miercuri, 30 august 2017

"O carte despre cărți ce întind punți între inimi" (Cornel Galben- Lecturi aleatorii, vol III, Editura Pim 2017) de Dorina Stoica




Pe scriitorul Cornel Galben l-am cunoscut în primăvera acestui an,
datorită cărții mele “Pâinea lui Bragi”, apărută prin grija Editurii “Paralela 45”, respectiv prin bunăvoința cunoscutului poet și editor, optzecistul Călin Vlasie, care a avut strălucita inspirație de a face un cenaclu on-line pe facebook, ce a dat naștere unui adevărat fenomen, determinând o emulație creatoare deosebită de poezie postmodernistă. O poezie pe care am îndrăgit-o și am început să o citesc, să o scriu cu timiditate, iar în final, după ce am prins curaj, am încredințat manuscrisul editurii, care mi-a publicat volumul în Colecția Qpoem. Am trimis apoi cartea la mai multe reviste, printre care și la revista “Ateneu” din Bacău. Aici, cartea a intrat sub ochiul critic al autorului mai sus amintit, care a scris o cronică ce a fost ulterior publicată în revista băcăuoană, dar și în cartea domniei sale, “Lecturi aleatorii”, vol. 3, Editura Pim, Iași, 2017. Și pentru că iubesc amănuntele voi reproduce și autograful de pe cartea oferită chiar de autor, cu ocazia lansării la Bârlad a cărții mele cu note de lectură, “Lumina din cuvinte”, tot o carte despre cărți, ce a fost editată la Editura Corgal Press din Bacău. Iată cum sună autograful: “Poetei Dorina Stoica, această poveste despre poeți și poezie, cu toată dragostea întru Domnul, Bacău, 5 mai 2017“.
Iubitoare fiind de cărți, de povești despre cărți, dar și de poezie, m-am aplecat cu răbdare de cititor înrăit asupra acesteia, iar după lectură am purces la scrierea câtorva impresii de cititor, așa cum obișnuiesc să fac în ultimul timp.
Este o carte ce are atâtea pagini încât să poată fi începută, dar și terminată fără a plictisi cititorul. Cuprinzând 50 de cronici doar la cărți de poezie și având între 2 și 4 pagini fiecare text, exact atât cât este necesar pentru a fi citite cu interes, acestea scot în evidență versurile reușite ale autorilor, citate și atent selectate pentru a atrage atenția asupra poetului și a cărții sale.
Titlurile eseurilor, inspirat compuse, creionează într-o propoziție esența cărții luată în vizor. Cornel Galben stăpânește condeiul pe care îl mânuiește în mod profesionist.  Aceasta este explicabil dacă avem în vedere bogata experiență ca ziarist profesionist. Remarcabilă este și meticulozitatea (pe care am observant-o și când mi-a fost redactor de carte), de a da tiparului texte impecabile din punctual de vedere al compoziției, al culegerii, dar și al eliminării greșelilor aproape nelipsite din cărțile care se tipăresc astăzi la edituri mărunte, pe banii autorilor.
Voi evidenția câteva texte din carte, despre poeții ale căror volume, după lectura acestor cronici, îmi doresc să le citesc ori chiar să le am în biblioteca personală, deși fiecare cronică are ceva distinct, interesant și deschide o ușă spre o sală de lectură dintr-o ipotetică bibliotecă, ce ar putea cuprinde toate cărțile de poezie ce s-au scris, dacă nu în lumea întreagă, măcar în limba română.
Despre poetul Emil Ariton (“Transplant de sinceritate” – Editura “Crigarux”, Piatra Neamț, 2007), printre altele spune că “este un artizan al compoziției”, că “știe să vrăjească iubitorul de poezie”, și că “a ars rapid etapele, îndreptându-se cu pași siguri spre poezia adevărată”.
La Ștefan Balău volumul “Foc de seară” ( Editura “Ginta”, Cluj Napoca, 2015), este hotărâtor pentru destinul său poetic și “plasarea lui pe o orbită în care ar fi meritat de mult să fie”, un poet ce are un “condei aplicat și deplin stapân pe uneltele sale”.
Băcăuanul Vasile Bardan, ale cărui manuscrise au fost oprite de către cenzorii vechiul regim, intră în atenția cronicarului cu volumul “Poeme ciuruite” (Editura Nouă, București, 2010), apreciat de către Daniel Cristea Enache, ceea ce nu este puțin lucru!, “… sfichiuind tarele postdecembriste, înălțând și imne iubirii ori rugi către Dumnezeu, cerându-i ca, după moarte, să nu-l ia în ceruri, ci să-l lase tot în lume unde e /‘...destul/ de întuneric’/”.
Cronicile laudative lecturate până la pagina 27, inclusiv cronica la cartea mea, intitulată “Între sacru și profan” (pe care am citit-o prima, se înțelege!), m-au făcut să trag tardiv concluzia că domnul Cornel Galben a ales să scrie doar de bine. Despre Constanța Caităr Ghioldum, ce debutează la vârsta pensionarii ca poetă, cu placheta „Zbucium” ( Editura „Magic Print”, Onești, 2007 ), scrie însă și un pic mai critic:  “zbuciumul său este umbrit de calitatea mai mult decât modestă a versurilor, aspect intuit, chiar de versificatoare”. Totuși, paradoxal, dar nu de mirare, s-au găsit și unii care să-i aprecieze versurile. Eseul se intitulează sugestiv „Zadarnicul zbucium”.
Un alt eseu, intitulat “Sătul de lucruri sfinte”, se referă la volumul intitulat ”Lumea se petrece” (Editura „Ateneul Scriitorilor”, 2015), al cunoscutului poet băcăuan Calistrat Costin, cel ce scrie o poezie a dezgustului pentru o lume nesigură, în care toate valorile sunt relative și efemere.
De o cronică favorabilă beneficiază și noua carte a Loredanei Dănilă (Editura “Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2011), intitulată „Suflet de rezervă”, despre care Cornel Galben scrie, citez: “… ne convinge că prin poemele sale sensibile, melancolice, delicate, de un lirism aparte, și-a consolidat statutul configurat prin celelalte trei volume apărute, atestat acum și prin titlul de membră a Uniunii Scriitorilor.”
Despre poeta Corina Dimitriu, „În preatîrziul clipei”, (Editura „Rovimed Publishers”, Bacău, 2014) scrie (m-am bucurat să decopăr aceeași concluzie pe care am tras-o și eu atunci când am scris despre cartea de debut a Corinei): „Ce e important este că poeta și-a găsit calea și chiar dacă în nici un vers nu-L numește, iubitul nu e nimeni altul decât însuși Iisus Hristos, Cel răstignit pentru mântuirea noastră...”
Și povestea despre poeți și poezie continuă și ne prinde cu titluri la fel de inspirate, precum “Smerita cugetare” despre poetul-medic Ioan Gându, cu a sa carte „Fulgurații din adânc” (Editura „Studion”, Bacău, 2016), care “știe să fie și un doctor de suflete, luminând aidoma unui soare”, dar și “33 de rostiri hristice”, despre cartea „33 de poezii șoptite” ( „Rovimed Publishers”, Bacău 2013), a poetei creștine Tincuța Horonceanu Bernevic, o poetă înduhovnicită în cuvânt și foarte sensibilă în versul său.
Cartea “Dicționarul lui Dumnezeu” (Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2008), aparținând preotului Nicolae Jinga, „trăitor într-o lume întoarsă pe dos”, este conform celor scrise de Cornel Galben, care îl numește “Un Iov al cuvântului”, “psalm și epifanie totală,” “jertfă întru cuvânt”, iubire față de Creator.
Un alt poet al Luminii, pe care îl știa doar ca pe un bun creștin iar apoi a aflat că este poet, Mircea Constantin Jurebie, autor al volumului “Gânduri...” (Editura „Ateneul Scriitorilor”, Bacău, 2016), spune că are „versuri scrise în dulcele stil clasic, cu ritm și cu rimă cu strofe atent construite și cu veritabile demonstrații de virtuozitate, mai rar întâlnite la poeții de azi”, genuri poetice mai puțin abordate în prezent (rondel, sonet, glosă franceză, poezie cu strofă cvinarie sau senarie).
Poetului Mihai Meticaru îi este dedicată o cronică intitulată „Alergătorul după veșnicie”, referitoare la volumul „Arca lui Petrarca” (Editura Fundației Culturale „Poezia” , Iași, 2008), o carte cuprinzând 65 de sonete, “nu toate... perfecte, nu todeauna sintagmele sunt fericit alese, nu mereu invențiile lexicale... se armonizează în cadrul  poemului...”
Aleatoriu am scris câteva cuvinte despre unii poeți recenzați de autorul cărții „Lecturi aleatorii”, Cornel Galben, aproape nelipsit cu astfel de cronici din paginile celor două publicații băcăoane ale USR, “Ateneu” și „Plumb”, și nu numai, autor al unor dicționare ale personalităților din această zonă, harnic și vrednic truditor al cuvântului, cu mare dragoste pentru semenii scriitori, cu un dezvoltat simț al mesajului pe care poetul dorește să-l transmită în cartea sa și cu o vervă binecuvântată de Har atunci când cărțile despre care scrie conțin poezie cu tentă religioasă.
Scrierea unei cronici, mai ales când aceasta este făcută de către cineva care nu cunoaște autorul este un gest lăudabil, dezinteresat și sincer, iar publicarea acesteia și într-o revistă ori carte tipărită reprezintă și mai mult, pot spune chiar că este mucenicie literară.
Îi mulțumesc  autorului, mă bucur că am fost inclusă în cartea doamniei sale și mă onorează faptul că ne-am cunoscut personal. O carte de cronici ar putea fi socotită, de mulți cititori amatori de romane siropoase, monotonă,  neinteresantă, banală. Pentru un cititor de cărți despre cărți, cartea este nu numai utilă, dar și orientativă atunci când acesta aleargă după cărți prin librării ori târguri de carte.
Afirm cu toată convingerea, că acest gen de scrieri pe care uneori le fac și eu, întind generos punți între inimi.
 Dorina Stoica
28 august 2017
 
Scriitorul CORNEL GALBEN - Bacău



duminică, 20 august 2017

Jurnal provizoriu


luni deschid lacătul ruginit
de la poarta inimii nu intră nimeni fac
o vizită la cimitirul de sentimente
marți dezlipesc două inimi prea de mult
amânate  zi normală și cinstită
moartea a plecat în concediu la mare
miercuri e atâta aglomerație în trafic încît
toți înjură nimeni nu-și mai dorește să învie
la a doua venire a lui Hristos
joi  din ce în ce mai cald cad în ispită  
cu inima de împrumut trec
luna plină dintr-o mână într-alta
vineri  răstignite pe cruce poftele
pentru masa de prânz răbdări prăjite
dinții au gustul amar al cuvintelor
sâmbătă singurătatea în doi pelerin obosit
la linia unu într-o gară mică din cer fratele
tata bunica bunicul cu tot neamul lor
cel adormit așteaptă ajutoare umanitare
duminică îmi acopăr capul cu o migrenă poftită
la masa Domnului mă satur cu mirosul de miere
al lumânărilor Dumnezeu există pentrucă eu insist 
(Dorina Stoica)


marți, 15 august 2017

Îmi caut drumul spre Lumină - Emilia Țuțuianu, “Pentru tine când vei veni”, Editura “Singur” -2017


O carte de poezie închinată dragostei și prieteniei în care poemele ce sunt pe o pagină în limba română, iar pe celalată în limba engleză traduse de prietenul  Dianu Sfrejan, par a se îmbrățișa într-un soi de prietenie a cuvintelor, mai presus de cuvinte.
În prefața cărții, scriitorul Eugen Dorcescu ne atrage atenția pe bună dreptate că : “Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul și sonurile acestor stihuri.” Îmi permit să adaug, că doar aceste suflete vor rezona cu poezia Emiliei Țuțuianu! Spun aceasta deoarece volumul intitulat “Pentru tine, când vei veni”, pe care l-am citit și îl  recitesc cu aceiași emoție, m-a tulburat prin trăirea emoției sale, i-am înțeles zbuciumul interior și dorul, așa cum numai o altă femeie poetă poate înțelege. 
Predominantă este iubirea agape deși nu lipsește nici erosul, ca în orce lirică feminină. Poemele acestei cărți conțin acea energie pe care o dă închinarea, trăirea liturgică, truda pentru un scop măreț pus în slujba aproapelui. ”Îți iau inima în palme,/ căldura inimii tale…/ Singura existentă./ Apoi neliniștile tale/ altruismul, dăruirea ta/ le revărs asupra oamenilor/ arătând, evocând”.( “Tu” )
Într-una din poezii întitulată simplu “Iubire”, umanul se revarsă în divin și divinul în uman într-o simbioză aproape perfecta: “Gândurile mele aleargă,/ tot pe drumul dinspre zi,/ am rămas prinsă în rugă/ așteptându-te să vii”. Citind simți un dor permanent, o lacrimă uneori plânsă, alteori tăinuită. “Mă ghemuiesc în mine, obosită/ Și adun, în brațe ce-mi flutură în vânt,/ amintirile rămase, din alt timp./ Inima se deschide ca o rodie, cu picături roșii ce se-amestecă.”( Revenire).
Întru cunoașterea Adevărului, întrebările vin, tulbură precum îngerul în scăldătoarea Vitezda apa, unele își află răspunsul, altele ajung departe, “până dincolo de întrebări./, „ Voi răbda și voi îndura orice,/cu speranța că într-o zi/ voi desluși Adevărul.//   (Cine? )
Poeta ca într-o șoaptă a rugăciunii are versul suav, încărcat de tristețea unei iubiri tainice. Ea nu deznădăjduiește deoarece are un scop precis, găsirea drumului spre Lumină. „Ca într-o litanie/ Îmi caut drumul spre Lumină.” ( Drumul meu)”.
Chipul smerit al poetei, cumințenia pe care o degajă întreaga sa făptură ascund o avalanșă de feminitate, de pasiune, de eros pe un fundal de iubire neîmplinită, ori poate doar visată. ”Pe aripi de vânt ajunge la mine/ chemarea ta sfântă și plină de dor./ Și-n val de mireasmă mă-ndrept către tine/ plutesc prin pădure.../ păsări ne cântă în cor, imnul iubirii eterne.../ Dar visul se stinge,/ din nou mă trezesc/ pun mâna pe buzele-mi aprinse”.( Visul dragostei). Sau “Caut fericirea ce s-a destrămat/ sub pleope îngreunate de lacrimi”( El).
Două elemente mi-au atras atenția în poezia E.Ț și anume culoarea verde folosită destul de des pentru a ilustra optimismul, primăvara, echilibrul, fertilitatea, renașterea, viața veșnică, culorea cea dintâi a lumii cea născătoare de frumusețe și de speranță și pădurea ca un drum nesfârșit al singurătății dar și al statorniciei. Poeta ne mărturisește despre o căsuță ascunsă într-o pădure! “Doamne, într-un loc anume/ mi-am regăsit rostul,/ prin poteci ascunse,… prin freamăt de frunze/ și casa mea tăcută/ plânge pe verandă...”(Căsuța mea).
Volumul se încheie cu un poem mai amplu intitulat “Joc” ce ar necesita o lectură mai atentă. Aruncarea pietrelor în apă putând avea semnificația parcurgerii vieții ca o călătorie având drept final întâlnirea Creatorului acestei lumi. Viața ca un joc de copil de-a pietricelele colorate!
Gestul autoarei de-a încredința hârtiei trăirile sale, pe alocuri aproape intime și a dărui cartea celor ce i-au fost aproape la fericitul eveniment prilejuit de inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Văratec, poate fi egalat doar de o spovedanie făcută cu inima curată.
Am îndrăgit-o pe această poetă iremediabil și i-am acordat un loc în față în sufletul meu.
Nu știu dacă acest gen de poezie va intra în atenția criticii de specialitate și nici dacă va primi cronici laudative,  dar ceea ce simt după ce am citit-o de două este că poezia face parte din ființa Emiliei Țuțuianu și reprezintă acel balsam care îi alină durerile în nopțile  de insomnii ori în momentele de tristețe și îi dă puterea să meargă mai departe pe drumul pe care și l-a ales spre împlinirea unui destin ce nu este dat oricărui muritor. O văd cu ochii minții pe Emilia împlinindu-și veșnicirea la Mănăstirea Văratec, într-o căsuță ascunsă de verdeață și flori, odihnindu-se în poezie și în rugăciune.
Pentru toți acei pe care îi poartă în suflet poeta mărturisește: Am rămas aceiași”: Cuvântul m-a îmbrăcat,/ Credința mi-a fost rezem,/ Iubirea mi-a fost casă,/ Bunătatea, darul meu,/ Pentru voi.
Citită cu sufletul și înțelesă cu inima poezia acestul volum are profunzimea unei fântâni în care se oglindește ca un bănuț de argint, cerul.
Dorina Stoica -15 august 2017





luni, 14 august 2017

“Depindem toți de alegerea drumului”


Am cunoscut-o pe Emilia Țuțuianu pe facebook, acum câțiva ani. Mi-a publicat tot ce i-am trimis în revista on-line “Melidonium”, dar și în cea tipărită pe care am primit-o prin poștă. De asemenea mi-a dăruit câteva cărți ce-i poartă semnatura. Născută în ziua 12 a lunii iulie 1961 pe plaiuri sucevene de legendă, purtând în sânge autentica spiritualitate moldavă, aparent delicată dar surprinzător de puternică, talentată, harnică truditoare în promovarea culturii, înzestrată cu dragoste de oameni, publicist și poetă a urmat studii de  filozofie cu specialitatea socio-psihopedagogie. A debutat în anul 2002 cu volumul  de versuri intitulat “Flori de măr”, urmat doi ani mai târziu de  altul, purtând titlul “În amurg”, pentru ca anul acesta să publice  “Pentru tine, când vei veni”, cartea despre care mi-am propus să scriu.
Emilia Țuțuianu are o activitate remarcabilă fiind editoare (director Editura “Mușatina”), inițiatoare de colecții, publicist, fondatoare a revistei on-line dar și tipărită “Melidonium”, personalitate distinctă în orașul Roman, deținătoare a numeroase diplome și distincții acordate de înstituții culturale dar și religioase a mai publicat o serie de cărți de eseuri, note de lectură,  dialoguri, articole.
Am răspuns invitației lansate cu generozitate de a participa alături de alți poeti și scriitori pe care i-a publicat în revista Melidonium la inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de pe lângă Mănăstirea Văratec, 12 iulie 2017 de a cărui finalizare s-a ocupat împreuna cu soțul său având susținere financiară din partea domnului Dianu Sfrejan .
Pașii mă poartă în fiecare vară spre acea zonă a Moldovei luminată de mănăstirile binecunoscute și binecuvântate, Sihăstria, Sihla, Petru Vodă, Neamț, Văratec , Agapia. De data aceasta, însoțită de prietena mea iubitoare de cultură și de drumeții spirituale, Mitrița Galben am ajuns la Mănăstirea Văratec unde am cunoscut-o pe doamna Emilia Țuțuianu, emoționată, purtând pe chip o frumusețe aproape angelică, smerită, dar imposibil de a trece neobservată  între atâtea persoane importante.
Sfințirea și inaugurarea, alocuțiunile,  apoi acordarea de diplome și distincții sponsorului Dianu Sfrejan, doamnei Emilia Țuțuianu care s-a ocupat de această lăudabilă lucrare, vizitarea muzeului și apoi lansările de carte care au avut loc într-o atmosferă prietenească la o agapă creștină patronată de arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul au fost și prilejul poetei de a oferi în dar celor prezenți cele mai noi cărți publicate de domnia sa.

După o rugăciune în biserica Mănăstirii Agapia și o oră de pace sfântă pe care nu o poți găsi decât în mănăstire, am purces spre casă unde am ajuns în prag de seara de vară fierbinte cu mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru o zi de neuitat.