Catedrala dintre stihuri- Ionica Bandrabur- Editura Armonii Culturale- 2023)
Tradiție și credință, prezent și trecut, copilărie și maturitate, cuvinte din care poeta Ionica Bandrabur construiește o “Catedrală între stihuri”. Acesta este titlul celei mai recente cărți de poezie, publicată de autoare în anul 2023, la Editura “Armonii Culturale” ilustrată cu imagini color ale unora dintre picturile sale.
Ionica Bandrabur are origini gălățene (comuna Fârțănești, județul Galați), pictează, publică poezie din anul 2016 (debut Editura ‘Minela” București- “Caută-mă printre rânduri”). A mai publicat zece cărți de poezie: “Minutele condamnă”, “Între Alfa și Omega”, “Notele vocii mele”, “Miresmele toamnei”, “Eu-Io”(roman-englez), “Sentimente și definiții”-“Sentiments et definision”-“Sentimenti e difinizioni”, “Privind dincolo de azi”, “În vârtejul timpului”, “Contemplare”, “101pași spre nemurire”, “Cu florile amintirii la ureche”, “Privighetorile nu plâng”. A coordonat două antologii de poezie și este inclusă în 40 antologii cu versuri, unele dintre ele bilingve și chiar trilingve. Ionica Bandrabur este și animator cultural în localitatea unde își are în prezent domiciliul, orașul-stațiune Slănic Moldova ocupându-se de buna desfășurare a Festivalului-concurs “Freamăt de codri și ape”, aflat la cea de-a doua ediție. Înzestrată cu harul poeziei, Ionica este și pictoriță talentată ilustrându-și cărțile de poezie cu fotocopii ale tablourilor sale. În luna iunie a acestui an a coordonat în localitatea natală o tabără de pictură pentru elevi de gimnaziu.
Iubitoare a liricii eminesciene, în stil clasic, poeta scrie o poezie frumoasă, bogată în metafore surprinzătoare, deloc banale, fiind evidentă plăcerea lecturii din lirica lumii și din poezia clasicilor și poeților contemporani
Iubitoare de natură, de tradiție, familistă, cu simț patriotic și atentă la spectacolul magic al defilării anotimpurilor ce-i măsoară viața, această poetă pare o extensie a frumuseții naturii fiind parte din ea, rod al unor meleaguri de vis pe care le locuiește. Aflată între meleagurile natale danubiene și zona pitorească, muntoasă a Moldovei viața sa artisitică nu este câtuși de puțin banală. “Un singur vers citit la înserare,/ Vulcani de râuri cu maci vor ierupe,/ Căzând pe trupul fraged să mi-l pupe,/ În loc de noapte bună, la culcare.”(Un singur vers-pag. 9).
Temele abordate sunt natura, dragostea eross uneori neîmplinită, dureroasa trecere a timpului ce curge ireversibil spre senectutea pe care e hotărâtă să o înfrunte ca un temerar locuitor al “catedralei” magice zidită din cuvinte, vremelnicia vieții terestre din iarnă în primăvară și din primăvară în altă primăvară și toamnă, desigur. „Noiembrie”, „Ploaia”, „În târgul de la poalele Nemirei”, „Nuntiri cu flori de-april”, „Barbați de zăpadă voiam să înalț”, sunt doar câteva titluri de frumoase poezii, despre anotimpuri, din care voi cita câte o strofă:
„Și nu mă las strivită de dorințe,/ Pe umeri voi căra toamnele toate,/ Că-n primăvară-oi semăna semințe/ Și-or germina pe câmpuri nearate./”(În mintea mea-pag. 14);
“Iar razele pe frunte să-mi coboare/ Să cresc odată cu lăstari și muguri,/ Să priveghez a ierbii, verzi, covoare/ Șă scald în vară și-ale toamnei ruguri.”(Priveam pe geam-pag .28);
“ Și spală ploaia,/ tămâia nearsă/ Din brazi bătrâni, rămași de sacrificiu/ Drujbei cu lama neunsă, neștearsă…”(Ploaia-pag. 29);
“Sub aripi de cocori, fremătătoare,/ Ce zboară peste frunzele de ceară/ Se-nalță tronuri, peste primăvară,/ Nuntiri cu flori de-april, amăgitoare”(Nuntiri cu flori de-april-pag 31).
O temă predilectă este cea a evocării părinților ca piloni de bază ai existenței și transmițători ai tuturor harurilor si darurilor primite de la Dumnezeu, prin ei celor născuți de dânșii.
Chipul mamei este asemenea sunetului de clopot ce cheamă la Sfânta Liturghie, ochiul mamei este “ochiul apei din fântâni-ruine”, existența ei în viața fiicelor și fiilor, sfântă sărbătoare! Mamei ce a purtat-o în pântec îi cere, în vers duios, iertare și îi mărturisește infinita, veșnica sa iubire. Mă gândesc ce bucurie, ce simțăminte profunde are o femeie ce a născut o fată, iar aceasta îi declară în versuri de iubire profunda recunoștință, versuri ce sună astfel:
“Să-i cer iertare, sărutându-i mâna/ Ce m-a hrănit și înfășat în scutec,/ Că mamă pe pământ am numai una,/ Femeia care m-a purtat în scutec.”(Femeii care m-a purtat în pântec-pag. 45).
O altă temă abordată de autoare este cea a trecerii timpului. Fără a intra în teorii filosofice complicate, aparent împăcată, acceptând schimbările pe care le aduce timpul, Ionica Bandarbur poeta, asociază senectutea cu o iarnă geroasă, cu lună plină, „Să îmi dezlege farmecele rele;/ Blestem al fetelor nemăritate,/ Să nu-mi pierd visurile în ulcele,/ Că-s muritoare, nu o zeitate.”(Sunt muritoare-pag. 50), sau cu o toamnă prin care e atât de lesne să se rătăcească: “Acum, mă rătăcesc în altă toamnă/ Spunând dorința oricărei frunze,/ O spun încet, cu zâmbetul pe buze,/ C-aș fi rămas în pântecul de mamă”(Mă rătăcesc în toamnă- pag. 51) și cuprinsă de nostalgia trinereții trecute scrie: “Îmbătrânesc precum frunza de vie/ După culesul boabelor de struguri,/ Mai ieri am fost floare din muguri/ Și sărbătoare-cânt de ciocârlie”(Pământul doare - pag. 54)
Poezia se naște cel mai adesea din suferință, în singurătate așa cum aflăm din poezia ‘Când rămân cu mine”-pag. 63 sau din poezia “Liniștea celulei oarbe”- pag. 56.
Bucuria de a trăi, de a iubi, la care se adaugă harul poeziei primit de la Dumnezeu spre mângăiere, măiestria penelului pe pânză, sunt izvoare din care poeta își potolește zilnic setea de frumos, de împlinire în lumea materială, dar și căi spre a aspira spreconsacrare, perfecțiune, mânturire prin credință, așa cum aflăm din poezia “Neîmplinire”, ce este un adevărat crez poetic:”Și nu m-am săturat să privesc omul/ Ce-și cară crucea ca pe o povară/ Iubește și îmbătrânește precum pomul/ Și scrisul fără vorbe de ocară.// Și nu m-am săturat de poezie/ De vânt în șuier și plăcuta-i boare/ Căci am pictat și am scris cu frenezie/ Bocesc în urma zilei care moare”.
Și nu pot să închei fără a cita și câteva versuri din poezia, “Unde am înălțat casă”-pag.169.
“Pământul, negru, unde-a arat plugul/ Și semănat-am grâu și flori de soare,/ Udatu-l-am cu lacrime vioare/ Să poată lucra moara tot belșugul.//
Să se hrănească păsări, să-și ia zborul/ Cu trupul meu în ghearele-ncleștate,/ Să-mi crească aripi către libertate,/ Să nu-mi mai calce pe pământ piciorul.”
Recomand cu toată convingerea acest nou volum de poezie de bună calitate publicat de poeta Ionica Bandrabur, poetă adevărată, autentică, având multă pricepere har în arta scrisului, cu un limbaj poetic bogat, cu poezii de dragoste de un un erotism discret cantabile, ușor de reținut pe care am remarcat-o chiar înainte de a o cunoaște citindu-i câteva poeziiîn mediul on-line. Prin scrisul său te face să simți fiorul credinței, al dragostei, al iubirii de oameni, de părinți, de rădăcini, de țară, de Dumnezeu, de biserică, de locuitorii satului ce-si rânduiesc viața după tradiția moștenită din străbuni.
(Dorina Stoica)
