duminică, 24 iunie 2018

Tertipuri cotidiene



Niște stele puse pe șotii fac trecătorilor cu ochiul.
Sunt atât de trează încât orașul îmi apare ireal
și mă înțeapă cu toate colțurile străzilor întunecate
prin care haite de câini se împerechează haotic.
Caut cu disperare o pastilă de diazepam.
O turmă de nori stau gata să se prăbușească peste oraș.
Soarele se adapă din fântâni din ce în ce mai adânci.
Matinală îmi scriu fără diacritice viața pe blog, apoi
scot aripile din șifonier. Sunt boțite și mâncate pe alocuri
de molii. Le scutur. În nări înflorește un lan de lavandă.
Cu ochii mijiți, mă privesc în oglindă. Mă văd
din ce in ce mai obosotă. Mi-aș dori să nu-mi mai cadă
toți pixelii în depresie, să nu mai plâng de mila licuricilor
când noapte de noapte îi  strivesc sub tălpile papucilor
din plastic. Încep o nouă zi cu catisme,
icosuri, condacuri, mătănii,
în dangăt de toacă
în sunet de clopot,
cu frenezie,
pănă la os,
până la rană,
până la lacrimă
îmi crește o biserică direct din inimă!
La spitalul de urgentă o mulțime de tinere
stau să nască niște copii ai fricii ce vor plânge
până vor primi o nouă șansă, ori până ce vor
găsi o țară normală și o casă a sperantei.(Dorina Stoica)