarsă pe dos peste noapte, am încercat și am reușit să rămânem oameni demni și părinți corecți. Valorile în care noi am crezut cu tarie  (disciplina, cinstea, moralitatea, corectitudinea, decența), nu au mai fost la loc de cinste, așa cum erau până atunci.  Ne-am străduit să menținem același nivel de educație, conștienți fiind că indiferent cum vor fi timpurile este crucială educația din familie.
Dragoste nu a lipsit niciodată, poate uneori a fost în exces, copilul simțindu-se protejat, în siguranță, acceptând de bunăvoie regulile de comportament nu impuse ci însușite prin exemplul pe care noi înșine i l-am oferit.
Recompense materiale au fost din belșug căci ne-am străduit să nu-i lipsească nimic și atunci când erau vremuri de criză cumplită. Atenți la înclinațiile pe care copilul le-a manifestat, încurajându-l să le dezvolte ori să le abandoneze dacă nu se mai regăsea în ele.
I-am oferit suportul material îndestulător în perioada de studii lăsându-i însă și libertatea de a-și alege un alt drum atunci când cel spre care noi l-am orientat s-a dovedit a nu fi pe placul său. Din umbră am urmărit anturajul, viciile le-am semnalat din timp făcându-l să înțeleagă că acestea îi pot distruge viața chiar înainte de a o începe. Ușa casei a fost larg deschisă prietenilor astfel încât să avem posibilitatea de a ști cine sunt ei și cum se comportă.
Nu știu dacă am fost cei mai buni părinți, sunt convinsă că există alții cu mult mai eficienți dar, pot spune cu certitudine că ne-am făcut datoria. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă la rândul nostru nu am fi avut părinți credincioși, care au cunoscut dar și respectat atât legile divine cât și cele ale societății, ce ne-au format să devenim adulți educați, responsabi și morali. Nădăjduim că se va perpetua aceiași bună educație și asupra generației următoare. Și dacă este așa nu avem motive a ne teme că în viitor se va trăi haotic, primitiv și brutal!
Toată această pledoarie pentru o educație sănătoasă am făcut-o pentru a  sublinia ideea că o societate în care părinții, școala și societatea nu sunt indifernți la educația copiilor nu  poate fi sortită pieirii.
Asistăm astăzi la o degradare vizibilă a ideii de familie, o mare lejeritate în ceea ce privește pregătirea pentru viață a tinerilor vlăstare, o degradare a respectului pentru mama, familie, țară. Părinți care pleacă în alte țări pentru a câștiga bani lăsându-și copiii în grija bunicilor fac un mare deserviciu viitorului nu numai al copiilor lor, dar și a celor ce vor veni de pe urma lor. Chiar dacă acestor copii nu le va lipsi nimic din cele materiale, lipsa părinților, chiar și a unuia singur va face răni grave în sufletul lor îi va destabiliza emotional și afectiv, dezorientându-i, vor crește ca niște oameni fără țară, fără identitate clară.
Din păcate societatea actuală se îndreaptă într-o direcție pentru mulți îngrijorătoare oferind poate prea multă libertate prost aplicată, prost înțeleasă.
Călătoresc cu mijloacele de transport în comun și mi se întâmplă adeseori să mi se ofere locul atunci când este aglomerat. Coeficentul de educație devine atunci vizibil pe grupe de vârstă! Arareori fac aceasta tineri până în 20 de ani. Concluzia se trage singură!
Acum când sunt la pensie și port de grijă mamei care este trecută de 90 de ani îmi pun tot mai des întrebarea: dacă Dumnezeu îmi va da mie și soțului ani mulți, fiul pe care l-am educat asa cum m-au educat și pe mine părinții va respecta porunca a cincea ce spune “Cinstește pe tatal tau si pe mama ta, ca să-ti fie bine și să trăiești ani multi pe pamântul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție” (les. 20, 12)?.
Desigur, nu depinde totul de noi, deoarece sunt direcții ce vin din alte conjuncturi europene sau chiar mondiale, însă sănătatea unei națiuni, a unei comunități mai mari sau mai mici, depinde până la urmă de ...”cei 7 ani de acasă”!
Și pentru că scrierea acestor cateva rânduri m-a întors în timpul copilăriei mele cu o mama harnică, rupătă de muncă și un tată sever până la duritate, voi adăuga acestui text un poem scris prin ceața unor lacrimi de aducere aminte!
Maci și albăstrele i se închinau
Pe bătăturile din palmă munca i-a desenat  o casă din chirpici
și o grădină cu pomii fructiferi, flori și butuci de vie nobilă.
spatele are acum forma dealului cu fântâna în care s-a înnecat cerul,
de unde căra apă.
cele două găleți ruginite udau marginile cărării.
în fiecare dimineață de vară,
maci și albăstrele o așteptau îmbobociți, ca să-i înflorească.
tata o înjura când era acasă, de zeci de ori
pe zi. mama gândea “Doamne Iisuse Hristose, miluiește-mă”.
uneori o “mângâia” cu palma grea, nu din răutate,
ci doar ca să nu uite că el este cel care aduce banii în casă.

noi trei stăteam, la răcoare vara.
jucam țomanap-ul cuvintelor din ziarele puse în geamuri.
dejghiocam porumb, scărmănam lână și strujeam pene,
pe rând citeam tare din carțile lui Joules Verne, iarna.
mama nu avea timp de mângăieri sau vorbe drăgăstoase.
“copiii trebuie sărutați doar în somn,
iar bătaia e ruptă din rai.”
asa citea ea în cartea lui makarenku.
eu primeam cel mai des, bucățele din zdreanța aceea de „rai”
de fiecare data, în gând îmi propuneam să nu-i mai iubesc.
uitam însă când căpătam două cuburi de zahăr cubic, în plus.

baiatul acela, doi ani la rând repetent,
pe brațe și piept își tatuase numele meu într-o inimă însăgetată.
nu făcea nimic rău, ducea doar servieta cu viitorul meu în ea,
când mă conducea de la școală până aproape de casă.
tata avea o curea pe care își ascuțea briciul de bărbierit.
era groasă, lustruită pe o parte și aspră ca el, pe cealaltă.
“iubești?” m-a întrebat într-o seară când a adus mobila de bucătărie,
bufetul și masă cu planșetă pentru colțumași.
Am șoptit: „nuuu” iar în gând am țipat: „nu da, tată, nu da!”
cureaua a mușcat din  carne mai sus de genunchi.

tata și-a găsit o gazdă ieftină undeva, în cer.
mama e din ce în ce mai copil.
nici un copil nu crede că bataia e ruptă din rai.
DORINA STOICA.


duminică, 7 octombrie 2018

Suntem dezbinați!



Astăzi România arată ca o zdreanță,
o sfâșie cum vrea fiecare.
Îngropați în gunoaie
rezistăm, rezistăm!
Vrem toleranță dar nu ne tolerăm.
Suntem ocupați, importanți, știitori, cerem ca
totul să fie la liber, permis,
nimic nu mai trebuie
interzis!
În anul în care se împlinesc o sută de ani
de la Unirea cea Mare mai dezbinați
ca o turmă în care,
fac legea lupii în piele de oaie!
Pentru un tânăr e rușinos
să fie creștin,
să nu bea,
să nu se drogheze,
să nu fumeze,
să fie familist.
Nu se mai vede gâul de-atâția mărăcini,
nu mai mirose floarea ascunsă printre spini!
Înainte de-a vorbi despre iubire,
învață a iubi pe om și-a urî păcatul.
Înainte de a vorbi despre iertare,
iartă-ți dușmanul și roagă-te pentru el.
Haideți să privim o clipă la Cer.
Astăzi e la fel de senin și albastru
pentru fiecare.
De ce i-atât de multă vrajbă între noi
și-atât de puțină iertare?(Dorina Stoica)

vineri, 21 septembrie 2018

Să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!



Cine ne-a zămislit, căci puteam să nu fi existat niciodată?
Cine ne-a dat lumea în care trăim, cu toate cele de trebuință?
Cine ne dă sănătatea şi putere să muncim și să ne creștem copiii?
Cine ne trezește de dimineață și ne dă somnul spre odihnă?
Cine trimite ploaie spre rodirea câmpurilor și umple copacii de roade?
Să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, căci El este dătătorul tuturor bunătăţilor! Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Pentru toate mulţumiţi, totdeauna mulţumiţi, căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Iisus Hristos spre voi” (1 Tesaloniceni 5, 18).
Ceea ce suntem și ce avem, datorăm în mare parte altora, de aceea recunoştinţa este necesară și se cuvine a o avea orice om din acestă lume. Cel dintâi căruia se cade a-i mulțumi este Dumnezeu iar apoi părinților care ne-au făcut, ne-au educat și ne-au dat lumii oameni, apoi celor care ne-au învățat, profesori, îndrumători spirituali, preotului, care ne-a botezat, cununat, născut duhovniceşte şi poartă grijă de mântuirea noastră și în general tuturor binefăcătorilor.
Dar există și o mulțumire mai presus decât toate mulțumirile, greu de împlinit, greu de înțeles, dar plăcută lui Dumnezeu și anume aceea de a mulțumi și atunci când suntem în grea suferință bolnavi, când avem pierderi, neîmpliniri, eșecuri, când suntem nedreptățiți ori prigoniți, căci toate sunt lecții pe care Dumnezeu în marea sa bunătate ni le predă, ca să devenim mai credincioși și mai înțelepți. După cum zice psalmistul David,(Ps 117) “Certând m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat”
Mulţumire deci, lui Dumnezeu, întotdeauna pentru toate, aceasta este voia Lui pentru noi oamenii! În permanență Dumnezeu îşi revarsă bunătatea peste creația Sa, ne dăruieşte tot binele. Fără de El nu putem face nimic, fără el nu răsare nici soarele și nici noaptea nu vine, nici nu ne naștem și nici nu murim spre Înviere fără voia Lui, motiv pentru care recunoştinţa și mulțumirea faţă de Creeatorul suprem trebuie să fie continua și foarte sinceră. Fără doar și poate lui Dumnezeu îi este plăcută rugăciunea de mulțumire pe care i-o aducem pentru toate câte ne dăruiește în permanență, deși nu are trebuință de ea, căci El este izvorul milostivirii și al bunătăților, cel mai mare folos din acesta îl avem însă noi, acei care o i-o adresăm căci ea se întoarce în noi și ne umple de Duhul Sfânt!
Asemenea binefăcătorilor înțelepți și înduhovniciți ce nu așteaptă să li se mulțumescă și chiar se ascund de lume după ce au făcut o faptă bună, Dumnezeu nu ne cere recunoștința, deși o merită cu prisosință la fiecare respirație a noastră de cu zorii unei zile și până-n zorii altei zile, din viața cea trecătoare aici, pe Pământ. Așa după cum tot Psalmistul ne spune „Tu eşti Dumnezeu şi bunătăţile mele nu-Ţi trebuiesc“(Ps 15). Căci toate sunt făcute de către Ziditor și noi dintr-ale Lui I le aducem, precum auzim la Sfânta Liturghe “Ale Tale, dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate” De aceea şi Mântuitorul în Evanghelia celor zece leproși mustră pe cei nemulţumitori: „Oare nu zece s-au vindecat, dar ceilalţi nouă unde sunt?“, apoi răsplăteşte pe cel recunoscător. „Du-te, îi zice, credinţa ta te-a mântuit.“ Pe lângă vindecarea de boală îi dă şi încredinţarea mântuirii.
Câtă bucurie este în inima creștinului care trăiește duminică de duminică Sfânta Liturgie, care se împărtățește cu Sfintele lui Hristos Taine,  iar apoi mulțumește pentru aceste bucurii, din care se înfruptă! Nefericiți sunt acei care au fost botezați, au adunat mulțime de ani și multe bogății și nu au gustat din mângâietoarea Sfântă Euharistie! Zadarnic au colindat lumea întreagă, zadarnic au avut parte de îndestulare în case luxoase, de haine scumpe, de mâncăruri rare, de toate ale trupului, dacă nu au aflat Taina din Sfântul Potir în care Iisus Hristos ni se oferă la fiecare Sfântă Liurghie îmbogățindu-ne, cu adăugirea Harului Său.
La rugăciunile particulare de seară să mulțumim lui Dumnezeu, la trezirea din somn iar să-I mulțumim. Eu așa mulțumesc în fiecare zi pentru toate cele bune, sau mai puțin bune, în odaia mea, în fața sfintelor icoane, acolo unde rugăciunea mi se face poezie iar poezia rugăciune. Mângâietorul Iisus Hristos vine în inima mea și îmi dăruiește pacea și Harul Său.
/Iti multumesc, Doamne!/
Îti multumesc azi, cã sunt pentru ziua de mâine,/ Îti multumesc pentru cã am pe masã o pâine,/ Îti multumesc pentru stropii de ploaie,/ Pentru fructe, pãsãri, flori,/ Pentru soarele care rãsare în zori,/ Pentru cerul cu licãr de stele,/ Pentru toate zilele vietii mele,/ Pentru firul de apã izvorât din fântânã,/ Pentru harul ce-mi poart-a mea mânã,/ Pe-arcus de vioarã, pe pânzã, pe piatrã,/ Pentru versul ce curge din mine spre Cer./ Multumesc pentru omul blajin si sincer,/  Multumesc pentru haina pe care o port,/ Pentru tot ce mã doare si totusi support./ Îti multumesc pentru cântecul de pãsãrele,/ Pentru toate încercãrile vietii mele./ Multumesc pentru Pruncul Iisus/ Ce din Fecioara Maria, în iesle se naște,/ Îti multumesc cã ai Înviat/ și te-ai Răstignit pentru noi în noaptea de Paște.// Am atâtea lucruri pentru care sã-ti mulțumesc,/ Cã n-ar fi de-ajuns o mie de ani sã trãiesc (Rugăciune publicată în cartea “De la poezie la rugăciune” Dorina Stoica Editura “Sfera” Bârlad, 2009)






sâmbătă, 8 septembrie 2018

Anotimpuri



În fiecare noapte 
caut locul unde am plâns.
În fiecare noapte
caut locul unde am râs,
unde am iubit, m-am rugat.


Mă culc vară, 
mă trezesc toamnă.
Îmi cad frunzele,
mă fac iarnă.
Spag între dinți tăcerea.


În palmele mele 
înfloresc și se trec
ghioceii, trandafirii,
regina nopții, crinii
crăițele și crizantemele.


E atâta viață
și atâta moarte
înlăuntrul meu.