Pe Lucian Dumbravă l-am descoperit pe youtube,
când întâmpător m-am oprit la un video-clip. L-am ascultat fascinată recitand
cu o voce frumoasă, plină, masculină și totuși melodioasă din lirica sa. De
atunci am vizionat multe astfel de clipuri, cu poezii scrise de dânsul ori ale unor prieteni poeți. Oportunitățile oferite de canalul youtube și măiestria
poetului fac din textul scris un moment artistic de valoare.
Cu ceva timp în urmă, Mihai Cătrună,
pictor talentat, grafician de carte apreciat, mi-a dăruit o carte cu
grafică ce-i poartă semnătura. Cartea se numește “Îngrul
de piatră”=”Anjo de pedra”, Editura Armonii culturale- 2015, fiind tradusă și
în limba portugheză de către Maria Rosa
Grade Pontes das Dores Charneco și are autor pe Lucian Dumbravă.
Deosebită plăcere mi-a făcut lecturarea povestirii „Îngerul de piatră”, o povestire scurtă ce ne poartă pe parcursul
celor 38 de pagini într-o lume a speranței, luminată de puterea credinței că
mai există încă minuni. Fără de ele viața ar fi cu mult mai tristă, mai
apăsătoare.
O noapte banală întunecată și rece, într-un sat de pescari aflat undeva, la
malul unei ape, devine magică atunci când, odată cu un fulger alb căzut din cer,
într-o poiană, din pământul crăpat de acel fulger apare nici mai mult nici mai
puțin decât un înger imaculat . Acesta nu prea înțelege nici cum, dar nici de
ce ar fi coborât din cer. El face efortul de a-și aminti cum și de ce se află
acolo. Sus în cer, aproape de Divinitate acel înger nu avuse decât o singură, arzătoare dorință și anume aceea de a cunoaște viața oamenilor și a-i
ajuta. Odată ajuns în lumea acestora, deși
aripile erau grele a învațat zborul și a pornit să-și îndeplinească menirea de
a ajuta. „Cât de bine se simțea îngerul
acolo, aproape de viața oamenilor, de viața lor pe care până acum a văzut-o doar
din înaltul cerurilor în care și-a avut casa!”( cap 3, pag 13)
Și dacă și-a dorit să vină pe Pamânt pentru a ajuta oamenii, iată că
îngerul a pornit spre sat și a intrat, nevăzut de nimeni într-o casă
sărăcăcioasă de pescar. Nu mică i-a fost mirarea când a descoperit pe un perete
un tablou ce reprezenta un înger care îi semăna leit. „Poate, cândva, am avut aceiași lume, poate că odată, foarte demult,
oameni și îngeri trăiau la un loc, altfel cum ar fi putut ști oamenii cum
arătăm?”
Stând
liniștit și încercând să afle câte ceva despre locatarul acelei casuțe
sărăcăcioase îngerul află un secret cumplit ce-l tulbură foarte mult. El
crezuse că oamenii sunt buni...Atât de mult s-a tulburat încât a vărsat multime
de lacrimi amare.
Nu aș vrea să divulg toate tainele acestei minunate povestiri deoarece
cititorul nu ar mai fi interesat de citirea ei. Ar pierde nu numai firul
povestii dar și deliciul unei lecturi adorabile, cu descrieri, cu stări, cu
emoții. Nu pot să trec mai departe înainte de a da un scurt fragment despre
noaptea aceea în care îngerul veghează la niște destine, aflate la granița
dintre viață și moarte, dintre decădere și înălțare. „Se însera, copacii se ascundeau devenind umbre, păsările se-ntorceau la
cuibui, pentru a-și pregăti somnul de noapte. Soarele își aruncă ultimele raze
ca într-un semn de ,noapte bună, și dispăru pentru a deschide o nouă zi într-o altă parte a
lumii.” ( cap. 4 pag. 22).
Începându-și lucrarea sa de înger binefăcător el face ca acolo unde aproape
dispăruse speranța, aceasta să reînvie
”Speranța luase locul deznădejdii”(cap 5 pag 25), iar unde adormise
conștiința, aceasta să se trezească. „Împăcat
în sinea lui, îngerul ieși. Lăsase acolo conștiința.”( Cap5. pag 28).
In lumea poetului Lucian Dumbarvă,
de data aceasta în postura de prozator, dar fără a se depărta prea mult de
limbajul poetic, lumea e o poartă spre cer, iar cerul o poartă spre lume. „Privea bolta înaltă, plină de stele, de
deasupra lui și se gândea că este poarta dinspre o lume și o altă lume , dintre
o viață și o altă viață.”( cap 6 pag 30).
În răgazul de gândire dintre două fapte bune îngerul din poveste salvează o
viață, mai face ceva bun după priceperea lui nu omenască că nu-i om, ci îngerească
deoarece este înger.
Trezind conștiințe adormite, redând viață și aducând speranță, îngerul răspândește
în acel sat lumina faptelor bune, bucuria, toate acestea fiind învăluite în
mister, așa cum sunt de altfel toate minunile ce se petrec în viața noastră de
când ne naștem și până murim.
O povestire minunată, pentru adulți dar și pentru copii ce ne face să
înțelegem fără tăgadă că nimic în lumea aceasta nu este doar în puterea omului a cărui fire e de cele
mai multe ori delăsătoare, egoistă, rea, gata să piardă speranța și să cadă în
deznădejde.
Atunci când citesc o carte, când după lectură simt nevoia să scriu câteva
rânduri, nu pentru a face aprecieri critice ci doar spre a împărtăși cititorilor mei trăirile ce mi le-a
oferit aceasta, caut și aproape întodeauna găsesc acel grăunte de credință, acea
rază de lumină dătătoare nu numai de speranță ci de ceritudine că omul se află
mereu sub aripa protectoare a Divinității ce lucrează direct sau prin îngerii
săi veghind la triumful binelui, al vietii si al luminii.
O carte pe care o citesti în maxim jumătate de oră, în așteptarea unui tren
(ce vine la timp), din România ori din Portugalia! Valoarea cărții este sporită
și de grafica făcută pe text, de către graficianul Mihai Cătrună.
Am scris cu sufletul deschis, despre un înger iubitor de oameni, dintr-o
carte frumoasă, astăzi de ziua Sfântului Spiridon, care asemenea acelui înger
colindă uneori lumea întreagă spre a face minuni acolo unde oamenii cred că
totul e pierdut.
Despre oamenii ce scriu despre îngeri, să auzim numai de bine!
Dorina Stoica
12 decembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu