Răsplata îngăduinței

(Dorina Stoica)
Cu două găleți în mâini, o femeie de la țară
de la o fântână îndepărată zi de zi, iarnă și vară
căra apă de băut, pentru udat, gătit mâncare,
spălat rufe și ca să dea de băut la animale.
Una din cele două găleți o spărtură mic-avea
și pe drumul lung spre casă pic, pic, apa pi-cu-ra.
Se gândea că-i încă bună, până-și ia o alta nouă!
Nu-i venea să o arunce, îi erau dragi amândouă.
Mama, de acum bâtrână, putere nu mai avea
știa cât e de departe și munca fetei ce grea.
După câțiva ani de trudă, într-o zi, pe înserat
A venit tânăr-acasă cu-n buchet viu colorant.
S-a mirat bâtrâna mama, de așa minunăție!-
- Cine oare te iubește și ți-a dat florile, ție?
- Ca să nu arunc găleata, din care apă curgea,
am luat niște semințe și-am semănat marginea.
Dup-un an și-o iarnă lungă, cu troiene și cu ger,
când a venit vara aceasta cu soarele cald pe cer
drumul lung către fântână s-a umplut de flori
ce m-așteaptă înflorite să le dau apă, în zori.