Pe-o
furtuna mare, pe un timp ploios,
Mergeam
către casă, cu capul în jos.
Drumul
era greu, iar dealul abrupt,
Pe alocuri
alunecos și de ape rupt.
Grăbesc
pasul căci zăresc prin ceață,
O fetiță
scundă cu-n copil în brațe.
Copilă
de-o șchioapă și slăbuță tare,
Făcea
un efort mult, cu mult prea mare.
I-am
privit mirată “-Cum
oare-ai să urci
Copila
viteaza acasă povara s-o duci?”
"Ce povară? Mi-este frate, fac asta mereu,
Nu
simt niciodată că duc ceva greu!”
( de DS după o povestire cu tâlc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu