Ascuns intre cuvinte si taceri poetul George Irava

Desavarsit as spune in acest volum de sonete ce poarta numele “Tacerea din cuvinte” poetul George Irava a facut sa straluceasca o zi minunata de toamna astazi, la Centrul Eminescu din Barlad. El este asemenea unui bijutier iscusit ce slefueste versurile cu migala de parca ar slefui diamante de mare pret. Citind poezia domniei sale ramai uimit oarecum confuz si nelamurit. Ca sa intelegi putin ai nevoie de a doua si poate de a treia lectura. Dar nu intelegerea tacerii din cuvintele sonetelor este in primul rand delectarea cititorului ci muzica lina ce izvoraste din versurile mestesugit alcatuite cu talent si profesionalism. El este un poet enigmatic, subtil, dificil de inteles si mai dificil de comentat. Din tacerile poetului strabat usoare, abia auzite zgomote indepartate de viata, estompate de timp.

Alcoolul nebaut, femeile neiubite, iubiri trecute, sarbatori petrecute in singuratate, ingeri ferecati in piatra, lacrimi impartite cu Universul sunt temele frecvente ale celor aproape 100 de sonete. Poetul nu este in comflict cu nimeni, nici macar cu timpul sau egoul sau. El  isi accepta tristetea ancestrala ca pe ceva firesc. Zapezi, iarna, lacrimi, pietre in care dorm statui, sunt elemente ce-i umplu tristetea dar dincolo de toate acestea se intrevede Lumina si speranta Invierii.

In sonetul "De m-am nascut" poetul isi face autobiografia si ne spune ca, s-a “nascut in zodia tacerii” are un “frate geaman” al carui nume e “Cuvantul”  iar ei ”iubesc aceiasi Doanmna” (poezia).

As minti daca as spune ca am inteles pe deplin poezia domnului Irava desi am intarziat pe cate un vers sau o strofa si am memorat cateva. El jongleaza cu cuvintele carora le da sensuri neasteptate, noi, la care nici nu te-ai  gandit, dandu-ti prilej de meditatie.

Acest volum pare a fi materializarea unor trairi profunde, a unui prag existential  la capatul vremii, izvorat din mentalul poetului in care nu permite accesul oricui si din care nu ne lasa sa intelegem decat atat cat doreste domnia –sa.

Tacerea se afla inchisa in cuvinte iar cuvintele alcatuesc sonete ce asteapta a fi dezbracate de sensuri precum statuile asteapta sa fie dezbracate de piatra. Pentru el padurea nu e padure, piatra nu e piatra, tacerea nu e muta iar cuvintele vorbesc prin ele insele. George Irava poetul, traieste eteric  la hotarul dintre cele doua lumi, cea reala si cea imaginara. Uimitor este sa descoperi puritatea si nevinovatia de miel a poetului acestor sonete care  poarta in suflet regretul “c-am ratacit cararea care sue”. Daca pornind de la ideia acestui vers, reluam lectura sonetelor din aceasta perspectiva, vom descoperi un George Irava discret, smerit, care, cu timiditate de prunc si maturitate de om trecut prin viata priveste spre cele divine, as putea afirma fara teama de a gresi ca aceste poezii sunt o marturie discreta a unui om ce crede in Nemurire, in Rastignire si in Inviere.

Dorina Stoica