duminică, 24 iunie 2018

Tertipuri cotidiene



Niște stele puse pe șotii fac trecătorilor cu ochiul.
Sunt atât de trează încât orașul îmi apare ireal
și mă înțeapă cu toate colțurile străzilor întunecate
prin care haite de câini se împerechează haotic.
Caut cu disperare o pastilă de diazepam.
O turmă de nori stau gata să se prăbușească peste oraș.
Soarele se adapă din fântâni din ce în ce mai adânci.
Matinală îmi scriu fără diacritice viața pe blog, apoi
scot aripile din șifonier. Sunt boțite și mâncate pe alocuri
de molii. Le scutur. În nări înflorește un lan de lavandă.
Cu ochii mijiți, mă privesc în oglindă. Mă văd
din ce in ce mai obosotă. Mi-aș dori să nu-mi mai cadă
toți pixelii în depresie, să nu mai plâng de mila licuricilor
când noapte de noapte îi  strivesc sub tălpile papucilor
din plastic. Încep o nouă zi cu catisme,
icosuri, condacuri, mătănii,
în dangăt de toacă
în sunet de clopot,
cu frenezie,
pănă la os,
până la rană,
până la lacrimă
îmi crește o biserică direct din inimă!
La spitalul de urgentă o mulțime de tinere
stau să nască niște copii ai fricii ce vor plânge
până vor primi o nouă șansă, ori până ce vor
găsi o țară normală și o casă a sperantei.(Dorina Stoica)




duminică, 17 iunie 2018

Femeia cenușie

În fiecare seară,
la oră târzie
prin parcul Eminescu
neobservată trece-o femeie cenușie.
Cu capu-n jos și haina pământie
duce în mână ceva,
prea mare și prea greu,
pășește aplecată
de parcă ar căra, tristețile de-o viață
cu ea.
Să nu-i dai de pomană și nu o ajuta!
Femeia locuiește de mult în lumea sa.
S-ascunde prin biserici
e-o umbra mergătoare.
Nu-i arsă de soare/
nici udată de ploaie/
nu are masă/
casă/
familie/
nici nume/
căci a uitat-o moartea/
de mult/
aici în lume.

Eu o cunosc de-o viață!
Cred că și ea mă știe.
Femeia se hrănește
cu vers de poezie.



https://www.facebook.com/dorina.stoica.338

joi, 7 iunie 2018

Gheorghe Gherghe olteano-moldoveanul ce poartă în inimă un steag tricolor


Scriitorul bârlădean, profesorul Gheorghe Gherghe olteanul zărcoian, neobosit cronicar,  îndrăgostit se pare de istoria meleagurilor moldave de pe valea Bârladului, se ocupă de mulți anii  de istoria satelor îngropate de  timp, reînviază și recompune din cioburi adunate de prin site-uri arheologice sau din propriile căutări prin arhive, istoria unor timpuri de mult apuse. O face cu atâta pasiune și dăruire ca și cum și-ar dori să adune într-un imens muzeu viu toată istoria acestor meleaguri. El petrece mult timp prin arhive având se pare drept scop în viață să nu permită uitării a se aștearne peste locuri și peste oameni.
Cartea pe care mi-a dăruit-o și pe care o țin cu mândrie în mână este îmbărăcată în strai aniversar în cinstea Centenarului Marii Uniri pe care îl sărbătorim în acest an.
Pe prima pagină sunt consemnate cele trei  evenimente legate de Marea Unirea ce este sărbătorită pe tot parcursul anului  2018 și care va culmina cu mult-așteptata sărbătoare de la 1 dec. ce marchează  Unirea Basarabiei cu România. Întitulată BANCA AȘEZĂRILE DE PE ȘES VOL I  cartea are specificat pe aceiași pagină și despre cele trei aniversări legate de Comuna Banca ce vor avea loc în anul 2019.
După cum se cuvine, următoarea pagină este dedicată sponsorilor și anume FĂNEL BOGOS patron SC. VAMBET SRL BANCA și doamnei prof. DOINIȚA GRIGORE care alături de SIDONIA ELENA DIACONU sunt coautorii ce au și trudit pentru apariția și tipărirea acestei cărți.
Memorialistul Ghe.Ghe. “întreține vie memoria noastră față de cultul celor de ieri”(după cum spunea prof GN). Participant la reuniuni, pasionat de arheologie, de istoria veche, de tot ce e legat de lăcașurile vechi de cult, biserici și mănăstiri este inițiatorul și creatorul “Academiei rurale” dar și a unei reviste a satului unde s-a născut pe care o întocmește și apoi o tipărește din banii domniei sale.
Iubitor de adevăr, cu o verticalitate ce poate stârni dușmănii dar și admirații, Ghe. Ghe. este acel care întodeauna va ieși din rând și va spune exact ce nu dorește să audă un anumit auditoriu care astăzi din nefericire este din ce în ce mai prezent în păturile de sus ale puterii. Riguros stiințific în toate lucrările sale, ordonat și coerent  poate uimi atunci când devine sentimental dovedind un evident talent de narator (aici mă refer la cartea “Parohia Zăicoi și neamul meu”, carte pe care am lecturat-o cu mult interes și cu plăcerea de a descoperi un scriitor sensibil și talentat ce ar putea foarte bine scrie chiar și romane de success, dar pe care nu le scrie căci nu ar fi atât de folositore cum sunt aceste monografii pe care le întocmește).
Cartea face parte dintr-un șir (cred că patru) de cărți publicate până în prezent despre Com. Banca, comună de care îl leagă acea perioadă  când a fost profesor, perioadă în care l-am și cunoscut. Pot spune că avem câteva lucruri în comun: scrisul și marea, foarte marea dragoste de adevăr și deloc de neglijat curajul de a-l spune în public.
Am avut privilegiul de a primi din mâna autorului aproape toate cărțile descoperind un intelectual care și-a păstrat însă nealterat și proaspăt sufletul de țăran și de oltean cinstit, franc în exprimare, iubitor de țară, mândru de rădăcinile sale, de neamul său, cu respect pentru păstrarea tradiție, pentru trecut dar și indignat pentru acest prezent decadent în care valorile autentice se diluiază  se globalizează și se pierd. Prin opera sa Ghe. Ghe. duce lupta sa personală cu acești dușmani din umbra, distrugători de identitate nationala, ce vor să îngroape trecutul pentru a înstaura globalismul în care tradiția si specificul național să nu mai conteze ca să se poată impune un soi de dictatură a banului, a libertinajului de orice natură, un simulacru de liberate.
Pragmatic dar și sentimental, pe alocuri agnostic dar scoțând la iveală vechi așezăminte bisericești și monahale din zona comunei Banca precum măn. Pârvești, Bujoreni, Grăjdeni, Ibănești face un important serviciu bisericii dând posibilitatea celor din parohiile despre care scrie să cunoască vechimea și istoria acelor lăcașe de cult ortodoxe.
Pornind de la afirmația lui Nicolae Iorga “…vom avea o adevărată istorie națională, când vom avea o istorie pentru fiecare localitate”  Ghe. Ghe. face de ani buni o astfel de lucrare pentru Bârlad și localitățile din acestă zonă. Să-i dea Dumnezeu sănătate să o poată duce la bun sfârșit.
Îndrăgostit de sat, oriunde s-ar afla el în România motivându-o (dacă e nevoie de o motivare) prin citatul lui Blaga „veșnicia s-a născut la sat” face apel la neuitare prin cuvintele “când vom uita de mămăligă nu vom mai fi români”. Autorul își exprimă o suferință pe care o cunosc din conversațiile cu domnia sa exprimată și în luările de cuvânt cu ocazia unor evenimnte culturale.  “Suntem supuși unui genocid ca neam, genocid acceptat inconștient, tineretul nu se gândește decât la plecare, suntem pândiți de virusul pierzaniei.”…”neamul românesc piere…”.
Ghe. Ghe. pledează vehement pentru principiile creștine, pentru păstrarea lor, “omului îi trebuie atât de puțin ca să trăiască”, omul trăiește spiritual nu numai fizic”, “ trebuie să ne cunoaștem neamul să-i respectăm bucuriile și suferințele, să-l iubim”, “ai noștri sunt în cimitirul satului. Daca mori acasă și vei fi îngropat în cimitirul strămoșilor, sufletul tau nu va rătăci, sufletele celor îngropați îți  vor veni în întâmpinare” ( “Acasă însemnă present, dar cel mai mult înseamnă trecut./ E suma a tot ce în viață am trăit și a tot ce până azi am făcut./ Acasă e locul acela tainic unde cerul se coboară pe pământ./ E bunica, e mama, e tata, e leagănul copilăriei și este mormânt/”)(Acasă de DS) 
 “…cine esti tu în acele străinătăți?  Un eventual răspuns ar putea fi poezia din cartea mea “Pâinea lui Bragi” pe care am publicat-o în 1016 (“…badante în Torino/ femei învățate, educate cu mâinile umflate de la spălat călcat, ridicat/ merg ușor aplecate/ de parcă ar duce în spate/ toți bolnavii de azheimer/ de pe planetă/ ori saci de păcate/ adunate de prin țările Europei/ unde-au plecat după facultate/, (deși întrebarea este retorică!)
Autorul face afirmația măgulitore, onorantă în prefata cartii “avem cel mai frumos steag din lume”, “Dar noi nu vedem ca România este ca un soare?” Comparție mămăligii cu soarele și cu galbenul din steagul tricolor este genială, dureros de adevărată.
Trebuie să recunoștem că există în societatea românească un duh al zavistiei, al dezbinării și  al răutății de marginalizare și chiar excludere a celor care (din ce în ce mai puțini) au curajul de a spune în public adevărul, printre aceștia puțini numărându-se și autorul cărții pe care o prezentăm.
Pe întreg parcursul cărții autorul ne poartă cu meticulozitate de cronicar harnic prin istoria locurilor prezentându-ne descrierea așezării geografice, relieful, hidrografia, solul flora și fauna, căile de comunicatie începând cu neoliticul, continuând cu epoca metalelor, de prin sec 3 până prin sec 8, Valea Bârladului cu pământurile, așezările și locuitorii, ocupațiile, biserica, etnografie și folclor. Continuă cu satele de pe șesul Bârladului   existente dar și cu cele mai vechi, unele disparate, precum și lăcașurile de cult, aspectele demografice dar și neamuri care nu trebuiesc uitate .
Suntem purtați prin istoria ținuturilor moldave. Sunt folosite citate cu impresii ale unor călători străini și cronicari români ai timpului, acestea făcând lectura facilă și plăcută. Devine foarte lesne a înțelege de ce România era socotită țara unde curgea lapte și miere. Iată doar un scurt fragment din carte edificator în acest sens: “Toate satele moldovenești aveau iazuri mari, prisăci. Călătorii străini dar și Dimitrie Cantemir au descris în termeni impresionanți și elogioși îndeletnicirile românilor – ex. Creșterea albinelor: “Locuitorii țării trag foarte multe foloase de pe urma lor , toate câmpurile sunt pline de flori dintre cele mai frumose, mai plăcute iar pădurile dau necontenit hrană îndestulătore ca să-și străngă ceara și mierea. “
Cu toate că aș putea continua pledoaria mea despre acestă carte și autorul ei mă opresc aici,  dar nu înainte de a face o afirmație care nu-mi dă pace de când am închis cartea lui Ghe. Ghe: autorul a vrut să ne sugereze cât de naiv și ușor de amăgit este acest popor atunci când aleargă după “lapte și miere” prin lumea largă când acestea de fapt se găsesc în satul de unde au plecat în pribegie prin lumea largă.
Și vreau sa-i întăresc spusele prin cuvintele mele dintr-o alta poezie “Ne lăsam tara, părintii, sfintii și mergem încolonați să fim servitori în Europa”.
Il felicit pe autor pentru strădanie, pentru curajul de a spune adevărul și pentru toată activitatea sa, dorindu-i multă sănătate trupului, ca să poată servi minții și spiritului spre înalțare și implinirea misiunii sale aici pe Pământ.
Dorina Stoica 6 iunie 2018 

duminică, 29 aprilie 2018

Un domn al cuvântului și un neprețuit prieten al Bârladului, Ion N Oprea


Ion N. Oprea 


Să scriu despre cărțile pe care le-a publicat INO (așa cum îi spun prietenii și are mulți și are buni prin toată țara și nu numai), ar fi un efort inutil deoarece fiecare dintre cărțile sale cuprinde spre final note cu toată opera acestui prolific autor și o listă lungă cu notele de lectură și cronicile despre cărțile sale scrise de cititorii săi, mulți și aceștia și răspândiți prin țară și prin lume. Despre domnia-sa poți citit și pe Wikepedia, acolo unde lesne găsești date despre personalități ale culturii naționale și internaționale.
Harnic și consecvent, abordând diferite genuri literare, navigând ca un temerar pe nesfârșitul internet de unde culege texte reprezentative, potrivite temei abordate, conectat prin email cu mulți autori, domnul INO ține pasul cu realitatea vremurilor pe care le trăiește, spirit tânăr, iscoditor și permanent creator.
Răsfoind cărțile pe care aproape lunar autorul le expediază prin poștă colaboratorilor săi, poți avea în față o oglindă uriașă a lumii în care trăim, cu bune dar și cu rele, un fel de mozaic captivant, util pentru documentariști și nu numai. Cărțile pe care le-a publicat octogenarul ziarist și scriitor ar putea umple câteva rafturi dintr-o mare bibliotecă și sunt material documentar oricărui căutător de informații din domenii umaniste, sociale, literare, artistice, memorialistice, istorice, geografice, politice și chiar religioase.
În anul 1951 domnul Ion Oprea termina cursurile liceului Gheorghe Roșca Codreanu! Eu mai aveam un an până să mă nasc! Parcă nu-mi vine să cred că sunt contemporană cu domnia sa și totuși sunt! Anul acesta minunatul journalist, scriitor și om de omenie a împlinit venerabila vârstă de 85 ani.
Pe mine mă lasă fără cuvinte de fiecare data când ocazional, din păcate atât de rar, domnia sa vine la Bârlad la câte un eveniment cultural. Aspectul fizic ce nu trădează anii, acuratețea simțurilor, vioicinea, erudiția dar mai ales bunătatea, toate acestea la un loc te fac să privești trecerea anilor cu seninătate și fără teama că timpul este dușmanul nostru numărul unu.
S-ar cuveni ca Bârladul să-i dedice un eveniment special și să-l sărbătorească, dându-i considerațiunea pe care o merită din plin. Aș merge mai departe (ofensând poate pe unui, pe alții) considerând că merită titlul de Cetățean de onoare! Consecvent și neobosit, de cele mai multe ori pe banii dumnealui publică autori neconsacrați, scoate din negura vremii personalități culturale, istorice sau religioase aproape uitate dând dovadă de respect pentru om și pentru cuvântul scris, având convingerea că prin munca sa va lăsa celor ce vor urma mărturii ale epocii în care a trait și pe care a reprezentat-o și încă o reprezintă cu cinste. Asemenea vechilor cronicari, însă cu mijloce moderne, cu spiritul mereu treaz de journalist profesionist, scormonește trecutul foarte îndepărtat (fiind pasionat de civilizația dacilor), dar are ochiul mereu atent și simțul critic treaz îndreptat spre contemporaneitate.
Mă încearcă o mare emoție dar și recunoștință amestecată cu imposibilitatea de a dărui și eu măcar prin cuvinte în aceiași măsură în care îmi dăruiește domnia sa lună de lună cărți voluminoase, muncă adunată, efort intelectual dar și spațiu în cărțile dumnealui unde mă publică.
Împătimit istoric al presei moldave în mod deosebit, necunoscut atât cât ar merita și neapreciat la justa sa valoare, Ion N. Oprea merită un loc de cinste în bibliotecile noastre, în istoria literaturii române măcar în calitate de cronicar, dacă nu de scriitor și mai ales merită prinosul de dragoste, prețuire și admirație acum, la împlinirea acestei frumoase vârste. Pot afirma cu multă convingere că poate sta alături de alți jurnaliști și autori  mai tineri egalându-i și chiar putând să-i întreacă.
Scurtul meu elogiu se încheie aici! Am dorit să-i adresez doar un mesaj de suflet, din suflet și să-l asigur că pentru mine este un exemplu de perseverență, de temeritate în a înfrunta vremurile, mereu având condeiul harnic și mintea trează.
Să sărbătorim împreuna prin cuvinte, cu o mulține de cărți în față un om de valoare, un bun creștin, un iubitor de neam și țară, un spirit înalt asemenea multor altor spirite alese pe care le-a dat Moldova mea iubită.
La mulți și rodnici ani să ne trăiești, prietene INO!
Dorina Stoica


marți, 24 aprilie 2018

Cunosc o femeie



Cunosc o femeie
cu mâinile foarte lungi
îndreptate spre semeni.
Trupul ei pare crescut pe o inimă
atât de mare în care încap
toți sărmanii pământului, toți orfanii,
toți copii fără sărbători, fără onomastici
și toate mamele care și-au îngropat pruncii.
Cunosc o femeie
căreia îi crește în fiecare dimineață câte
o pereche de aripi pe care le dăruiește
celor triști și singuri învățându-i apoi
să zboare.
Cunosc o femeie
cu cearcăne-adâncite sub ochii
în care se oglindește un petic de suflet
deschis ca o floare de nufăr,
ca o floare de crin,
ca o floare a florilor,
ca o floare de mai.
Cunosc o femeie atât de frumoasă
ce zâmbind printre lacrimi
este a tuturor și a nimănui, Karmen Suciu.(DS)