miercuri, 6 septembrie 2017

Trebuie să stau mereu cu ochii pe ea


bate vântul dinspre cimitir înspre grădina publică
mâinile pătate și moi de la coate în jos tremură
mănâncă foarte puțin
leagănă foamea ca pe o păpușă
trebuie să stau mereu cu ochii pe ea
mi-am luat în serios rolul de mamă și ea pe cel de fică
are mereu gura plină de cuvinte
le aduna cu limba înainte de a vorbi le ordonează
în ochiul cu degenerscență maculară
se pietrifică o lacrimă
poartă peste capotul din stambă trecutul
în fiecare noapte puse la presat între cer
și iarbă ea și luna
stăm pe băncuță lângă tufele de regina nopții
la piciorele noastre teama se gudură
de la un timp nu mai vrea să intre în casă
aude peste tot trosnituri vede în oglinzi
îngrămădite o mulțime de lucruri
și oamenii care nu mai sunt

e trecut de miezul nopții
undeva în beznă cântă o cucuvea
mi-e somn
câteva stele îmi gâdilă fruntea
as vrea să mă schimb de ziua de ieri
mama e din ce în ce mai mică
mi-e teama că în noaptea asta
o voi naște aici în iarbă (Dorina Stoica)