vineri, 23 iunie 2017

Colecționara de suflete- Dorina Stoica "Lumina din cuvinte "- CorgalPress 2017

Scriitor, jurnalist și editor Cornel Galben Simion
                  O carte scrisă e asemenea unui copil pe care l-ai adus pe lume şi pe care îl iubeşti nespus, e o părticică din tine, ni se destăinuie Dorina Stoica, poeta înduhovnicită, „moralista cu vervă satirică“, eseista sensibilă și cititoarea asiduă, ce soarbe cu nesaț slovele confraților.
           Îndrăgostită iremediabil de cărți, în care caută „energia“ celor ce le-a scris şi „picătura de sacru“, ea e ferm convinsă că între file „stă ascuns un suflet“ pe care merită să-l descoperi și tocmai de aceea își părăsește nu de puține ori propria lume, intrând în intimitatea autorilor și întârziind „pentru un timp acolo“, răgaz suficient pentru a încerca să fie „altcineva“ și a descoperi, mai totdeauna, „acel grăunte de credinţă, acea rază de lumină dătătoare nu numai de speranţă, ci de certitudine că omul se află mereu sub aripa protectoare a Divinităţii, ce lucrează direct sau prin îngerii săi veghind la triumful binelui, al vieţii şi al luminii“.
                  Sesizând din propria experiență că „Acum, nu publicarea cărţii este o problemă, ci să o citească cineva de la un capăt la celălalt şi să scrie o recenzie ori câteva rânduri despre ea, să se dea un semnal editorial măcar“, că „Părerea unui critic literar recunoscut este vitală“, dar și că, din păcate, „puţini dintre acei care publică pentru prima oară o carte au parte de evaluări avizate“, poeta bârlădeană s-a gândit să ia taurul de coarne și, recenzând cărțile primite, să scoată Lumina din cuvinte (Editura Corgal Press, Bacău, 2017) și să o dea mai departe.
                  Deși recunoaște că nu are „competența necesară pentru a elabora aprecieri“, cea ce se consideră un „colecționar de suflete frumoase ascunse în poezii“ se apleacă minuțios asupra paginilor, considerând că „fiecare carte merită să se scrie câte ceva despre ea“ și nu numai pentru că autorii au trudit la elaborarea ei, ci mai ales pentru că fiecare în parte este imposibil să nu transmită un mesaj, o idee, un fapt demn de interes.
                  În pofida celor declarate, condeiul său vădește, totuși, un anume exercițiu critic, judecățile de valoare având acuratețe și prospețime, dar trădând și o empatie instantanee cu mulți dintre cei pe care îi comentează, chiar dacă pe unii nu-i cunoaște decât de pe rețelele de socializare sau din mediul virtual, unde și ea e foarte prezentă, fie cu creații literare, fie cu comentarii aplicate și bine apreciate de lectori.
                  Acest din urmă aspect i-a dat, de altfel, curajul de a-și reuni în pagini de carte eseurile critice și cu toate că unele au fost scrise cu „un soi de sfială“, ca în cazul comentariului pe marginea volumului „Poemele fiinţei“ de Ioan Romeo Roşiianu, în majoritatea dintre ele lectorul va găsi nu doar „mărgăritarul credinţei şi lupta dintre sacru şi profan, Lumină şi întuneric, moarte şi viaţă“, ci și aprecieri pertinente, demne de pana unor critici exersați, care pot fi oricând preluate de autori și inserate în grupajele de opinii aferente cărților publicate.
                  Spre deosebire de aceștia, nu de puține ori reci și obtuzi, Dorina Stoica trăiește intens fiecare secvență a cărților comentate, mai ales că unele o ajută să se definească (Nu sunt critic literar, nici filolog, nici măcar coleg de breaslă cu poeta, ci doar o pasionată de lectură, un mânuitor al condeiului, o consumatoare şi creatoare de poezie. Cred că orice om are dreptul să se manifeste prin artă dacă simte nevoia să o facă, lăsând în urma sa o dovadă a trecerii sale pe Pământ, fie doar şi numai pentru cei din neamul său. Am căutat să pătrund în universul poetic al vasluiencei stabilită pe meleaguri elene, medicul Anna Nora Rotaru, „cu paşi de porumbel“ ca să nu-i tulbur armonia întregului la care ne-a făcut părtaşi, citind cu sufletul, aşa cum numai un poet poate citi poezia altui poet şi cu întreaga consideraţie ce se cuvine a o da truditorului în cele încântătoare pentru iubitorul de frumos.), să se raporteze la propria creație sau îi trezesc amintiri nostalgice (Cartea doamnei Roxana Galan cuprinde în ea toate trăsăturile amintite mai sus. Pentru mine a fost o mare bucurie să aflu că printre autorii din oraşul nostru există şi un scriitor de piese de teatru. Am citit cu mult interes aceste scurte scenete scrise pentru copii, educative, şi uşor de interpretat. Mi-am adus aminte de vremea când, elevă fiind, am făcut parte din grupa de teatru. Ne plăcea atât de mult, încât continuam să ne jucăm de-a teatrul şi în afara şcolii, undeva prin Cotul Negru. Acolo era o sală cu scenă şi cortină, cu bănci, un fel de club de cartier, unde când nu erau şedinţe, noi, copiii, aveam voie să facem repetiţii ori să dăm spectacole improvizate.).
                  Mai aproape de genul liric, eseista consideră că poeții sunt „fiinţe speciale, aşezate cu un scop doar de Dumnezeu ştiut la graniţa dintre teluric şi astral, trăind în ambele stări, sfidând sau doar oglindind într-un mod aparte ipostasurile aceleiaşi realităţi“ și că „poezia este ca vinul, trebuie degustată, interpretată pentru a-şi dezvălui înţelesurile“, însă asta nu o împiedică să se apropie cu aceeași deschidere și tragere de inimă și de alte specii literare, mai ales că de fiecare dată trăiește „o puternică emoţie“.
                  Pentru Dorina Stoica, a citi o carte „înseamnă să pătrunzi în universul tainic al unui om, să deschizi o uşă în spatele căreia cineva respiră, gândeşte, se revoltă, iubeşte, suferă. Trăieşte! Dar nu oricum.“ Fascinată și, de câteva ori, „copleşită de tăria cuvântului“, ca în cazul poemelor Mihaelei Aionesei, de pildă, e gata să facă „un pas înapoi“, de teama că nu se va ridica „la înălţimea scrisului“ acesteia, dar de fiecare dată găsește resurse să meargă mai departe și citește, pagină cu pagină, până la capăt, bucuroasă să ajungă la „Dumnezeul din miezul acestor poeme religioase atipice“ sau la Cel cuprins în cuvintele simple ale monahului Proclu Nicău, din „Lupta pentru smerenie şi pocăinţă“, cartea apărută la Editura Aragona, ori la profunzimea sufletului unui autor precum Ion N. Oprea, al cărui „jurnal intim, făcut public din dorinţa de a prezenta un mod frumos de a trăi cu fruntea sus, cu Nădejde, Credinţă şi Dragoste de oameni, dar în nici un caz indiferent la cele ce se petrec în jurul său“ a încântat-o.
                  Așa cum remarcă și scriitoarea Cezarina Adamescu în prefață, „A supune criticii o astfel de lucrare, nu este propriu-zis o validare obişnuită, ci un îndemn şi un prilej de recunoştinţă pentru scriitoarea care şi-a drămuit în aşa fel timpul creaţiei sale, încât a găsit vreme şi disponibilitate pentru lucrări diverse, din spirit de prietenie şi respect pentru cei care creează“.
                  V-o recomandăm, la rându-ne, cu căldură, nutrind speranța că ne vom reîntâlni, cât de curând, cu o nouă lumină din cuvinte.
Cornel GALBEN
Cronică publicată în revista Vatra Veche- Târgu- Mureș, iunie 2017