Dorina Stoica,
„Raiul în care am fost”, povestiri;
prefață Simion Bogdănescu, Editura Sfera
Bârlad 2011
GHEORGHE CLAPA
Motto “Fii întodeauna poet chiar și în proză”(Charles Bodelaire)
Copilăria reprezintă o temă
foarte valoroasă prin caracterul accesibil, atractiv și interesant. Sufletul
unui copil este ca un bulgăre de aur, care crește din truda tuturor sau se
macină din ignoranța celor din preajmă. Dacă vrei să vezi fericirea, privește
în ochi de copil! Fiecare aspect le produce uimire și încântare. Anii
copilăriei sunt anii inițierii, sunt cei mai scumpi, care nu trebuiesc uitați
nicicând, că nicodată nu putem retrăi clipele copilăriei, deși fiecare dintre
noi în sine-și dorește asta mereu, dar nimeni nu poate lua acești ani, frânturi
ale copilăriei mereu ne-nveselesc în momente de răstriște din viață.
“Fericit este copilul
care găsește în fiecare etapă a drumului său pe educatorul capabil să-i insufle
treptat forța și elanul necesare împlinirii destinului său ca om”( Maurice
Debesse). Nici un om nu este numit om mare dacă și-a pierdut sufletul de copil
“Numai în surâsul copilului poți avea încredere nelimitată”.(M. Voiculescu). “Nu știu alții cum
sunt, dare eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa
părintească…parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”. Așa mărturisea în “Amintirile”
lui, Ion Creangă, și așa cred că ne amintim cu toții, cu drag, de anii
copilăriei, de satul natal, de școală.
Este atât de greu să
se scrie pentru copii, Mult mai greu decât pentru cei mari? Nu este ușor nici
pentru unii, nici pentru alții, scrisul fără har rămâne text neâsuflețit.
Adevărul nu-i permite să afirme că este una și aceiași persoană cu eroul lui. Acest
personaj putea fi oricare altul, un cunosut sau un necunoscut, un prieten, un
conațional, sau pur și simplu un copil de pe planetă. Eroul, însă, trebuie să
se deosebească de toți ceilalți, să aducă ceva nou și neașteptat, iar apetența
pentru poveste, această continua și fascinantă vânătoare de imagini așezate
între real și ficțiune , nu poate să lipsească din peisajul literaturii pentru
cei mici. Dorina Stoica a pătruns în intimitatea acestui univers, în
surprinderea sufletului curat, nesupus încă realității dure, oferind o stare de
spirit pe măsură, ceea ce numai scrisul pornit dintr-o mare dragoste și
înțelegere o poate face. Prin cartea “Raiul în care am fost” , copilăria a
aprins o candela, o flacără de aur în altarul limbii române. Prozatoarea are
fantezie, are o limbă frumoasă și un umor de calitate. Dorina Stoica e o
scriitoare din familia nobilă a lui Ion Creangă copilărită prin părțile
Vasluiului, acolo unde miturile vechii lumi reale luptă cu tragedia unei
istorii salbatice.
Cartea scriitoarei Dorina Stoica este ca o corabie care
scoate copii în larg, ca să se întoarcă după alți copii. Forța și influența
care pornesc din cartea minunată a Dorinei Stoica rezidă din raportul ei
determinat cu un anume cititor tip - cititorul copil. Așa se explică și principiul
descoperirii, stunci când apar acele pagini captivante care dezvoltă micilor
cititori spiritual de aventură, fantezia și imaginația.
Dorina Stoica și-a
structurat cartea Raiul în care am fost după o idee, după un criteriu proiectat
cu atenție în virtutea talentului ei literar. De aici și forța cărții, valoarea
sa literară , talentul de bună povestitoare. Sunt mici povestiri despre copilărie,
părinți, amici și inamici. Comunismul cu toate ale lui etc., devin microeseuri
sau microscenete-acolo unde verva și forța unor dialoguri dau spectaculozitate
textului. Și peste toate plutește un parfum de esență poematică. Nostalgia
copilăriei, a anilor de școală, dragostea de viață sub toate formele ei, pacea
domestică printre cei dragi, apropiați, printre flori și animale, iubirea și
respectul față de ființa apropiată, față de prieteni, dulcile dar (și
înverșunatele) clipe de filosofie, de căutare, revolta și visarea, distracția
și relașul-iată câteva punctuații în care poetizează textul și cu care Dorina
Stoica jalonează personalitatea de om și artist, aceasta conturându-se astfel
într-un adevărat personaj principal al cărții în jurul căruia gravitează , o
întreagă viață, purtând ampreta harului autoarei.
Sunt cărți bune, cărți
frumoase și cărți care îți merg la inimă. După ce ai terminat de citit cartea ,
parcă ai vrea să cunoști autorul, și te surprinzi întrebându-te dacă omul din
spatele rânduriloe seaman cu acel “eu” din carte. Este acesta un “effect” de
autenticitate? Cred că dincolo de orice
subiectivitate sau tipologie emoțională “Raiul în care am fost” de Dorina
Stoica, e o carte care atinge profunzime, o carte foarte palpitantă și care
activează zone mai rar accesate ale memoriei afective a cititorului. Mă refer
la memoria senzațiilor, emoțiilor, trăirilor copilăriei-o memorie pe care o
trucăm pe măsură ce creștem, suprapunând peste momoria “evenimntelor”,
povestiri, vise, închipuiri. Sunt emoții cvasipierdute pe care le căutăm în
memories în suflet și pe care uneori literature nu le amintește sau
reactivează. Aici ar trebui căutată performanța acestei cărți. În orice caz,
zona pe care o acoperă este destul de inedită în literartura română
contemporană, iar miza și reușita ei estetică provin din inventarea unui stil
copilăresc. Nu atât “universul” copilăriei este cel care garantează
ingenuitatea , ci limbajul, natura percepției, reușita autoarei în a-și
reactiva “organele” copilărești, modul de a privi, simți ca un copil.
În prozele scurte ale
Dorinei Stoica alternează, omul matur, cel care își reamintește, și copilul
care trăiește. Totuși, alternanța aceasta este aproape insesizabilă stylistic,
maturul și copilul fiind încă inseparabil și alunecând continu dintr-unul în
altul, această alunecare constituind uneori chiar “scenariul” prozei , care
debutează cu o amintire și sfârșește cu o (re)trăire a unui
moment al copilăriei. Cele mai impresionante microeseuri ră,ân totuși cele
cufundate de-a-ntregul în copilărie- în care mama e o figură de o acuitate
răscolitpare “liniștită”
și care știe întodeauna să apere și să aline.
Scriitura Dorinei Stoica reânvie anii propriei copilării ce-au îmbogățit
și-au înflorit pe plauri Vasluene, acolo unde miasme aducătoare de rod au
pecetluit asupra-i valorile morale – fereastră deschisă spre lumea hultanicului
zbor. Toate aceste prefaceri învăluie, uneori nostalgic, alteori meditativ,
ființa scriitoarei. Și astfel, trecutul devine prezent, devine mireasmă
binefăcătoare, iar prezentul său nu mai poate respira fără a reface, iar și iar
acele clipe de poveste simplistă , poate pentru unii, vremelnică pentru alții.
„În organizarea temporală a lumii noastre interioare, copilăria precede vârsta
adultă nu fiindcă s-a petrecut într-o perioadă istorică anterioară, ci fiindcă
ea a lăsat urme asupra configurației psihospirituale de la maturitate. Cel
puțin o parte din ceea ce a simțit, gândit, năzuit, iubit ori detestat de la începuturile
existenței noastre și până astăzi și-a lăsat într-un fel sau altul, ampreta
asupra a tot ce simțim și gândim acum. Starea actuală a eului nostru și
implicit, a lumii noastre e <consubstanțială> spiritului nostru, poartă în ea
vestigiile tuturor stărilor trecute” (Mihai Dinu, „Chronoscopia”, Editura Fundației Culturale
Române, București, 2002, p 69). Pe măsură ce trecutul sporește, el se și
conservă neâncetat ,“Trecutul ne urmărește în fiecare clipă”. De la implicațiile în
miezul acestui
existential cu fior de politic, de social, bulversant, contondent, de cele mai
multe ori ne obligă a ne refugia spre o treaptă ce a rămas( și va rămâne
întodeauna) în ființa noastră, pur și neântinat.
Viața autoarei nu a
fost scutită de neajunsuri, insatisfacții și de o anumită revoltă interioară.
Vocația narativă și plăcerea actului narativ reprezintă o linie de forță a
prozei Dorinei Stoica. Volumul “Raiul în care am fost” consemnează
atât faptele petrecute în lumea exterioară , cât și în lumea lăuntrică a
autoarei. Cartea, de o apreciabilă anvergură epică este o creație plurivalentă
și exprimă în ansamblu un mod personal de raportare a autoarei la fenomenul
existenței, în tot ceea ce implică acest lucru. Dar dincolo de multitudinea
uneori deconcertată a temelor, ideilor
sau motivelor care compun textura complexă a cărții , pot fi identificate
câteva dimensiuni tematice domnante prin amploare și recurență; evocarea
copilăriei și a primei tinereți, imaginea mamei și pe întinderea întregului
volum critica fără menajamente a societății românești.
Pentru autoare anii copilăriei și ai adolescenței ocupă un loc special în
spațiul memoriei afective. Autoarea scoate la lumină secvențe memorabile. Cu
aceiași vervă sunt evocate întâmplări veridice cu o sinceritate dezarmantă și
naivă, așa cum de altfel este memoria turturor. Alte episoade au un conținunt
mai grav și, într-un fel mai profund. Pe de altă parte este de remarcat cum
autoarea prezentându-se pe sine în epoca în care s-a format sufletește , se
face purtătoare de cuvânt al generației sale , pe care o portretizează în
medalioane reușite. Ca pondere tematică și afectivă, una din secțiunile
volumului este fără îndoială dedicată mamei. Al cărei portret din tinerețe
apare în mod emblematic, în chip de omagiu. Autoarea reușește astfel o
recuperare a acelor ani și o redesenare a profilului matern cu ochii de
altădată a copilului inocent: ”Locul copilăriei este centrul universului, kilometrul zero, de unde,
odată poposiți în această lume, începem călătoria mai lungă sau mai scurtă spre
finalul care nu este decât un nou început (Mamei mele cu drag)”.
Autoarea a trait
destul și a văzut multe de aceia nu omite nimic și
nu cere nimic din ceea ce i se pare în răspăr ca ordine firească a lucrurilor.
De acord nu putem fi întodeauna cu ce afirmă și ce gândește , ea însăși nu
ridică nicăieri pretenția că opiniile sale sunt emanația adevărului divin și
absolut (se mai înșeală omul în viață), dar buna sa credință nu se pune la
îndoială. Stilul său este vin și într-o bună trediție culturală autohtonă.
Vocația de povestitoare pe care o reconfirmă Dorina Stoica odată cu apariția
volumului „Raiul în care am fost”este dublată de un rafinament
cultural special și de o savantă punere în scenă a actului narativ. Stilul
narativ pe care Dorina Stoica îl reinventează în paginile acestei cărți de
referință între scrierile sale, merită cu siguranță atenția publicului cititor
de azi indiferent de partizanatele sale de ordin politic, cultural sau literar.
“Raiul în care am fost”
este o carte scrisă de Dorina Stoica întru limpezirea eului scurs de sub
pleoapa destinului . O carte de suflet și pentru suflet. Cartea lasă pe cititor
să desprindă binele de rău, întunericul de lumină, dezamăgirea de speranța care
moare ultima. Chiar dacă amintirile aparțin mai mult trecutului, prin cuvântul
scris mai are adepți ce poartă nostalgia valorilor reale. Pentru că amintirile
noastre sunt cărbuni încinși, niciodată stinși sub cenușa anilor, gata oricând
să se reaprindă când un vânt favorabil se ivește, așa cum prozatoarea Dorina
Stoica, prin aceste scrieri , alungă, cu raza chatartică a luminii cuvântului, infernală umbra a uitării. Rând
pe rând a înviat delicii epice cuprinzând documente de viață, adevărate
instrumente de cunoaștere a naturii umane pline de surprize și sensibilitați
eruptive, știe că nimeni altcineva nu lucrează lacrima, bucuria secretă,
neliniștea embrionară a iubirilor, la anii la care simte prezentul ca pe o
sondare a trecutului. Scrisul a devenit torță, imn sufletesc, de la sfială la
siguranță de sine, plăsmuire ca o uvertură la răgaz sufletesc. Cred că e și un
urcuș pe calea sufletului, ploaie binefăcătoare în arșița inimii pentru
cel avid de cunoașterea îmbrăcată în
frumos.
Am descoperit o vivace
forță în ordonarea extremelor și o mare
capacitate de echilibru. Și nu în ultimul rând, a reușit să unească dezertația
speculative , pe care o au toți scriitorii, cu fapte concrete, cu trăiri reale.
Am fost fascinat cum
această minunată scriitoare găsește întodeauna forme sugestive de reprezentare,
de a lupta pentru supraviețuire, la ritualuri, portrete umane, sau pledoarie
pentru prietenie și solodaritate umane. Atunci când scriitorul nu are scopul de
a arăta cât de cultivat este , ci mai degrabă are ceva de povestit despre
alții, cu ideile sale și cu discreția parfumului trecut prin împrejurul său,
atunci scriitorul reușește pe deplin, Cartea pe care o prezint acum are toate
aceste attribute. Dubla identitate autoarei, cea socială și cea creativeă se îmbină armonios într-un spațiu
intim protector. De mare ajutor ca să-și ducă la bun sfârșit trevaliul
scriitoricesc i-a fost satul.
Îndemn la citirea acestei cărți, carte ușor de citit de la
primele rânduri, descoperi raportul dintre realitate și ficțiune, convertirea
unor strategii narative la o convenție literară de vector al lecturii.
Scriitoarei Dorina Stoica îi urăm o
continua capacitate de a inventa alte și alte povești spre deliciul copiilor și
de ce nu și a noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu