Cartea de faţă s-a ţesut pe baza unor scurte însemnări. Au fost doar câteva fraze scurte, scrise în grabă la intervale mari de timp, pe parcursul a cinci ani. Acestea au ajutat memoria să retrăiască vremuri cenusii, dureroase. Timpul a şters mult, dar nu tot, şi mai ales nu a reuşit să şteargă sentimentul de frustrare, de nemulţumire, de însingurare în mijlocul oamenilor. Rememorarea acelor vremuri este necesară înţelegerii prezentului. Tinerii şi generaţiile viitoare trebuie să conştientizeze faptul că regimul comunist, sub aparenta dragoste și grijă faţă de om, ascundea cu perfidie adevăratul scop: distrugerea unicităţii fiinţei umane şi transformarea acesteia într-un robot, într-o creatură impersonală, care să execute mecanic toate dispoziţiile primite pe cale ierarhică.
Există un adevăr incontestabil: în timpul regimului comunist aproape orice persoană, indiferent de sex, naţionalitate sau religie, care avea un dosar de cadre corespunzător, putea accede până la cele mai înalte funcţii în partid şi în stat. Pentru aceasta erau necesare studiile liceale, să ai origine sănătoasă adică să nu provii din familie de chiaburi sau de legionari şi să nu ai condamnări. Clasa muncitoare era pepiniera de recrutare a viitorilor activişti. Partidul se ocupa de pregătirea superioară şi de cea postuniversitară în domeniul politic şi al conducerii, prin şcolile de specialitate care porneau de la trei luni şi mergeau până la patru ani, fiind urmate destudiile postuniversitare. Aceste şcoli aveau capacitatea de a educa, învăţa dar şi de a cizela comportamentul acelui individ care avea să devină conducător. Urcarea treptelor era accesibilă oricui era devotat partidului, avea şi ceva inteligenţă nativă, familia nu era pe primul plan, voia o carieră şi punea interesele partidului mai presus de propria persoană.
Comunismul este prezentat în această carte prin experienţa de viaţă a unui om simplu, chinuit de lipsuri, dar fericit pentru că a fost recrutat de către serviciul de cadre al partidului condus de Elena Ceauşescu. Acţiunea cărţii se petrece în ultimii cinci ani ai comunismului (1984 – 1989), ani marcaţi de multe lipsuri, de profunde dezamăgiri şi de revolte individuale înăbuşite în lacrimi ascunse de neputinţă.
Smulsă de lângă familie, convinsă prin metode perfide să accepte condiţiile impuse, personajul principal al acestei cărţi, deşi nu avea pregătirea profesională şi nici forţa fizică necesare, a fost numită într-o funcţie de răspundere, care nu i se potrivea şi pe care era nevoită să o înveţe din mers şi să o îndeplinească aşa cum dispunea conducerea partidului.
Alegerile erau falsificate de către oameni special pregătiţi în acest sens, care îşi cunoşteau bine meseria. Poliţia politică a partidului era vigilentă la orice greşeală a celor care erau puşi de către partid să conducă. Rotirea cadrelor nesupuse sau compromise, dar insuficient de rebele sau de compromise pentru a fi înlăturate, era o altă metodă de a-i face pe cei care aveau funcţii să fie mereu pregătiţi sufleteşte pentru o mutare dintr-o localitate în alta sau dintr-o funcţie în alta. Rolul femeii în societate era exagerat şi forţat. Viziunea îi aparţinea Elenei Ceauşescu, care dorea să-şi consolideze, ca femeie, propria ei poziţie de conducător şi să aibă în spatele ei un regiment de activiste devotate partidului şi mai ales devotate ei!
Cartea intitulată „Bietul om sub vremi“ prezintă viaţa unei tinere muncitoare, o familistă convinsă, care locuia într-un apartament din blocurile muncitoreşti. Prima ei greşeală a fost să intre în partid. A doua greşeală a fost să accepte să meargă la o şcoală de partid de un an. Prin metodele specifice vremii şi practicii de partid a fost nevoită să meargă să lucreze acolo unde o trimitea partidul. S-a trezit instalată ca primăriţă. A fost impusă. Cei 99% de alegători obligaţi să vină la vot, pentru a valida alegerile, nu au votat-o. Aceasta era practica vremii şi a regimului comunist. Cu ce se alegeau votanţii? Îşi exercitau dreptul constituţional în mod formal şi obligatoriu şi se alegeau cu un primar indezirabil! Şi-a neglijat familia, educaţia copilului, dar a încercat să fie eficientă în munca încredinţată. Nu a reuşit în ultimii cinci ani ai comunismului românesc, cât a deţinut funcţii în partid, să devină ceea ce doreau comuniştii: omul lipsit de personalitate. De neadaptarea şi de naivitatea ei au profitat toţi acei care au fost, sunt şi vor fi în satul unde a fost trimisă de partid să execute sarcinile trasate, adică acei pioni principali şi vistierii tuturor secretelor şi ai bunătăţilor. Fiecare întâmplare povestită este o rană deschisă care încă doare.
Evenimentele din ’89 o găsesc pe femeie complet nepregătită, valul de ură şi de răutate o spulberă. Deşi alungată din funcţie de nişte persoane aflate la limita moralităţii, reuşeşte să părăseasccă în viață acea comună în după-amiaza zilei de 23 decembrie 1989.
Nu scriam niciodata aceasta carte daca nu as fi aflat de pe diferite site-uri de socializare părerile unor tineri născuți dupa anii 1985-1990 despre acele timpuri pe care nu le-au trait. Lipsiți acum la 23 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 de perspectiva si de speranta în viitor mulți dintre ei spun "era mai bine pe vremea comunistilor".
Autoarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu