Cu doar câteva zile înaintea sărbatorii Floriilor ( Intrarea Domnului în Ierusalim), după mai bine de cinci săptămâni de post și de rugăciune, astăzi 2 aprilie ne-am bucurat preț de aproximativ o oră și jumătate de un spectacol de muzică psaltică și poezie religioasă la Cercul Militar din Barlad. Activitatea a fost organizată de domnul maistru militar Ursu Lucian responsabilul acestei instituții de cultură.
Publicul numeros ce a umplut sala spațioasă a instituției de cultură dovedește
încă odată că bârlădenii noștri sunt iubitori de manifestări culturale laice dar
și religioase.
Spectacolul a fost deschis de copii de la Cercul de teatru al Cercului
Militar. Aceștia au recitat poezii din cartea de poezie religioasă “Când nu te iubeam” de DS.
Un discurs interesant a ținut preotul militar al Garnizoanei din orasul
nostru despre conlucrarea dintre armată
și biserică de-a lungul istoriei menținută și în prezent.
Revărsre de har a fost evoluția corului “Anastasis” al bisericii Sfânta Ecaterina alcătuit din credincioși și credincioase cu
aptitudini muzicale remarcabile dirijat de o distinsă doamnă profesoară de
muzică, ce au interpretat patru cântari psaltice. Lăudabilă preocuparea
preotului paroh Giușcă Petru pentru
antrenarea mirenilor din parohie și la astfel de activități! Printre coriste am
zărit-o și pe doamna preoteasă și m-am bucurat că în Bârlad sunt bisericii unde
domnește armonia, dragostea creștinească și se cultivă frumosul spiritual.
Despre smenificația apropiatei sărbători a Învierii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos ce va urma după
Saptămâna Patimilor, ultima saptamana de post pentru noi ortodoxii, o perioadă
de pocăință, de rugăciune și de aplecare spre cele plăcute lui Dumnezeu, de
iertare și de împăcare, a vorbit părintele Giușcă
Petru.
Tineri, cu voci formate special pentru muzica liturgică și psaltică,
frumoșii, talentați cântăreții de la bisericile din Protopopiatul Barlad au
interpretat câteve (noi spectactorii am fi vrut mai multe!) melodii ce au făcut
spectatorii să aplaude îndelung.
Elena Varlam a spus câteva cuvinte
despre volumul antologic de poezie religioasă ( „Când nu te iubeam” edit Pim 2015) ce-mi aparține din care s-a făcut
selecția poeziilor din spectacol. A recitat poezia “Rugăciune” în felul său incomfundabil, ce încântă de
fiecare dată publicul. Dar nu numai modul de interpretare este impresionant la Elena Varlam ci și vestimentația în stil
popular ce ne amintește că „tot ce-i
românesc, nu piere”.
„Nu știu Doamne ce să-ți cer” e titlul poeziei recitate
de o fetiță de-o șchioapă de la Cercul de teatru de pe lângă Cercul militar, atat de frumos
încât parcă nu-mi venea să cred că este scrisă de mine. Poetul scrie o poezie
dar cel care îi dă viața este recitatorul! Mi s-au umplut ochii de lacrimi! Îți mulțumesc Doamne că prin mine ai trimis spre suflete nevinovate de copii
cuvintele Tale!
„Nu
știu, Doamne ce să cer./ Aș vrea lunca înverzită,/ o lume mai fericită,/
oamenii buni, cuminți,/ mamele să nască sfinți”
Am citit poezia dragă mie “Te caut”. De ce aleg de fiecare dată să-mi citesc poeziile și nu să le spun pe
derost? Ei bine o poezie odată publictă
are o formă fixă pe care trebuie să o respecte oricine o recită, chiar și
autorul.
In încheiere s-au adus mulțumiri celor ce au făcut posibilă această
frumoasă activitate prin implicare și
participare.
Aduc și eu mulțumirile mele domnului maistru militar
Ursu Lucian, preoților, recitatorilor
și publicului minunat ce alege să-și petereacă timpul în săli de spectacole și
Centre de cultură.
Închei cu bucurie și recunoștință în sufelet și
rog pe bunul și milostivul Dumnezeu să ne ajute să pacurgem zilele ce au mai rămas
din Postul cel Mare, să ne bucurăm și
în acest an de Invierea și Înălțarea Mântuitorului Hristos, pentru
a auzi ca și în alți ani, la miezul nopții glasul preoților “Veniți de luați Lumină!”
Veniți toți de luați Lumină, să vă fie mângâiere/ Din
Mormântul Sfânt adusă, în noaptea de Înviere”( “Lumânarea”)
Dorina Stoica 2
aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu