marți, 21 noiembrie 2017

de atunci nu mai dorm (poetului Radu Gyr)



într-o noapte cu lună

a intrat prin perete
la mine-n odaie
avea pe cap
o cunună de spini
pe față-I picura sângele
ca stropii de ploaie
cu mirare L-am privit
strălucea ca o rază de soare
mi-a șoptit
cu vocea caldă și moale
vino cu mine
așa de mult aș fi vrut
să-l urmez
dar n-am putut
să fac nici o mișcare
m-am trezit lăcrimat
nu era nicăieri
eram doar eu
cu o cruce grea de lemn
în spinare
de atunci nu mai dorm
și mă dor
toate rănile Sale
(Dorina Stoica)




miercuri, 8 noiembrie 2017

Odată la șapte ani



Rochia nouă cusută din doi metri de singurătate
trasă direct pe piele, va ține de cald?
Cu anotimpurile împachetate în geamantane
așteapt un taxi.
Mă mut din lumea ce seamană tot mai mult
cu un sat troienit, în pântecul mamei mică,
mica, de nu mă văd nici eu.

Nu-mi place să plec noaptea la tren.
Inima toacă de biserică, bate .
În gară un cățel 
& o cerșetoare mă privesc mustrător.
Arunc la coș mototolite așteptările, promisiunile.
În buricele degetelor mă furnică poezii.

“De la un timp nici toamna nu mai este ce-a fost!”
îmi spune bărbatul de lângă mine.
“Poate de aceea mereu întâlnesc oameni
cu brațele prea scurte ca să-mi poată cuprinde
inima”, îi răspund.

Vine trenul.
În urmă liniște./
În față întuneric./
Stâlpii de telegraf aleargă cu o sută de kilometri/oră.
Odată la șapte ani prin sufletul meu
deschis ca o scorbură de copac,
scormonește cineva. (Dorina Stoica)

imagine de pe internet



miercuri, 1 noiembrie 2017

unu unu doi


dau copy paste visului de anul trecut
ca să pot ajunge la sfârșitul tăcerii
întind picioarele până ating numele tău

mi-e frig/
mi-e plans/
mi-e somn/
mi-e toamnă

mă iau în brațe