vineri, 21 septembrie 2018

Să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!



Cine ne-a zămislit, căci puteam să nu fi existat niciodată?
Cine ne-a dat lumea în care trăim, cu toate cele de trebuință?
Cine ne dă sănătatea şi putere să muncim și să ne creștem copiii?
Cine ne trezește de dimineață și ne dă somnul spre odihnă?
Cine trimite ploaie spre rodirea câmpurilor și umple copacii de roade?
Să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, căci El este dătătorul tuturor bunătăţilor! Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Pentru toate mulţumiţi, totdeauna mulţumiţi, căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Iisus Hristos spre voi” (1 Tesaloniceni 5, 18).
Ceea ce suntem și ce avem, datorăm în mare parte altora, de aceea recunoştinţa este necesară și se cuvine a o avea orice om din acestă lume. Cel dintâi căruia se cade a-i mulțumi este Dumnezeu iar apoi părinților care ne-au făcut, ne-au educat și ne-au dat lumii oameni, apoi celor care ne-au învățat, profesori, îndrumători spirituali, preotului, care ne-a botezat, cununat, născut duhovniceşte şi poartă grijă de mântuirea noastră și în general tuturor binefăcătorilor.
Dar există și o mulțumire mai presus decât toate mulțumirile, greu de împlinit, greu de înțeles, dar plăcută lui Dumnezeu și anume aceea de a mulțumi și atunci când suntem în grea suferință bolnavi, când avem pierderi, neîmpliniri, eșecuri, când suntem nedreptățiți ori prigoniți, căci toate sunt lecții pe care Dumnezeu în marea sa bunătate ni le predă, ca să devenim mai credincioși și mai înțelepți. După cum zice psalmistul David,(Ps 117) “Certând m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat”
Mulţumire deci, lui Dumnezeu, întotdeauna pentru toate, aceasta este voia Lui pentru noi oamenii! În permanență Dumnezeu îşi revarsă bunătatea peste creația Sa, ne dăruieşte tot binele. Fără de El nu putem face nimic, fără el nu răsare nici soarele și nici noaptea nu vine, nici nu ne naștem și nici nu murim spre Înviere fără voia Lui, motiv pentru care recunoştinţa și mulțumirea faţă de Creeatorul suprem trebuie să fie continua și foarte sinceră. Fără doar și poate lui Dumnezeu îi este plăcută rugăciunea de mulțumire pe care i-o aducem pentru toate câte ne dăruiește în permanență, deși nu are trebuință de ea, căci El este izvorul milostivirii și al bunătăților, cel mai mare folos din acesta îl avem însă noi, acei care o i-o adresăm căci ea se întoarce în noi și ne umple de Duhul Sfânt!
Asemenea binefăcătorilor înțelepți și înduhovniciți ce nu așteaptă să li se mulțumescă și chiar se ascund de lume după ce au făcut o faptă bună, Dumnezeu nu ne cere recunoștința, deși o merită cu prisosință la fiecare respirație a noastră de cu zorii unei zile și până-n zorii altei zile, din viața cea trecătoare aici, pe Pământ. Așa după cum tot Psalmistul ne spune „Tu eşti Dumnezeu şi bunătăţile mele nu-Ţi trebuiesc“(Ps 15). Căci toate sunt făcute de către Ziditor și noi dintr-ale Lui I le aducem, precum auzim la Sfânta Liturghe “Ale Tale, dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate” De aceea şi Mântuitorul în Evanghelia celor zece leproși mustră pe cei nemulţumitori: „Oare nu zece s-au vindecat, dar ceilalţi nouă unde sunt?“, apoi răsplăteşte pe cel recunoscător. „Du-te, îi zice, credinţa ta te-a mântuit.“ Pe lângă vindecarea de boală îi dă şi încredinţarea mântuirii.
Câtă bucurie este în inima creștinului care trăiește duminică de duminică Sfânta Liturgie, care se împărtățește cu Sfintele lui Hristos Taine,  iar apoi mulțumește pentru aceste bucurii, din care se înfruptă! Nefericiți sunt acei care au fost botezați, au adunat mulțime de ani și multe bogății și nu au gustat din mângâietoarea Sfântă Euharistie! Zadarnic au colindat lumea întreagă, zadarnic au avut parte de îndestulare în case luxoase, de haine scumpe, de mâncăruri rare, de toate ale trupului, dacă nu au aflat Taina din Sfântul Potir în care Iisus Hristos ni se oferă la fiecare Sfântă Liurghie îmbogățindu-ne, cu adăugirea Harului Său.
La rugăciunile particulare de seară să mulțumim lui Dumnezeu, la trezirea din somn iar să-I mulțumim. Eu așa mulțumesc în fiecare zi pentru toate cele bune, sau mai puțin bune, în odaia mea, în fața sfintelor icoane, acolo unde rugăciunea mi se face poezie iar poezia rugăciune. Mângâietorul Iisus Hristos vine în inima mea și îmi dăruiește pacea și Harul Său.
/Iti multumesc, Doamne!/
Îti multumesc azi, cã sunt pentru ziua de mâine,/ Îti multumesc pentru cã am pe masã o pâine,/ Îti multumesc pentru stropii de ploaie,/ Pentru fructe, pãsãri, flori,/ Pentru soarele care rãsare în zori,/ Pentru cerul cu licãr de stele,/ Pentru toate zilele vietii mele,/ Pentru firul de apã izvorât din fântânã,/ Pentru harul ce-mi poart-a mea mânã,/ Pe-arcus de vioarã, pe pânzã, pe piatrã,/ Pentru versul ce curge din mine spre Cer./ Multumesc pentru omul blajin si sincer,/  Multumesc pentru haina pe care o port,/ Pentru tot ce mã doare si totusi support./ Îti multumesc pentru cântecul de pãsãrele,/ Pentru toate încercãrile vietii mele./ Multumesc pentru Pruncul Iisus/ Ce din Fecioara Maria, în iesle se naște,/ Îti multumesc cã ai Înviat/ și te-ai Răstignit pentru noi în noaptea de Paște.// Am atâtea lucruri pentru care sã-ti mulțumesc,/ Cã n-ar fi de-ajuns o mie de ani sã trãiesc (Rugăciune publicată în cartea “De la poezie la rugăciune” Dorina Stoica Editura “Sfera” Bârlad, 2009)






sâmbătă, 8 septembrie 2018

Anotimpuri



În fiecare noapte 
caut locul unde am plâns.
În fiecare noapte
caut locul unde am râs,
unde am iubit, m-am rugat.


Mă culc vară, 
mă trezesc toamnă.
Îmi cad frunzele,
mă fac iarnă.
Spag între dinți tăcerea.


În palmele mele 
înfloresc și se trec
ghioceii, trandafirii,
regina nopții, crinii
crăițele și crizantemele.


E atâta viață
și atâta moarte
înlăuntrul meu.