,,
Ochiul curat este o carte de poeme, având ca autoar pe poeta Dorina
Stoica. Grafica cărții este semnată de graficianul Mihai Cătruna. Cartea
,, Ochiul curat ,, este editată la Editura Pim, Iași, 2015.
,, Curățește-mi ochii să văd cu ei, / Frumusețea verii, florile de tei,/ Curcubeu
boltit, colorat în zare,/ Răsăritul lunii, asfințit de soare. / Ploaia mănoasă căzută-n zi de vară,/ Macii
sângerii din lanul de secară,/ Grâul copt în holde să-l văd aurit,/ Unduind
ca marea, când e de cosit./ Să văd pâinea bună, în spicul de grâu/ Și
sămânța vieții în apa din râu./ Pe Iisus să-l văd, răstignit pe
Cruce, / În prescura care la altar
s-aduce. ,, - Ochiul curat -
Am început comentariul prin aceste versuri din ultimul capitol al
cărții cu același nume “Ochiul curat”, considerând că poeta Dorina Stoica
mânuiește cu pricepere cuvântul
știind să scoată la iveală toate forțele lui, toate înțelesurile pentru a ne
reda aspectele vieții și esența sa fermecată. Versurile din acest capitol sunt
extrem de semnificative pentru autoare; versuri care constitue atât pentru mine
cât și pentru cei ce lecturează cartea, calitatea cuvintelor puse sub forma
poeziei. Cartea, se compune din 4 capitole: “Sentimente”, “Ce iubire e asta?”, “Exitus”,
“Ochiul curat”. Citind și re-citind din poemele acestei cărți, am constatat că
poeta Dorina Stoica, a devenit prin întreaga sa creație literară, un promotor
al iubirii de Dumnezeu ! Dumnezeu, care nu ne lasă niciodată să ne abatem de la
El, ori de la voia Sa.
Dumnezeu, care ne dăruiește
dragoste necuprinsă, invitându-ne să venim la El, fără diferența dintre noi (
bogați ori săraci ), fără insistența Sa, ci numai prin harul Său care se
revarsă asupra noastră.
,, La capăt de drum, ostenită / Cad ca și Tine,/ sub crucea
grea./ Aștept cu răbdare, / să
mă faci viu, Doamne/ și iarăși să-Învie / vie Împărăția/ Sfântă a Ta . ,, (Drumuri
).
Capitolul ,, Sentimente ,, conține poezii cu dorinți; unele dintre ele
se vor împlini, altele pot rămâne în necunoscut. De ce spun aceasta ?! fiindcă
numai Dumnezeu știe cu desăvârșire ce poate veni asupra noastră ! De vom fi
sănătoși să ne bucurăm de viață, ori poate mai păcătoși să plângem la Crucea
Sa.
,, scrie-mi ceva/ pe o aripă de
înger / pe-un nor zbor/ scrie-mi orice/ chiar și ce mi-ai
scris/ ieri alaltăieri/ că așa simt atingeri / de nicăieri/ nu are rost să facem ceva/ cele ce trebuie să fie/ vor fi sau nu
vor fi/ după cum Dumnezeu/ le va rândui ,, ( Scrie-mi)
Capitolului ,, Ce iubire e asta ? „ mă bâlbâi să dau un răspuns
poetei. Conștiința nu mă lasă să vorbesc despre iubire la modul excepțional, deoarece
eu consider, aceasta este de mai multe feluri. Însă, fără iubirea Domnului cum
și autoarea știe, niciodată nu vom fi iubiți ! Dacă se întâmplă ca o oră să nu
fim iubiți de Dumnezeu, acea oră se lungește la nesfârșit și simțim cum în
jurul nostru apare plictiseala întunericului ori poate ni se taie respirația.
Iubindu-l pe Dumnezeu, iubim cu adevărat semenii și tot ce ne-nconjoară. Așa
poate avea iubirea nostră un sens adevărat ! Iubirea sinceră și adevărată
cuprinde distanța dintre Pământ și Cer, și se poate răsfrânge asupra noastră
prin lumină, dragoste, puterea înțelepciunii, puterea creației. Toate aceste
rădăcini ale iubirii, par a fi traduse în cele două poezii: ,, Mă veșnicesc
prin iubire ,, și ,, În altă viață ,, din toate cât sunt cuprinse în acest
capitol.
,, Pentru că eu sunt însuși DORUL,/ sunt tainicul, eternul feminin,/ zămislitoarea vieții, ulciorul / în care ziditoru-a pus ce e divin.// Sunt plinul casei, vatră sunt,/ sărutul
ploii venită din senin,/ grâul copt, plecat către pământ,/ grădina
cu mirosul alb de crin,// sânul
de la care-a supt copilul,/ ce
astăzi e femeie ori bărbat./ Sunt soră,
mamă, iubită, trupul/ femeii ce-n pântec te-a purtat.( Mă
veșnicesc prin iubire ).
În capitolul ,, Exitus ,, văd concepția poetei despre bioistoria din
cartea ,,Ochiul curat,, unde în succesiunea de versuri lumina coboară încet,
încet precum o răzvrătire ori poate setea de a ne jertfi la Cruce, în carapacea
greutăților vieții prinse prin toate experiențele acumulate. Cum nu putem
număra firele de iarbă ale acestui pământ, așa nu putem număra gândurile cuiva
!
,, lăsăm uși deschise spre suflet / nimeni nu intră pe ele/ de ce să adunăm
atâtea lucruri / atâta ură/ nu
vom lua nimic cu noi / la marea
trecere/ tu cu tine/ eu cu eul meu/
și un pum de țărână în gură ,,( Viața ca un balansoar
Din carapacea în care suntem îmbrăcați în această viață, consider
credința un lucru de care nu mă pot lipsi. Pentru mine ori pentru tine,
nemulțumirea, ura invidia, sunt de cele mai multe ori pe primul loc. Suntem
nemulțumiți de orice. Oare de ce ? În afară de toate acestea, numai de noi
înșine suntem mulțumiți !
Citind cartea poetei Dorina Stoica, putem înțelege mărimea gândului
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu