duminică, 26 august 2018

Doar eu te știu




îți aud strigătul ca de ied
rătăcit în pustie
la hotarul invizibil dintre
noapte și ziuă
doar pe mine mă dor
toate iubirile tale eșuate

aseară
când luna parcă luase foc
iar o stea se zbătea încâlcită
printre ramurile unei sălcii
ce-și pierduse niște rădăcini
prin izvoare
vedeam ningerea timpului
cu clipe
nisip și pulberi în vânt

plânsul
ca o ploaie obosită de toamnă
îmi spăla întristarile de pe față
și le închidea în inimă
așa cum picătura de apă
se închide în gheață

duminică, 19 august 2018

M-aș face din ce în ce mai subțire


Patruzeci de ani, de zile și de cuvinte,
ca patruzeci de secunde mi-au trecut
monitorizată de Dumnezeul despre care
nu se preda nimic în școală.
Pe limba cu graiul de lemn,
cuvintele erau ale celor ce ne hrăneau
cu “tachimuri’ și salam cu soia
ca să putem construi o țărișoară rotunda,
transfăgărășeană și transalpină,
cuminte cu păduri virgine
și ape minerale curate, nepoluate
pe care nimeni nu le închidea în peturi
cu eticheta "Izvorul Minunilor",
și stațiuni însorite cu nume de planete
la Marea Neagră.
Tot din graiul acela de lemn creșteau
lanuri întinse de grâne aurii,
pictate cu maci sângerii și cu albăstrele.
Din graiul de lemn cu tonul ridicat s-au înălțat
hidrocentrale, canale și o Casă
a Poporului atât de mare,
de s-a pierdut prin ea
iubirea de țară și de neam.
Bătrânii cerșesc fiilor dragoste și
psihiatrilor pe rețetă Xanax,
ca să scape de frica
de moarte
de singurătate
de ziua de mâine
de vina
de a fi fost fără vină.
Timidă ca un porumbel m-am făcut noapte
și apoi ziuă, și iar m-am făcut noapte.
Într-o dimineață am hătărât să mă fac
Lumină! “ridica-voi ochii mei la Ceruri/
de unde va veni ajutorul meu”
Dumnezeu nu mai are loc
de atâtea religii
de atâția sateliți,
de extratereștri
de atâta toleranță.
Aș vrea să-mi cadă mai repede de pe umeri
pielea ca de șarpe ispititor și să nu mai mușc
din mărul stricat pe care la fiecare colț de stradă
o Evă privatizată mi-l întinde, mi-l vinde.
Eu nu m-am judecat cu nimeni aici pe Pământ.
Din inimă îmi cresc uneori niște
cuvinte-rugăciuni în versuri, pe care unii mi le fură.
Dar ce nu se fură astăzi în Țara mea?
M-as face din ce în ce mai subțire
ca să pot trece și eu prin urechile acului, dincolo,
în Împărăția lui Dumnezeu cea
fără de prihană,
fără peturi și pungi din plastic
fără aditivi alimentari,
fără poluare,
fără facebook,
fără Instagram,
fără politică.
Astăzi am amețit în mașină.
Un tânăr a spus:
“ se simte rău, o doamnă bătrână.”
M-a sprijinit cu o mână și mi-a cedat locul.
Acasă, în fața monitorului
mi-am luat inima în dinți
și pentru prima data în viață
am dat like unei doamne foarte înalte,
ce ținea în mână o coasă
și care se află de câțiva ani
în lista mea de prieteni virtuali.
Am făcut aceasta deoarece
nu stau prea bine cu sănătatea.
De la un timp mă dor viespile,
șerpii, spinii și străinătatea.(Dorina Stoica)