Se spune că orice om ce intră la un moment dat în viața
noastră este trimis de Dumnezeu cu un scop anume. Cu doi ani în urmă, mai exact
pe la mijlocul lunii iunie, când erau toți teii în floare, prin intermediul
preotului Sorin Adrian Filimon l-am cunoscut pe acel care a fost, dar nu mai
este, căci a plecat din această lume tot într-o zi de vară, acum câteva zile,
lăsând în urma sa în jur de 1400 de pagini ce au văzut lumina tiparului în
acești ultimi doi ani ai vieții sale, din miile de pagini ale manuscriselor pe
care și-ar fi dorit atât de mult să le tipărească ori să le încredințeze cuiva
pentru ca să devină cărți.
Moartea acestui truditor în ale scrisului, căci nu știu
cum altfel aș putea numi un om atât de preocupat de a citi și a scrie, foarte
puțin cunoscut în Bârlad, deoarece domnia sa, după ce a primit cărțile de la
editura Sfera, cu care a lucrat în tot acest timp, le-a dăruit unor apropiați
și nu a fost câtuși de puțin interesat de a-și face imagine, nici măcar
printr-o lansare de carte ori fiind cooperant în a face un interviu pentru
presă prin care să-l facem cunoscut celor din Bârlad. I-am respectat modestia,
dar acum regret că nu am fost cu mult mai insistentă în a face acel interviu
atunci când era încă în viață.
Din mulțimea de manuscrise pe care mi
le-a arătat în acea zi de iunie am ales a mă ocupa de cartea „Corecta
interpretare a unor practici în Biserica Ortodoxă”, volum realizat în cooperare
cu Ziarul Lumina și având binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte
Ignatie, Episcopul Hușilor, iar ca lector de carte pe pr. Cosmin Gubernat,
consilier Cultural și Comunicații Media al Episcopiei Hușilor. Cartea a avut un
tiraj de 400 de exemplare, din care o mare parte au fost donate Protopopiatului
Bârlad spre a fi date în mod gratuit preoților, o mai mică parte la Episcopie,
iar altele la Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. Pentru truda domniei sale a
primit „Scrisori de mulțumire” atât din partea Protopopiatului, cât și din
partea Episcopiei.
În autograful de pe exemparul ce mi-a fost dăruit de
autor, cu inconfundabilul său scris de mână, Ioan Șt. Pocovnicu mă numește „nașa”
acestei cărți, „mama lui duhovnicească”, deoarece nu numai că este cartea sa de
debut, dar s-au parcurs toate etapele pentru ca legea colportajului să fie
respectată putându-se încadra în categoria cărților de învățătură ortodoxă. O
consider o carte utilă iar gestul de a o dărui se încadează în faptele
milosteniei, căci a făcut-o în mod foarte discret și cu bucuria celui care
dăruiește și nu așteaptă plată ori laude de la oameni, cu nădejdea de a face o
faptă plăcută înaintea lui Dumnezeu și spre folosul oamenilor ce vor să
trăiască ortodoxia corect și mult folositor.
Domnul Ioan Pocovnicu era extrem de grăbit și graba făcea
uneori dificilă, dacă nu chiar imposibilă colaborarea cu domnia sa timp de
câteva zile, după care redevenea calm, blând și extrem de politicos! Pesemne
era presat de timpul ce se scurta cu fiecare zi și orice minunt era important.
Deoarece nu am mai putut să mă ocup de următorele manuscrise după cum i-am
promis, i-am recomandat-o pe profesoara Emilia Bîrgău care, cu un efort
însemnat, căci avea și sarcini de serviciu, i-a tehnoredactat cartea „Comori în
cer”, două volume cuprinzând 717 pagini de memorii, amintiri, unele romanțate,
poze de familie, documente, scrisori, un adevărat jurnal de viață cu bune și cu
rele, cu împliniri, căderi, bucurii, dar mai ales cu pagini multe despre
religia ortodoxă, despre rude, prieteni, oamnei deosebiți sau obisnuiti ce au
trecut prin viața sa și pe care i-a considerat demni de a fi amintiți în carte.
„De la nihil, la nihil sine Deo”, așa a fost viața
doamnului Ioan Șt. Pocovnicu după cum bine a sintetizat prof. Emilia Bîrgău în
titlul eseului ce prezintă cartea de memorii intitulată „Comori în cer“. ,,Autodidact,
spirit competitiv, cu o modestie izvorâtă din smerenie, fin observator al
realităților contemporane, trage un semnal de alarmă cu privire la ignoranța
din societatea contemporană. A încercat
să scoată în evidență frumosul din om,
din lume și din viață în contradicțe cu anomaliile cu care se confruntă
societatea actuală cu scopul evident de conștientizare a acestora de către cititori și de ameliorare
a lor. În cele două volume dezbate și subiecte cobtroversate precum: evoluționismul,
spiritismul, homosexualitatea, incestul, sectele neoprotestante, ecumenismul,
misterul morții lui Eminescu etc.” (prof. Emilia Bîrgău)
Și ultima carte publicată a fost „Sfântul Obijduiților”,
253 pagini. „O pagină din istoria noastră adevărată altfel decât aceea ce ne-a
fost și ne este încă predată. Căci cine nu-și cunoaște istoria (trecutul) este
precum un copil care nu-și cunoaște părinții.” (Nicolae Iorga)
Tehnoredactarea și culegerea textului aparține domnului
Costel Romete. Este un punct de vedere personal și asumat despre o
personalitate mult disputată de pe
meleagurile Hușilor, Corneliu Zelea Codreanu, scrisă și apoi publicată cu acel
curaj pe care îl au oamenii ce știu că nu mai au nimic de pierdut sau de
câștigat, că nimeni nu le mai poate face nici răul și nici binele, deoarece
sfârșitul vieții lor pe acest pământ va veni la scurt timp după publicrea
cărții.
Domnul Ioan Șt. Pocovnicu mi-a demonstrat prin atitudina
sa (deși nu cred că a avut intenția să demonstreze ceva cuiva) că nimic nu este
imposibil când îți dorești cu adevărat să realizezi ceva, dar aceasta presupune
dorință, voință, efort intelectual și mai ales perseverență, chiar dacă ai
sănătatea șubredă. Nu știu în câte biblioteci au ajuns cărțile acestui cititor
de profesie și scriitor de manuscrise, dar știu că tot ce a scris este o parte
din rodul muncii sale de o viață petrecută printre cărți, printre oameni de
valoare și în ultima parte a vieții în multă rugăcine, pocăință, apropiere de
biserică și de Sfintele Taine ale Spovedaniei și Euharistiei.
Onorată de a-l fi cunoscut în ultimii ani ai vieții sale,
de a fi avut interminabile convorbiri telefonice și de a mă fi bucurat de
deplina sa apreciere pentru calitatea mea de om, de creștin ortodox practicant,
dar și de scriitor.
Oarecare regret am însă că nu am reușit să-l ajut ca tot
ce a avut de publicat să cunoască lumina tiparului! Au rămas în urma sa peste o
mie de pagini de manuscris, o bibliotecă impresionantă, a rămas un spirit
luminos și în sufletul celor câțiva bârlădeni care i-au cunoscut latura scriitoricească
(demn de amintit este redactorul șef al revistei „Baaadul literar”, revistă în
care a fost publicat de mai multe ori,
care atunci când a aflat despre moartea sa mi-a spus „l-am apreciat”, ceea ce
nu este puțin lucru dacă avem în vedere cât de greu este să te bucuri de
aprecierea domnului Gruia Novac!), părintele Adrian Sorin Filimon care i-a fost
și duhovnic, Bogdan Artene de la Editura „Sfera” cu care a avut o foarte bună
colaborare, prof. Emilia Bîrgău, eu și alții, nu prea mulți, dar oameni de
calitate.
Prin activitatea sa din ultimii doi ani de viață
octogenarul Ioan Șt. Povovnicu ne-a demonstrat nouă, celor care îl vom păstra,
dacă nu în inimile și în gândurile noastre, ci măcar în amintire, că totul este
posibil dacă îți dorești cu adevărat. Pentru mine Ioan Șt. Pocovnicu este un
învingător!
Dorina Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu